Instituții Bancare Internaționale

Fondul Monetar International este o agentie specializata care are ca scop promovarea sigurantei economice la nivel mondial. A fost fondat în iulie 1944 în urma unei conferinte monetare organizata la Bretton Woods. În cadrul acestei conferinte se redacteaza proiectul de statut al FMI care va deveni text de referinta pentru functionarea Sistemului Monetar International.

În linii mari, orientarile FMI prevazute la aceasta conferinta sunt valabile si astazi.

Crearea unui nou sistem

Conferinta de la Bretton Woods s-a desfasurat pentru a analiza dezordinea economica generata de al doilea razboi mondial si pentru a cauta o modalitate de stabilitate economica la nivel international.

S-a pus întrebarea prin ce mecanism international se poate evita revenirea la conditiile economice dezastruase de dinaintea celui de-al doilea razboi mondial. Pentru a evita instaurarea dezordinii monetare internationale, Statele Unite ale Americii si Marea Britanie decid sa puna fundamentele unui nou sistem international, capabil sa asigure stabilitatea economica mondiala dupa razboi.

Au fost propuse doua planuri:

a) Planul “White”, din partea Statelor Unite

b) Planul Keynes, din partea Marii Britanii.

Planul White pleaca de la idea ca marea criza a anilor ’30 a fost provocata de supraevaluarea monedelor, ceea ce a provocat o puternica instabilitate a schimburilor si o frecventa devalorizare a monedelor nationale. El propune sa se creeze un Fond de Stabilitate a Natiunilor Unite si a asociatiilor acestora, fond care sa împiedice revenirea la politici de schimb necooperatiste si sa acorde credite tarilor care vor sa-si apere monedele. Planul prevede, de asemenea, crearea unei Banci Internationale pentru Reconstructie si Dezvoltare, însarcinata sa finanteze reconstructia tarilor distruse de conflicte militare, precum si dezvoltarea economica a statelor slab dezvoltate.

Planul Keynes a aparut într-o prima versiune în septembrie 1941 si reia idea înfiintarii unei banci supranationale. Acest organism e denumit în acest plan “Camera Internationala de Compensatie”, ar fi fost însarcinat sa efectueze o compensatie multilaterala între bancile centrale si sa acorde credite tarilor în dificultate. Keynes prevede ca toate platile sa fie facute într-o noua moneda cu acoperire în aur, pe care o denumeste bancor.

Desi elaborate separat, cele doua planuri coincid în privinta obiectivelor de atins, respectiv:

stabilizarea cursului de schimb;

restabilirea convertibilitatii libere a monedei;

încurajarea comertului international;

acordarea de finantari tarilor aflate in dificultate.

Planurile se opun însa în doua domenii principale:

a) domeniul finantarilor. Englezii sustin ca sistemul de finantare prevazut de proiectul american risca sa provoace o penurie de dolari si sa blocheze expansiunea comertului international. În mod contrar, americanii apreciaza ca sistemul de finantare elaborat de Keynes va duce la o îndatorare nelimitata a tarilor ale caror balante de plati sunt în deficit, iar aceasta îndatorare risca sa puna în pericol stabilitatea Sistemului Monetar International.

b) modul de ajustare. Planul Keynes propune ca efortul de ajustare sa fie suportat de tarile excedentare, obligându-le sa-si mareasca importurile. În mod contrar, Planul White propune ca ajustarile sa fie suportate de tarile deficitare, obligându-le sa prevada programe de stabilizare prin reducerea importurilor.

I.2. Statutul Fondului Monetar International

Statutul FMI cuprinde 31 de articole care definesc regulile si obiectivele sale de functionare. Principalele articole sunt cele care stabilesc rolul FMI, regimul schimburilor fixe si stabilitatea schimburilor, convertibilitatea monedelor si facilitatile de credit.

Art.1. – Stabileste rolul Fondului Monetar International. Conform acestui articol, Fondul Monetar International este înfiintat ca o institutie permanent însarcinata sa mentina buna functionare a Sistemului Monetar International.

Pentru acesta, el trebuie sa favorizeze schimburile de informatii între tarile membre, sa încurajeze o apropiere între responsabilii monetari si sa puna în functiune mecanisme de cooperare internationala pentru a împiedica actiuni unilaterale.