Instrumente Financiare Derivate

1. Tipuri de derivate financiare

Derivatele financiare, parte integrantă a mediului investiţional, ce răspund necesităţilor operatorilor în funcţie de preferinţele pentru risc, respectiv pentru acoperirea riscului, se pot grupa în trei mari categorii:

- contracte futures şi forward;

- opţiuni negociabile;

- swap-uri.

Primele două categorii sunt considerate ca fiind derivatele financiare fundamentale, în timp ce swap-ul este considerat ca un produs financiar hibrid care poate fi descompus într-un set de contracte forward şi de opţiune.

Activele suport ale derivatelor financiare pot fi clasificate în cinci mari grupe :

- acţiuni;

- valute;

- rata dobânzii: activele financiare purtătoare de dobândă, cele mai frecvent utilizate ca active suport sunt: obligaţiunile de stat pe termen mediu şi lung şi bonurile de tezaur. În cazul tranzacţionării derivatelor pe aceste instrumente se urmăreşte evoluţia ratei dobânzii;

- indicii bursieri: aceştia nu sunt prin ei înşişi active financiare, contractele sunt emise pe o mărime naţională , iar deschiderea unei poziţii se face în funcţie de evoluţia indicelui suport;

- mărfurile: acestea nu sunt active financiare, însă trebuie menţionate, deoarece punctul de pornire în crearea derivatelor l-a constituit marfa.

1.1 Contractele forwards şi futures

Contractele forwards sunt contracte la termen ferm, nestandardizate din punct de vedere al cantităţii, calităţii şi preţului activului-suport. De asemenea data scadenţei este convenită între părţi iar mărimea contractului se stabileşte în funcţie de natura tranzacţiei şi de necesităţile părţilor. Contractul forward este o înţelegere privată între doi parteneri care de obicei se cunosc, obiectul contractului putând fi orice marfă sau orice activ financiar pentru care cei doi îşi manifestă interesul. În momentul încheierii unui contract forward, nu se solicită plata unei sume de bani ca şi garanţie, profiturile şi pierderile sunt lichidate cash la expirarea contractului

Contractele futures se pot defini ca un angajament standardizat de a cumpăra sau vinde un anumit activ financiar la o dată viitoare şi la un preţ stabilit în momentul încheierii tranzacţiei; contractul futures implică deci stabilirea activului ce stă la baza contractului, a cantităţii ce trebuie livrate, a preţului şi scadenţei. La baza apariţiei contractelor futures au stat contactele forward.

În cazul unui contract futures, cumpărătorul şi vânzătorul contractului nu se cunosc între ei, ci doar ştiu piaţa pe care se desfăşoară tranzacţia. Nu ei hotărăsc activul suport care face obiectul contractului ci de bursa care oferă contractul în mod standardizat. Bursa specializată stabileşte precis calitatea sau caracteristicile activului suport, precum şi diferenţele de preţ ce urmează să fie calculate în cazul în care nu se livrează activul suport standard, ci un activ suport asemănător de o calitate inferioară. La încheierea contractului se cere fiecărei părţi depunerea unei sume de bani numită marjă sau garanţie. De obicei, scadenţa contractelor futures nu depăşeşte 12 luni.

Siguranţa tranzacţiilor pe piaţa futures este asigurată prin reglementarea şi organizarea specifică a pieţei derivatelor financiare în care instituţia centrală este Casa de Compensaţie (clearing house). Această instituţie cheie a pieţei derivatelor financiare îndeplineşte două funcţii principale :

- asigură integritatea financiară a tranzacţiilor prin garantarea respectării obligaţiilor contractuale de către membrii Casei de Compensaţie;

- oferă posibilitatea lichidării anticipate a poziţiilor deţinute de participanţii la tranzacţiile de pe această piaţă.

Spre deosebire de contractele forwards, contractele futures nu prezintă riscul insolvabilităţii, prin funcţionarea casei de compensaţie, a depozitului de garanţie şi apelul la marjă. Practic, Casa de Compensaţie ia poziţie în contrapartidă atât cu cumpărătorul, cât şi cu vânzătorul, rezultând pentru ea o poziţie netă neutră şi fără risc. Activitatea de clearing a tranzacţiilor contribuie la îndeplinirea a trei funcţii esenţiale ale bursei de valori.

În primul rând, este menţinută lichiditatea pieţei, deoarece toate poziţiile pot fi compensate de către investitor prin angajarea ulterioară a unei poziţii opuse. Astfel, dacă un investitor este long pe un titlu ca urmare a cumpărării unui contract, partea opusă în contractul său este casa de compensaţie. Deci, dacă investitorul respectiv vrea să-şi lichideze poziţia (să se elibereze de obligaţie), atunci el trebuie doar să vândă bursei de valori acel contract. Această poziţie de compensare eliberează investitorul respectiv de orice altă obligaţie contractuală, fără să fie nevoit să ia legătura cu partenerul iniţial al contractului.

În al doilea rând, dacă trebuie să aibă loc livrarea titlurilor stipulată de contract (max. 5% dintre contractele futures au ca şi consecinţă livrarea), procesul este mult mai simplu când partea opusă este casa de compensaţie. Investitorul care vrea să facă livrarea titlurilor anunţă casa de compensaţie iar aceasta, la rândul său, anunţă investitorul care cea mai veche poziţie long (contract de cumpărare) că va avea loc livrarea. Nici unul dintre investitorii care au deţinut contractul de-a lungul existenţei sale, long sau short, nu este implicat în nici un mod.

În al treilea rând, dacă una din părţile implicate într-un contract futures nu îşi achită obligaţiile dintr-un motiv oarecare, executarea contractului este garantată de către casa de compensaţie, pentru că acum ea este partea opusă în acea tranzacţie.