Extras din curs

Abstract

The innovation process that influenced financial markets in the last twenty years leaded to the creation with the help of financial engineering of derivatives, stock exchange and OTC products. Due to their complexity, these products represents a challenge for managers, regulation authorities and financial markets operators regarding the risks associated to their use. In this respect, the supervision and regulation authorities for banks with traditional activities are not adequate to the environment in which balancesheet and extrabalanesheet positions are modified continuously.

Procesul de inovare ce a marcat pieţele financiare în ultimii douăzeci de ani, a condus la crearea, cu ajutorul ingineriei financiare, a produselor derivate, bursiere şi extrabursiere. Acestea, la rândul lor, au devenit instrumente importante pentru gestiunea riscului sau sunt folosite în scop investiţional de către companii, instituţii financiare şi investitori particulari.

Datorită complexităţii lor, aceste produse reprezintă o provocare pentru manageri, autorităţi de reglementare şi operatorii pieţelor financiare, în ceea ce priveşte riscurile asociate utilizării lor. Reglementările, cadrul de supraveghere şi de evidenţă contabilă au fost create într-o lume a finanţelor bilanţiere, trebuind adaptate pentru a integra rapidele şi frecventele transformări ale creanţelor şi obligaţiilor financiare, devenite, în parte, extrabilanţiere.

În particular, structurile tradiţionale de supraveghere şi reglementare pentru băncile cu activităţi tradiţionale, nu mai sunt în totalitate adecvate mediului în care poziţiile bilanţiere şi extrabilanţiere se modifică aproape în timp continuu.

În acest sens, există un consens general la nivelul specialiştilor băncilor centrale, că dezvoltarea utilizării produselor derivate afectează modul de implementare a politicii monetare. Produsele derivate pot avea un impact fundamental asupra indicatorilor tradiţionali ai politicii monetare, precum agregatele monetare şi de credit. [1]

În primul rând, produsele derivate pot modifica cererea de monedă. Furnizând o gestiune al riscului eficient şi oferind strategii noi de investiţii, produsele derivate reduc cererea de monedă pentru tranzacţii, pentru tezaurizare şi pentru speculaţii.[2] Produsele derivate reduc costurile de tranzacţionare pe pieţele financiare, permiţând agenţilor economici să opereze cu resurse mai reduse. Un cost major al tranzacţiilor pe pieţele financiare este spread-ul bid-ask. Asimetriile informaţionale şi volumul tranzacţiilor sunt factorii care determina acest spread, produsele derivate având influenţe asupra ambilor. Îndatorarea mare pe pieţele derivativelor atrage traderi motivaţi informaţional, astfel încât informaţia privată este mai eficient încorporată în preţurile pieţei. Deoarece arbitrajele între pieţele activelor suport şi cele ale produselor derivate, ţin aceste două tipuri de preţuri legate, informaţia traderilor este reflectată şi pe piaţa activului suport. Prin urmare, se obţine o mai mare eficienta informaţionala a pieţei, spread-ul pe piaţă activului suport scade, se reduc costurile de tranzacţionare, reducându-se cererea de monedă în sens restrâns.

Aceste schimbări structurale la nivelul cererii de monedă sporesc incertitudinea asupra funcţiei cererii, complicând aplicarea tradiţională a politicii monetare. [3] Agregatele monetare în sens larg sunt influenţate de creşterea pieţei derivativelor. Costul mic de acoperire sau riscul mic de rată a dobânzii aferent obligaţiunilor guvernamentale, au redus riscurile asociate acestor titluri şi le-au transformat în competitori ai plasamentelor tradiţionale purtătoare de dobânzi (depozite), care sunt componente ale agregatelor monetare în sens larg. Aceste dezvoltări sunt factorul cheie care erodează relaţia stabila dintre agregatele monetare si PIB. Aceasta eroziune s-a manifestat în S.U.A. asupra agregatului M1, asupra agregatului M2 şi asupra creditului total. Efecte similare au fost în Germania asupra agregatului M3 si asupra altor variabile macroeconomice. [4]

Astfel, putem afirma ca produsele derivate fac implementarea politicii monetare mai complexă. Evoluţia pieţei produselor derivate nu ar trebui să afecteze capacitatea băncilor centrale de a stabili nivelul dorit la ratei dobânzii pe termen scurt. Existenţa instrumentelor derivate nu alterează poziţia de monopol a băncii centrale în ceea ce priveşte calitatea sa de ultim furnizor de mijloace de plată, şi nici rezervele băncii centrale. Datorita influenţelor lor asupra tranzacţiilor financiare, derivativele alterează cererea pentru rezervele băncii centrale, fiind necesară o recalibrare a acţiunilor de politică monetară.

Cât timp există o cerere pozitivă pentru rezervele băncii centrale, banca centrala trebuie să dispună de mijloace de control a ratei de dobândă pe termen scurt, ca instrument al politicii monetare.