Instituții europene

Curs
8/10 (1 vot)
Domeniu: Economie
Conține 7 fișiere: ppt
Pagini : 104 în total
Mărime: 238.74KB (arhivat)
Publicat de: Simi Gal
Puncte necesare: 0

Extras din curs

Banca Centrală Europeană (BCE) este una dintre instituţiile UE. Scopul său este:

să menţină stabilitatea preţurilor (adică să ţină inflaţia sub control), mai ales în ţările care utilizează euro

să menţină stabilitatea sistemului financiar, asigurându-se că pieţele şi instituţiile sunt supravegheate corespunzător.

BCE colaborează cu băncile centrale din toate cele 27 de state membre. Împreună, formează Sistemul European al Băncilor Centrale.

De asemenea, BCE stabileşte cadrul cooperării dintre băncile centrale ale celor 17 state membre care au adoptat moneda unică şi alcătuiesc împreună zona euro. Cooperarea existentă la nivelul acestui grup restrâns poartă numele de „eurosistem”.

Printre altele, BCE:

fixează ratele de referinţă ale dobânzilor pentru zona euro şi ţine sub control masa monetară

gestionează rezervele valutare ale zonei euro, cumpără şi vinde valută atunci când este necesar pentru a menţine echilibrul ratelor de schimb

se asigură că instituţiile şi pieţele financiare sunt supravegheate corespunzător de către autorităţile naţionale şi că sistemele de plăţi funcţionează corect

autorizează băncile centrale ale ţărilor din zona euro să emită bancnote

monitorizează evoluţia preţurilor şi evaluează riscul pe care aceasta îl poate reprezenta pentru stabilitatea zonei euro.

Atribuţiile SEBC şi ale Eurosistemului sunt prevăzute în Tratatul de instituire a Comunităţii Europene, precum şi în Statutul Sistemului European al Băncilor Centrale (SEBC) şi al Băncii Centrale Europene (BCE). Statutul este un protocol anexat tratatului.

Textul tratatului se referă mai degrabă la "SEBC" decât la "Eurosistem" şi a fost întocmit după premisa conform căreia în cele din urmă toate statele membre UE vor adopta moneda euro. Dar până în acel moment, Eurosistemul va îndeplini atribuţiile specifice.

Obiective

"Obiectivul principal al SEBC este menţinerea stabilităţii preţurilor".

Şi: "fără a aduce atingere obiectivului stabilităţii preţurilor, SEBC sprijină politicile economice generale din Comunitate, pentru a contribui la realizarea obiectivelor Comunităţii, aşa cum sunt ele definite în articolul 2 din tratat." (Articolul 105, alineatul (1) din tratat)

Uniunea are drept obiective (articolul 2 din Tratatul privind Uniunea Europeană) un nivel ridicat de ocupare a forţei de muncă şi o creştere durabilă şi neinflaţionistă.

Atribuţii de bază

Potrivit Tratatului de instituire a Comunităţii Europene (articolul 105, alineatul (2)), atribuţiile de bază sunt

definirea şi aplicarea politicii monetare pentru zona euro;

desfăşurarea operaţiunilor valutare;

deţinerea şi administrarea rezervelor valutare oficiale ale statelor din zona euro (administrarea portofoliilor).

promovarea bunei funcţionări a sistemelor de plăţi.

Alte atribuţii

Bancnote: BCE are dreptul exclusiv de a autoriza emiterea de bancnote în zona euro.

Statistică: în colaborare cu BCN, BCE colectează informaţii statistice, fie de la autorităţile naţionale, fie direct de la agenţii economici, necesare în vederea îndeplinirii atribuţiilor.

Supravegherea şi stabilitatea sistemului financiar: Eurosistemul contribuie la buna desfăşurare a politicilor promovate de autorităţile responsabile cu controlul prudenţial al instituţiilor de credit şi cu stabilitatea sistemului financiar.

Cooperare la nivel internaţional şi european: BCE menţine relaţii de cooperare cu instituţiile, organele şi forurile competente în cadrul UE şi pe plan internaţional cu privire la misiunile încredinţate Eurosistemului.

Conținut arhivă zip

  • Institutii Europene
    • Banca Centrala Europeana.ppt
    • Banca Europeana de Investitii.ppt
    • Comisia Europeana.ppt
    • CONSILIUL EUROPEAN.ppt
    • Consiliul Uniunii Europene.ppt
    • Curtea Europeana de Conturi.ppt
    • parlamentul european.ppt

Alții au mai descărcat și

Mercosur

Mercosur – un actor global al pieţei latino-americane Mercosur, acronimul spaniol pentru Piata Comuna a Sudului, este format din Argentina,...

Bazele Economiei

Teoria economica, istoric, evolutie Perioada pre-Adamista (sec XV-XVIII) Mercantilismul Fiziocratismul Perioada clasica (sec XVIII) Perioada...

Bazele contabilității

PRINCIPIILE ECONOMIEI 1.1 CUM ADOPTĂ INDIVIZII DECIZII 1.2 Raritate Natura limitată a resurselor societăţii. Aşa cum o familie nu poate oferi...

Bazele contabilității

1.1 Noţiuni privind contabilitatea şi rolul ei în sistemul informaţional Prin evidenţă, în general, se înţelege înregistrarea (reflectarea),...

Etica în Afaceri

1. Importanţa studierii eticii - generalităţi În modernul secol XXI, economia, care înglobează mai multe ramuri - printre care economia generală,...

Economie și instituții europene

Institutii europene 1. Parlamentul European Parlamentul European este una dintre principalele institutii co¬munitare, fiind înfiintata o data cu...

Economie Monetară și Financiară Europeană

Capitolul 1 EVOLU³IA PROCESULUI DE UNIFICARE MONETARÃ EUROPEANÃ 1.1. Încercãri de creare a unei zone de stabilitate monetarã Pânã în anul 1914,...

Instituțiile și Economia UE

INTRODUCERE EUROPA LA SFÂRSITUL CELUI DE AL DOILEA RAZBOI MONDIAL. NASTEREA IDEII DE EUROPA UNITA 1. Consiliul Europei 2. Planul Marshall –...

Te-ar putea interesa și

O subcultură urbană - Găștile de cartier

PROLOG The pure and simple truth is rarely pure and never simple. Einstein Ca şi pentru celelalte ţări din Sud-Estul Europei, pentru România...

Comunicarea între Instituțiile Publice Europene și Instituțiile Publice Naționale

Comunicarea între Instituţiile Publice Europene şi Instituţiile Publice Naţionale "Omul poate dobândi diferite competente în viată, inclusiv pe...

Parlamentul European

CAP I. UNIUNEA EUROPEANA SI INSTITUTIILE SALE 1.1.Scurt istoric si obiectivele principale ale Uniunii Europene Uniunea Europeană este rezultatul...

Elaborarea deciziilor în instituțiile publice europene - birocrația

Decizia 1.Definitie Decizia constituie piesa de rezistenţă a managementului, expresia sa cea mai activă şi mai dinamică, prin care îşi exercită...

Profilul țării Polonia

A. SISTEMUL POLITIC NATIONAL Statul polonez a fost format mai mult de 1.000 de ani in urma, si a atins varsta de aur aproape de sfarsitul...

Principalele Instituții Europene și Rolul Acestora

1. Considerente introductive 1.1. Scurt istoric al Uniunii Europene Privind din perspectiva evoluţiei istorice, spaţiul european a pornit să se...

Economie europeană - instituțiile Uniunii Europene

1.Structura Institutionala a Uniunii Europene Inca de la inceputurile sale,Comunitatea a avut 4 institutii: Consiliul Uniunii Europene, Comisia...

Istoricul Uniunii Europene - Institutii, Procesul Decizional - Politicile Uniunii Europene

„Uniunea Europeana este prima guvernanta institutionala post-moderna” Jeremy Rifkin „Echilibrul intre state si Uniune, in Europa nu poate fi...

Ai nevoie de altceva?