Instrumente de Finanțare a Dezvoltării Regionale

6.1.Fondurile structurale

6.1.1. Principiile fondurilor structurale.

Există cinci principii generale pe baza cărora operează Fondurile Structurale:

1.programarea

2.parteneriatul

3.complementaritatea(additionality)

4.administrarea,monitorizarea şi evaluarea

5.plăţile şi controlul financiar

Programarea

Programarea este unul dintre elementele esenţiale ale reformelor Fondurilor Structurale din 1988 şi 1993 şi rămâne central şi în cazul reformei din 1999. Programarea implică pregătirea planurilor de dezvoltare multianuale şi este realizată printr-un proces de decizie bazată pe parteneriat, în mai multe etape, până când măsurile sunt preluate de organismele publice sau private abilitate să le pună în aplicare.

Conform Regulamentului General privind Fondurile Structurale, perioada acoperită este de şapte ani pentru toate Obiectivele (2000 – 2006), însă reajustările sunt posibile în funcţie de rezultatele raportării intermediare, care a avut loc la sfarşitul anului 2003.

Primul pas îl constituie realizarea planurilor de dezvoltare şi reconversie (bazate pe priorităţile naţionale şi regionale) de către Statele Membre. Aceste planuri cuprind:

• o descriere precisă a situaţiei curente în regiune (disparităţi, rămâneri în urmă, potenţial de dezvoltare);

•o descriere a celei mai adecvate strategii pentru realizarea obiectivelor declarate;

• indicaţii privind folosirea şi forma contribuţiei provenite din Fondurile Structurale.

Următorul pas este înaintarea documentelor de programare Comisiei de către Statele Membre.

In final, Comisia negociază cu Statele Membre, pe baza documentelor de programare, şi aloca finanţări din Fondurile Structurale pentru fiecare Stat Membru şi pentru fiecare formă de asistenţă în parte.

Parteneriatul

Conform acestui principiu, un lucru extrem de important este extinderea parteneriatului şi includerea autorităţilor regionale şi locale, a partenerilor economici şi sociali şi a altor organisme competente, precum şi implicarea partenerilor în toate etapele, incepând cu aprobarea planului de dezvoltare.

Complementaritatea

Conform acestui principiu, asistenţa acordată de Comunitate trebuie să fie complementară finanţării naţionale şi nu să o înlocuiască. Pentru fiecare Obiectiv Statele Membre trebuie să-şi menţină cheltuielile publice cel puţin la acelaşi nivel ca în perioada precedentă.

Pentru perioada 2000–2006, nivelul geografic la care este verificată complementaritatea a fost simplificat. În cazul Obiectivului 1, acest lucru înseamnă totalitatea regiunilor eligibile, iar pentru Obiectivele 2 şi 3 combinate, întreaga ţară. Mai mult, Statele Membre vor oferi informaţiile necesare Comisiei în momentul adoptării programelor, prin raportările intermediare de la mijlocul perioadei şi prin raportarile finale la sfarşitul perioadei.

Administrarea, monitorizarea şi evaluarea

Conform noilor reglementări ale Fondurilor Structurale, Statele Membre numesc o autoritate de implementare pentru fiecare program. Sarcinile autorităţilor numite acoperă:

• implementarea;

• administrarea corectă;

• realizarea programului (colectarea datelor statistice şi financiare, pregatirea rapoartelor anuale şi transmiterea lor Comisiei, organizarea evaluării intermediare, etc.).

De asemenea, este necesară infiintarea unor Comisii de Monitorizare în fiecare Stat Membru. Aceste Comisii, conduse de un reprezentant al autoritatii de implementare, asigura eficienta şi calitatea implementării măsurilor structurale.

Există trei tipuri de evaluare, pentru fiecare dintre acestea existând responsabilităţi clar identificate:

1. evaluarea premergatoare este responsabilitatea autorităţilor competente din cadrul Statelor membre;

2. evaluarea intermediară trebuie să fie realizată de autoritatea de implementare a programului în colaborare cu Comisia;

3. evaluarea finală este responsabilitatea Comisiei, în colaborare cu Statul Membru şi cu autoritatea de implementare.

Rapoartele de evaluare trebuie făcute publice.

Plăţile şi controlul financiar

Statele Membre şi Comisia încheie un contract de finanţare prin care Comisia se obligă să platească tranşele anuale la care s-a angajat pe baza documentelor de programare adoptate. Apoi, fiecare Stat Membru numeşte o autoritate pentru plăţi şi contractare pentru fiecare program, care să acţioneze ca intermediar între beneficiarii finali şi Comisie. Autoritatea pentru plăţi şi contractare, în colaborare cu autoritatea de implementare, monitorizează cheltuielile beneficiarilor finali şi se asigură că sunt respectate toate regulile Comunităţii.

Transferul fizic al fondurilor (tranşele de plată) de la Uniune către Statele Membre se realizează de facto atunci când Comisia rambursează cheltuielile beneficiarilor finali, efectuate, aprobate şi verificate de către autoritatea pentru plăţi şi contractare.

6.1.2. Conţinutul fondurilor structurale

Una din principalele politici ale Uniunii Europene este politica de coeziune, aplicabilă tuturor statelor membre.

Obiectivele Politicii de Coeziune a Uniunii Europene în perioada 2007 - 2013

Obiectivul “Convergenţă”: destinat să grăbească dezvoltarea economică pentru regiunile rămase în urmă, prin investiţii în capitalul uman şi infrastructura de bază.

Obiectivul “Competitivitate Regională şi Ocuparea Forţei de Muncă”: destinat să consolideze competitivitatea şi atractivitatea regiunilor, precum şi capacitatea de ocupare a forţei de muncă printr-o dublă abordare (angajaţi şi angajatori).

Obiectivul “Cooperare Teritorială Europeană": urmăreşte întărirea cooperării la nivel transfrontalier, transnaţional şi interregional.

Pentru sprijinirea atingerii obiectivelor sale generale de dezvoltare (convergenta, competitivitate regionala şi ocuparea forţei de munca, cooperare teritoriala europeana), în scopul eliminarii disparităţilor economice şi sociale intre regiuni şi a realizarii coeziunii economice şi sociale, Uniunea Europeana actioneaza prin fondurile structurale, fondul de coeziune şi alte instrumente financiare.

Exista trei instrumente financiare cunoscute ca instrumente structurale (două fonduri structurale şi un fond de coeziune), totalul alocarilor financiare fiind de 336 mld. euro în perioada 2007 – 2013.

Instrumentele structurale :

Fondul European de Dezvoltare Regional (FEDR);

Fondul Social European (FSE);

Fondul de Coeziune (FC)

Fondul European de Dezvoltare Regională finanţează investitii productive care să contribuie la crearea şi salvarea de locuri de munca, în principal prin investitii cu prioritate în IMM-uri, investitii în infrastructura, dezvoltarea potentialului autohton prin măsuri de sprijin la nivel regional şi local.

Fondul Social European are ca sarcina imbunatatirea oportunitatilor de angajare pentru someri şi muncitori în Piata Unica, prin cresterea mobilitatii lor şi prin facilitarea adaptarii la schimbarile industriale, în particular prin instruire vocationala şi reinstruire, precum şi prin sistemele de recrutare. Prin intermediul sau se acorda sustinere financiara actiunilor de formare şi reconversie profesionala ca şi celor vizand crearea de noi locuri de munca.