Instrumente Financiare Derivate

Aspecte teoreticer privind instrumentele financiare derivate

Instrumente şi valori mobiliare derivate sunt acele contracte a căror valoare se determină prin preţul, intensitatea sau performanţa unui alt activ sau grup de active denumite bază. Prin valorile mobiliare derivate, participanţii hotărăsc fie să-şi transfere în anumite condiţii proprietatea asupra bazei, să participe la formarea unui preţ pe o piaţă, sau să-şi împartă după regulile marcării la piaţă riscurile evoluţiei preţului, şi performanţele activului de bază, transferîndu-şi în unele cazuri, reciproc, un flux de numerar, pe durata unei perioade determinate de timp.

Derivatele pot fi instrumente închise, bilaterale, ce se derulează între partenerii pieţei prin tranzacţii OTC, cum sunt contractele report, forward şi swaps, sau deschise, valori mobiliare liber negociabile tranzacţionate pe pieţele de capital, cum este cazul contractelor futures şi opţiuni. Valorile mobiliare derivate sunt instrumente ale contractelor financiare care, prin standardizare, tipizare, şi calificare sau listare, au devenit liber negociabile pe o piaţă de capital special organizată.

Contractele sub forma valorilor mobiliare derivate nu produc profit din investiţie, dar fiind liber negociabile, investitorii pot obţine profit sau pot avea pierderi de capital. Dacă exersarea drepturilor de tranzacţie prevede livrarea fizică, noile valori mobiliare sau active de bază, intrate în posesia investitorului, pot produce şi profit din investiţie. Valorile mobiliare derivate soluţionează unul sau mai multe din următoarele aspecte:

- posibilitatea de exersare a unor drepturi de tranzacţii cu activul de bază, derulate între participanţi;

- circulaţia şi distribuţia unui flux de numerar între participanţi;

- preluarea reciprocă a riscului de posesie, preţ şi plata după regulile marcării la piaţă.

Avantajul oferit de valorile mobiliare derivate este acela de a crea noi alternative de investiţii financiare, utilizînd ca bază de emisiune orice altă categorie de active monetare sau materiale şi economice, fie prin combinarea unor clauze sau caracteristici ale valorilor mobiliare clasice, a instrumentelor şi titlurilor existente în piaţa monetară şi de mărfuri, sau a unor rezultate economice măsurabile şi exprimate în mărimi cardinale.

Prin emisiune şi exersare, valorile mobiliare derivate nu creează active noi, ca în cazul celor clasice, ci facilitează circulaţia acestora legînd interesele curente de cele viitoare ale participanţilor care îşi asumă riscul legat de evoluţia preţurilor, interesele curente şi cele viitoare ale participanţilor care, în astfel de condiţii, pot lua o atitudine prin intermediul pieţei. Putem spune că valorile mobiliare derivate sunt acele contracte prin care participanţii se angajează să împartă între ei, după anumite reguli, riscurile de preţ sau mărime, precum şi profiturile viitoare ale unor tranzacţii cu active fizice, financiare sau elemente de măsură sintetice, existente într-o economie.

Metodele de realizare a diversificării valorilor mobiliare sunt multiple şi ţin de sofisticarea agenţilor economici precum şi de dezvoltarea pieţei financiare.

Titrarea sau titlurizarea - este procesul prin care un instrument economico-financiar negociabil bilateral, pe o piaţă închisă, limitată, este transformat într- un titlu financiar liber negociabil pe un segment specializat din piaţa capitalului.

Prin titrare se măresc accesibilitatea, lichiditatea, deschizînd posibilitatea de participare a unui număr nelimitat de investitori, facilitînd activităţilor acoperite de acţiunea instrumentului respectiv calea unei dezvoltari nerestricţionate din punct de vedere al resurselor financiare.

Cel mai important proces de titrare are loc pe baza instrumentului de finanţare a construcţiilor de locuinţe, prin care mai multe instrumente individuale, dar omogene, ale creditului ipotecar, sunt consolidate de către un administrator şi transformate într-un produs financiar nou, avînd calitatea de valoare mobiliară liber negociabilă, denumită obligaţiune ipotecară şi care a dezvoltat un segment de piaţă financiară care-i poartă numele de “piaţă ipotecară”.

Deoarece această valoare mobiliară nouă are ca sursă a profitului din investiţii suma plăţilor efectuate de către beneficiarii individuali ai creditului ipotecar, plăţi care sunt transferate de către administrator posesorilor de titluri, ea poartă şi denumirea de valoare mobiliară conductoare, care dirijează aceste venituri de la sursa de plată către investitori. In SUA, prin sistemul de titrare s-au rezolvat problemele finanţării unor activităţi importante, cum ar fi cea a pregătirii profesionale prin împrumuturi acordate studenţilor şi cea a cumpărării de automobile în rate.