Extras din curs

Obiective:

- a trece în revistă principalele tipuri de întreprinderi;

- a inventaria principalii factori de producţie;

- a defini funcţia de producţie;

- a face deosebire între termenul scurt, lung şi foarte lung;

- a defini produsul total, produsul mediu şi produsul marginal;

- a defini izocuantele de producţie şi a arăta principalele lor caracteristici.

* *

Bunurile pe care le consumăm zi de zi sunt produse de către întreprinderi (firme).

La „Bazele economiei concurenţiale” am descris comportamentul întreprinderii cu ajutorul curbei ofertei. Legea ofertei stipulează că întreprinderile acceptă să producă şi să vândă cantităţi cu atât mai mari, cu cât este mai mare preţul, ceea ce înseamnă că curba ofertei are pantă pozitivă.

Acum vom examina mai amănunţit comportamentul întreprinderii, pentru a înţelege ce se ascunde în spatele curbei ofertei. Astfel, facem cunoştinţă cu o nouă ramură a ştiinţei economice: economia industrială, care studiază comportamentul întreprinderii în relaţie cu structura pieţei pe care-şi vinde produsele.

1.1. Întreprinderea

Întreprinderea reprezintă o unitate de producţie cu autonomie decizională, care transformă factorii de producţie (resursele) – inputuri, în bunuri şi servicii – outputuri, care, la rândul lor, sunt cumpărate de către consumatori, de guvern sau de alte întreprinderi.

Teoria economică clasică a presupus că întreprinderile tipice au un singur obiectiv: să-şi maximizeze profiturile; dar teoria modernă precizează şi alte motive, cum ar fi: maximizarea încasărilor din vânzări, maximizarea utilităţii marginale, responsabilitatea socială etc.

Întreprinderile pot fi de diferite tipuri:

a) întreprinderea individuală (firma cu un singur proprietar) este o afacere deţinută şi controlată de un singur individ. De obicei, este o firmă mică ce foloseşte doar câţiva muncitori. Proprietarul este şi manager, răspunde de mersul afacerii, fiind deosebit de motivat, deoarece beneficiază direct de pe urma creşterii profitului. Se caracterizează printr-o mare flexibilitate faţă de schimbarea condiţiilor de piaţă. Deciziile se pot lua rapid, patronul nefiind nevoit să se consulte cu nici un director.

Dezavantajul este că proprietarul nu se poate specializa în anumite funcţii, el trebuie să fie bun la toate, iar fondurile disponibile pentru extinderea afacerii sunt limitate la fondurile pe care le poate obţine patronul. Nu există distincţie între proprietar şi afacere, proprietarul are deci răspundere nelimitată, iar în caz de pierdere sau chiar faliment toate bunurile sale (casă, maşină etc.) sunt supuse confiscării.

În general, acest tip de întreprindere este răspândit în domeniu vânzărilor cu amănuntul, activităţi de fermă, construcţii, servicii pentru populaţie (frizerii, cofetării etc.).

b) Societăţile de persoane – reprezintă o afacere deţinută şi controlată în parteneriat de doi sau mai mulţi indivizi. Principalele avantaje constau în faptul că există o disponibilitate mai mare de fonduri datorită influxului de capital provenit de la parteneri şi fiecare asociat se poate specializa într-o funcţie: producţie, marketing, probleme de personal etc. Dezavantajul major este cel al răspunderii nelimitate, ca şi în cazul întreprinderii individuale: fiecare asociat are putere de decizie şi ceilalţi parteneri pot suferi din cauza unui partener nepriceput. Acest tip de societăţi sunt frecvente în cazul medicilor, avocaţilor şi arhitecţilor.

c) Societăţile de capital reprezintă o entitate legală care face afaceri în nume propriu. Societatea este deţinută de către asociaţi, a căror responsabilitate este limitată. Acest tip de societate (apărută în a doua jumătate a secolului al XIX–lea) a făcut posibilă dezvoltarea unor companii mari. Răspunderea acţionarilor este limitată conform sumei cu care participă la capitalul firmei. Pot fi închise (acţiunile nu se vând populaţiei, deci nu se tranzacţionează la bursă, ca urmare, nu pot fi transferate fără consimţământul celorlalţi acţionari) sau deschise (acţiunile pot fi vândute publicului, fiind în majoritatea cazurilor cotate la bursă, respectiv pot fi transferate liber).

d) Cooperativele reprezintă entităţi deţinute şi controlate de către membrii cooperatori, fiecare membru având drept la un singur vot. Pot fi cooperative de consum sau de producţie.

e) Întreprinderile de stat sunt firmele din sectorul public deţinute de stat. Sunt întâlnite mai ales în domeniul serviciilor publice: furnizarea energiei electrice, a gazului şi a apei, căi ferate etc.