Istoria economiei naționale

1.1. Obiectul istoriei economice

Din cadrul vieţii sociale, a sistemului social global al societăţii, subsistemul vieţii economice ocupă cel mai important rol. În fond, viaţa economică reprezintă suportul material al vieţii sociale, făcând posibil existenţa celorlalte subsisteme, a societăţii ca atare. Importanţa deosebită a vieţii economice face ca ea să fie studiată din cele mai diferite unghiuri, perioade istorice, domenii de activitate. După cum se ştie economia politică este o structură economică, cu caracter fundamental, care se ocupă de relaţiile sociale de producţie, de relaţiile economice sociale, de legile generale care guvernează producţia, repartiţia, schimbul şi consumul, serviciile economice, pe diferite trepte de dezvoltare a societăţii.

O asemenea cunoaştere a economicului şi a tot ce ţine de aceasta nu este suficientă, ci viaţa economică impune cunoaşterea relaţiilor de producţie în strânsă interdependenţă cu celelalte subsisteme ale vieţii sociale, evoluţia ei istorică, caracteristicile generale şi mai ales particulare pe care le-a îmbrăcat în dezvoltarea economiei naţionale. În realizarea unei asemenea cunoaşteri, de detaliu pe perioade istorice a vieţii economice contribuie alături de economia politică şi alte ştiinţe economice ca istoria economică, istoria doctrinelor economice, economiile de ramuri. În esenţă obiectul istoriei economiei îl constituie studiul :

a) modurile de producţie care s-au succedat de-a lungul lor;

b) dezvoltarea producţiei;

c) dezvoltarea forţelor şi relaţiilor de producţie ca şi a unor elemente ale suprastructurii în unitatea lor şi în schimburile lor interdependente în diversele epoci istorice;

d) apariţia, evoluţia şi maturizarea economiei naţionale, particularităţile pe care le-a îmbrăcat ea în diferite perioade istorice;

e) istoria dezvoltării relaţiilor băneşti, comerciale, de credit şi financiare.

Pe de altă parte istoria economică poate studia:

- ansamblul economiei unei ţări, sau a celei mondiale;

Pag. 2 din 68

Istoria Economiei Nationale Conf. Univ. Dr. Aurel Piturca

- o anumită ramură din cadrul economiei naţionale sau mondiale, ca de exemplu istoria industriei, agriculturii, comerţului, meşteşugurilor, burselor etc.

În sfera obiectului istoriei economiei ci şi studiul unor elemente ale suprastructurii din cadrul fiecărei orânduri cum ar fi: instituţiile politice, îndeosebi, statul, instituţiile şi normele juridice, formele determinante ale ideologiei, ideile economice care influenţează dezvoltarea forţelor şi relaţiilor de producţie.

Fiind o ştiinţă socio-umană, istoria economiei naţionale are strânse legături în primul rând cu celelalte ştiinţe economice (economia politică, structurile economice de ramură) realizând un schimb intens informaţional de date şi cunoştiinţe, dar şi cu alte ştiinţe socio-umane cum ar fi istoria, sociologia, demografia etc.

Mai mult, pentru stabilirea unor concluzii şi constatări reale, a unor adevăruri ştiinţifice, istoria economiei foloseşte şi rezultatele unor ştiinţe tehnice (matematica, statistica etc.). Studiului istoriei economiei naţionale i s-au consacrat istorici de renume ca: A.D.Xenopol, V.A. Urechia, D.Oneill N.Iorga. Unuia dintre ei ca de exemplu N. Iorga a publicat studii sau chiar lucrări cu privire la istoria comerţului, istoria meseriilor sau a relaţiilor agrare şi a finanţelor ţării.

Elemente însemnate de istorie economică universală şi naţională găsim şi în opera unor economişti români ca D.P.Marţian, P.S.Aurelian, I.Ionescu de la Brad, sau din perioada interbelică , I.N.Angelescu, St.Zeletin; V.Madgearu, Gh.Zane etc.

Concluzionând în legătură cu obiectul istoriei economice în general, a celei naţionale în particular aşa cum preciza şi prof. Frederic Mauso de la Universitatea din Paris ‚’’Istoria economiei trebuie să fie înainte de toate, teoria sistemelor economice trecute’’. Istoria economiei naţionale trebuie să contribuie atât la cunoaşterea obţiunii legilor economice, a modului de organizare şi funcţionare în trecut, dar mai ales trebuie să descifreze tendinţele de dezvoltare prezente şi viitoare, în acest sens, împreună cu alte ştiinţe economice să formuleze previziuni şi prognoze.