Integrare financiar monetară europeană

CAPITOLUL 6. PIAŢA BANCARĂ EUROPEANĂ

Cuvinte cheie: sistem bancar european, directive bancare europene, impactul euro asupra sistemului bancar european

6.1. Armonizarea legislaţiei bancare în spaţiul european, premisă a creării pieţei bancare unice

Preocupările şi eforturile oficialităţilor europene de a crea o piaţa unică, fără frontiere, şi-au găsit aplicabilitate şi în sectorul bancar. Dorinţa de a oferi tuturor cetăţenilor europeni acces la servicii bancare în condiţii identice s-a concretizat de-a lungul timpului într-o serie de Directive, care urmăreau armonizarea prevederilor legislative din ţările membre, vizând, punctual, anumite aspecte concrete.

Directivele comunitare fac parte din acquis-ul comunitar. Acquis-ul comunitar desemnează întreaga legislaţie comunitară, adică atât izvoarele primare cât şi cele derivate: legislaţia primară (cuprinde actele juridice fundamentale tratate – care sunt obligatorii pentru statele membre în integralitatea lor şi au aplicabilitate directă, deci prevalează asupra legislaţiei naţionale), şi cea secundară, adoptată în scopul aplicării tratatelor (formată din regulamente, directive, decizii). Directivele comunitare sunt adoptate de către Consiliul UE şi Parlamentul European şi sunt obligatorii pentru statele membre în ceea ce priveşte obiectivele şi termenul până la care trebuie atinse, însă le lasă posibilitatea alegerii mijloacelor pentru îndeplinirea obiectivelor. Aceasta înseamnă că este obligatorie transpunerea directivelor comunitare în legislaţia naţională în statele membre în acte normative naţionale. Fiecare stat membru are obligaţia de a informa Comisia Europeana despre măsurile luate pentru transpunerea prevederilor directivelor comunitare în vigoare.

De exemplu, la sfârşitul lunii noiembrie 2007, în calitatea sa de stat membru al UE, România avea un deficit de transpunere al directivelor de aproximativ 0,37% (faţă de 2.8% în iulie 2007 - dintre cele 1.687 de directive în vigoare privind piaţa internă, mai avea de transpus doar 7). Departamentul pentru Afaceri Europene din cadrul Ministerului Afacerilor Externe a elaborat un Program Naţional pentru Transpunerea şi Notificarea Directivelor, care a fost adoptat de guvern în luna iulie 2007. Potrivit tabloului de bord al pieţei interne (“Scoreboard”), care evaluează situaţia transpunerii şi aplicării legislaţiei comunitare din domeniul Pieţei Interne, realizat anual de Comisia Europeană, în mai 2008 România avea un deficit de transpunere în legistaţia naţională a directivelor europene privind piaţa internă de 0,4%, Bulgaria fiind primul stat membru cu 0% deficit de transpunere în legislaţia naţională, iar deficitul mediu de transpunere la nivel european 1%, faţă de obiectivul propus, 1,5%.

În domeniul bancar, primele Directive datează din anii 1970.

Directiva Consiliului 77/780/CEE din 12 decembrie 1977, asupra coordonării şi normării conducerii instituţiilor de credit, cunoscută şi sub numele de Prima directivă bancară a intrat în vigoare odată cu publicarea în Jurnalul Oficial L 322 din 17 decembrie 1977. Directiva vizează coordonarea dispoziţiilor legale şi administrative privind accesul la activitatea de instituţie de credit şi exercitarea acesteia în spaţiul comunitar. Directiva introduce principiul controlului ţării de origine în activitatea bancară şi impune o serie de reguli uniforme privind supravegherea instituţiilor de credit, stabileşte principiile de bază ale cooperării dintre autorităţile de supraveghere din statele membre, în special în ceea ce priveşte schimbul de informaţii privind managerii şi structura acţionariatului instituţiilor de credit

Directiva Consiliului 86/635/CEE din 8 decembrie 1986 privind conturile anuale şi conturile consolidate ale băncilor şi ale altor instituţii financiare, publicată în J. O. L 372 din 31 decembrie 1986 (completată de Directiva 2001/65/CE), urmărind armonizarea unor reguli contabile aplicabile instituţiilor de credit, încă dinainte de crearea pieţei bancare unice:

- impune o prezentare standard a bilanţului, în care activul şi pasivul să fie

prezentate în ordinea descrescătoare a lichidităţii;

- obligă instituţiilor de credit să utilizeze şi să publice conturi consolidate, în

cazul în care deţin filiale care desfăşoară activitate bancară;

- oferă două variante posibile de prezentare pentru contul de profit şi pierdere

(una verticală şi una orizontală), cu respectarea unor dispoziţii speciale

pentru anumite elemente ale bilanţului.

Directiva Consiliului 89/299/CEE din 17 aprilie 1989 privind fondurile proprii, publicată în J. O. 124 din 5 mai 1989 vizează reglementarea fondurilor proprii ale instituţiilor de credit. Directiva distinge între fondurile

proprii de bază (capital + rezerve) şi elementele complementare (rezultate din reevaluări, titluri cu durată determinată, împrumuturi subordonate etc.) condiţionând continuarea desfăşurării activităţii de un nivel mai marea al capitalului propriu faţă de cel complementar.