Investiții străine directe

1. Cadrul teoretic şi delimitări conceptuale ale ISD

Investiţiile internaţionale de capital îmbracă două forme, şi anume, investiţii străine

directe şi investiţii de portofoliu, diferenţiate între ele prin posibilitatea exercitării controlului

asupra activelor şi a managementului firmei în care investitorul participă cu fluxuri de capital.

Investiţiile străine directe se diferenţiază de investiţiile străine de portofoliu. Investiţiile

de portofoliu sunt investiţii financiare pe termen scurt, prin care se achiziţionează acţiunile sau

obligaţiunile unei firme de pe pieţele bursiere cu scopul obţinerii de câştiguri din dividende,

dobânzi şi din diferenţa de curs valutar.

De-a lungul timpului au fost elaborate mai multe definiţii cu privire la investiţia străină

directă, ca încercări cât mai exacte şi mai cuprinzătoare asupra termenului. Dintre acestea, cea

mai importantă din punct de vedere practic este definiţia ce aparţine Fondului Monetar

Internaţional deoarece este utilizată de către toate ţările membre în raportările pe care acestea

le efectuează cu privire la balanţa de plăţi externe.

Astfel, Fondul Monetar Internaţional defineşte investiţia străină directă (ISD) în

Manualul Balanţei de Plăţi, Ediţia a V-a, ca fiind o categorie a investiţiilor internaţionale care

reflectă scopul unei entităţi rezidente într-o ţară (investitorul direct) de a obţine un interes de

lungă durată într-o companie rezidentă într-o altă ţară (investiţia directă).

Acest aspect presupune o relaţie de lungă durată între investitor şi investiţia directă pe

care el o realizează şi, totodată, participarea la managementul firmei în care acesta investeşte.

Acest flux de investiţie (investitori) presupune investiţia iniţială, toate investiţiile ulterioare,

cât şi câştigul reinvestit. Investiţia străină directă poate fi realizată atât de persoane juridice,

cât şi de persoane private.

Conferinţa Naţiunilor Unite pentru Comerţ şi Dezvoltare (UNCTAD) defineşte ISD ca

relaţie pe termen lung ce reflectă interesul unei entităţi într-o economie străină şi presupune

exercitarea funcţiei de decizie în firma ce primeşte investiţia respectivă.

Conform Codului Organizaţiei de Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE) ISD

reprezintă „investiţia făcută cu scopul de a stabili relaţii economice de durată şi care dă

posibilitatea de a exercita o influenţă asupra managementului”. Această investiţie este

realizată „în ţara gazdă de nerezidenţi sau în străinătate de rezidenţi, prin:

- crearea, extinderea unei societăţi, filiale, sucursale ( deţinute în proporţie de 100%)

sau achiziţionarea întregului pachet de acţiuni la o societate existentă;

- participarea la o societate nouă sau existentă;

- împrumuturi de peste 5 ani.”

Legislaţia română în vigoare1 defineşte investiţia directă astfel: participarea la

constituirea sau la extinderea unei întreprinderi, dobândirea de acţiuni sau părţi sociale ale

unei societăţi comerciale, cu excepţia investiţilor de portofoliu, înfiinţarea şi extinderea în

România a unei sucursale de către o societate comercială străină. Aceste forme de investiţii

pot fi realizate prin una din următoarele forme:

- participarea la creşterea activelor unei întreprinderi, prin orice mod legal de

finanţare,

- aport financiar, realizat în orice monedă convertibilă, inclusiv în monedă naţională;

- aport în natură de bunuri corporale sau necorporale, mobile sau imobile.

1 O.U.G. nr. 92/1997 privind stimularea investiţiilor directe, modificată şi aprobată prin Legea nr. 241/1998.

După cum se poate observa, nu există o definiţie a ISD unanim acceptată pe plan

internaţional. Ţara noastră, ca ţară membră a FMI, utilizează definiţia dată de acest organism

financiar internaţional alături de celelalte ţări membre, utilizând-o în raporturile anuale

privind Balanţa de Plăţi Externe.

Definiţiile date de organismele internaţionale stabilesc faptul că investitorul direct

trebuie să deţină un procent minim (10-25%) din capitalul firmei vizate. Acest plafon minim

poate cuprinde atât investiţia iniţială, cât şi venitul reinvestit. Din practică s-a constatat că

investitorii urmăresc cumpărarea a cel puţin 51% din activele unei firme cu scopul de a deţine

controlul şi puterea de decizie.

Definirea conceptului de investiţie străină directă este strâns legată de definirea celui de

societate multinaţională sau corporaţie transnaţională, deoarece investiţiile străine directe

sunt, într-o proporţie covârşitoare, apanajul acestora.

Grupul statelor dezvoltate din cadrul OCDE a formulat următoarea definiţie:

„societăţile multinaţionale cuprind companii sau alte entităţi care sunt în proprietate privată,

de stat sau mixtă, stabilite în ţări diferite şi conexate astfel încât una sau mai multe pot

exercita o influenţă semnificativă asupra activităţilor celorlalte şi, în particular, pot împărţi

cunoştinţele sau resursele cu celelalte.”2

După cum se poate observa, caracteristica principală a unei companii multinaţionale, în

viziunea statelor industrializate, o reprezintă capacitatea de control asupra altor firme

localizate în ţări diferite, control realizat printr-o multitudine de strategii adoptate.

Enciclopedia Britannica defineşte societatea multinaţională sau transnaţională ca fiind

„orice corporaţie care este înregistrată şi care desfăşoară activităţi în mai mult de o ţară la un

moment dat .”3

În literatura economică din România societatea multinaţională reprezintă „un grup de

întreprinderi situate în mai multe teritorii naţionale, dar care prezintă o conducere unică.”4

O definiţie mult mai amplă ar fi următoarea: „Societăţile multinaţionale apar ca

întreprinderi sau mai bine-zis grupuri de întreprinderi care îşi desfăşoară activitatea de

producţie, de distribuţie şi de comercializare în mai multe ţări, sub jurisdicţia mai multor

guverne, în condiţiile unei diversităţi de pieţe, de regimuri comerciale, de sisteme financiare,

de limbă şi cultură, fiind concepute, organizate şi conduse pe baza unei strategii comune,

elaborate la scară internaţională, regională, interregională sau mondială.”5

Această definiţie scoate în evidenţă plurivalenţa multinaţionalelor, şi anume, faptul că

acestea se caracterizează printr-o multitudine de activităţi desfăşurate în mai multe ţări, în

condiţiile unui pluralism de pieţe şi de regimuri concurenţiale cărora trebuie să le facă faţă

prin diversitatea strategiilor adoptate.

Unii autori definesc societatea transnaţională ca fiind „o firmă care şi-a extins

activitatea economico-financiară dincolo de graniţele ţării de origine. Ea alcătuieşte un vast

ansamblu la scară internaţională, format dintr-o societate principală - firma mamă şi un număr

de filiale, adică de firme dependente faţă de societatea principală, implantate în diferite ţări.”6

Specificul firmelor transnaţionale derivă din „deţinerea de active generatoare de

valoare adăugată în medii economice naţionale distincte şi din coordonarea lor sub o politică

şi o strategie comună, elaborate de firma-mamă (...), legate între ele prin relaţii de proprietate.

2 Apud Peter Muchlinski, Multinational Enterprises and the Law, Blackwell, Oxford UK & Cambridge USA,

1995, p.12.

3 Apud Florin Bonciu, Economie mondială, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2004, p. 70.

4 Marius Băcescu, Angelica - Băcescu Cărbunaru, Compendiu de macroeconomie, Editura Economică,

Bucureşti, 1997, p. 386.

5 I. Ignat, S. Pralea, Economie mondială, Editura Sedcom Libris, Iaşi, 2006

6 Sterian Dumitrescu, An Bal, Economie mondială, Ediţia a II-a, Editura Economică, Bucureşti, 2002, p. 34.

Ceea ce realizează firmele transnaţionale şi ceea ce le conferă specificitatea sunt activităţile de

producţie internaţională, consecinţă a investiţiilor străine directe.