Instituțiile Uniunii Europene

Obiectivele Uniunii Europene

- Promovarea progresului economic şi social

- Afirmarea identităţii Uniunii Europene pe scena internaţională

- Introducerea cetăţeniei europene

- Extinderea zonei libertăţii, securităţi şi justiţiei

- Păstrarea şi întărirea legislaţiei europene

4.1. Parlamentul European

Reprezintă forul democratic al UE, având funcţia de a participa la procesul legislativ şi de a controla activitatea Uniunii.

În perioada 1952-1976 membrii Parlamentului European erau numiţi de către parlamentele statelor membre. Parlamentul European este reprezentantul democratic al intereselor celor 450 de milioane de locuitori ai Uniunii Europene. Începând cu anul 1979 este ales direct, o dată la 5 ani, prin alegeri generale, libere şi secrete. Începând cu 2007, 492 milioane de alegatori din cele 27 de state membre ale Uniunii Europene işi aleg cei 785 de reprezentanţi în Parlamentul European, cu un prag minim de 5 şi respectiv maxim de 99 de deputaţi pentru fiecare stat membru.

Alocarea locurilor în parlament are la bază o reprezentare degresivă şi proporţională a statelor membre. Astfel, statele mici trimit mai mulţi deputaţi în PE decât ar trebui dacă s-ar lua în considerare strict populaţiile statelor respective. Configuraţia actuală a Parlamentului European a fost stabilită prin Tratatul de la Nisa, care conţine prevederi referitoare la echilibrul puterii şi procesul decizional în cadrul Uniunii, in contextul unei structuri cu 27 de State Membre.

În urma semnării Tratatului de aderare pe 25 aprilie 2005 la Luxemburg, Preşedintele Parlamentului European a invitat parlamentele Bulgariei şi României să numească observatori din rândul membrilor lor. Numărul acestora, 35 pentru România şi 18 pentru Bulgaria, este acelaşi cu numărul fotoliilor parlamentare alocate celor două ţări după ce au aderat la 1 ianuarie 2007. Până la următoarele alegeri europene din 2009, numărul de deputaţi europeni va creşte temporar până la 785, urmând să fie apoi redus din nou la 732 conform prevederilor tratatului de la Nisa. Observatorii pot participa la reuniunile comisiilor parlamentare, unde preşedintele îi poate invita să ia cuvântul, dar nu au drept de vot şi nu pot lua cuvântul în şedinţele plenare ale Parlamentului. Observatorii urmăresc dezbaterile din plen, din comisiile permanente şi din grupurile politice din care fac parte pentru a fi deja familiarizaţi cu funcţionarea Parlamentului European la momentul aderării. De la data aderării şi până la organizarea de noi alegeri transnaţionale pentru Parlamentul European observatorii devin provizoriu deputaţi. Deputaţii din Parlamentul European provin din circa 160 de partide politice diferite, în care aceştia sunt membri în ţările lor de origine

Grupurile politice din Parlamentul European

PSE – Partidul Socialist European

PPE – Partidul Popular European

UPE – Uniunea pentru Europa

LDRE – Liberalii, Democraţii şi Radicalii Europeni

SUE – Stânga Unitară Europeană

V – Verzii

ARE – alianţa Radicală Europeană

EN – Europa Naţiunilor

NI – Neînscrişi

Primul sediu al parlamentului a fost ales simbolic la Strasbourg, imediat după constituirea acestuia. Oraşul constituie un simbol al reconcilierii franco-germane după cel de-al II-lea război mondial. Dar fiindcă nu existau birouri, activităţile s-au mutat întâi la Luxemburg. După constituirea CEE în 1958 oraşul Bruxelles a fost ales sediul Comisiei Europene. De aceea comisiile parlamentare se întrunesc acum la Bruxelles. În Tratatul de la Maastricht s-a stabilit definitiv că sediul Parlamentului European este la Strasbourg; această clauză a fost consolidată în Tratatul de la Amsterdam, nelipsind nici din actualul Tratat de la Nisa şi Strasburg.

Sediul central al Parlamentului European se află la Strasbourg. Acolo se ţin cele 12 şedinţe anuale în plen, a câte patru zile fiecare. Comisiile şi fracţiunile se mai pot de asemenea întruni la Bruxelles, unde de curând a avut loc şi o şedinţă plenară. La Luxemburg se află sediul Secretariatului General. Secretariatul General este condus de un secretar general şi este alcătuit din 8 direcţii, fiecare fiind condusă de un director general, la care se adaugă un Birou juridic. Direcţiile Generale mai apropiate sferei politice îşi au sediul la Bruxelles, celelalte la Luxemburg. Aici lucrează circa 3500 de angajaţi, adică peste jumătate din personal, mulţi dintre aceştia fiind traducători şi funcţionari ai serviciilor administrative.