Istoria gândirii economice

Obiective:

- Identificarea unor elemente de analiză economică la filozofii greci din antichitate

- Prezentarea unor aspecte cheie ale evoluției economice în feudalism și a preocupărilor economice din opera scolasticilor medievali

- Desprinderea unor judecăți economice cu caracter normativ și familiarizarea cu opere antice și medievale ce fac parte din zestrea culturală a omenirii

Cuvinte-cheie:

- lupta contrariilor

- chrematistica aristoteliană

- polis ideal

- stoicism

- dreptate comutativă

- camătă

9

1.1 Idei economice la vechii greci

Identificarea unor idei cu caracter economic în antichitate necesită o întoarcere la vechii greci căci, așa cum juristul englez Henry Maine afirma în 1875, exceptând forțele oarbe ale naturii, aproape tot ceea ce există pe lume are o origine din Grecia antică. Desigur, această remarcă era mult mai ușor de formulat în secolul al XIX-lea decât în timpurile noastre. Pe atunci însușirea literaturii clasice și a filozofiei antice grecești erau încă apanajul unei elite educate.

Dintre economiștii clasici, poate numai David Ricardo nu a studiat greaca veche. Celebra lucrare Avuția națiunilor a lui Adam Smith conține referințe la Pitagora, Democrit, Epicur, Zenon, Platon și Aristotel. John Stuart Mill a tradus și adnotat patru dialoguri ale lui Platon. Karl Marx și-a scris dizertația doctorală asupra filozofiei naturale a lui Democrit și Epicur. Ferdinand Lassalle a semnat două volume ce tratează filozofia lui Heraclit.

Până târziu în secolul XX experiența Greciei antice a stat în atenția oamenilor educați. Cei care i-au studiat pe anticii clasici au descoperit un fior moral și estetic unic după care lumea nu a mai părut niciodată la fel.

Spre deosebire însă de performanțele grecilor antici în alte domenii ale cunoașterii, cele aparținând analizei economice sunt rudimentare, reprezentând un element minor în moștenirea intelectuală pe care au lăsat-o. Trebuie să recunoaștem opinia lui J.A. Schumpeter:

ideile lor economice au eșuat în a dobândi un statut independent sau chiar o etichetă distinctivă: conceptul grec de oeconomicus (oikos - casă, gospodărie și nomos - lege, regulă) a însemnat doar înțelepciunea practică a administrării gospodăriei; chrematistica aristoteliană (posedarea de avere) se referă în principal la aspectele pecuniare ale activității de afaceri. Grecii și-au combinat raționamentele economice cu filozofia lor generală privind statul și societatea și rar au tratat un subiect economic în sine (Schumpeter, 1972, p. 53-54).

În același timp, cum majoritatea ideilor filozofice sunt de sorginte grecească, multe dintre ele, deși fără a avea o semnificație directă pentru analiza economică propriu-zisă, au influențat modul economic de gândire. De exemplu, noțiunea de lupta contrariilor se trage

10

de la Heraclit, un filozof presocratic, care a privit universul ca pe o neîncetată și schimbătoare luptă a ideilor opuse, toate lucrurile aflându-se într-un proces armonios de constantă schimbare:

din cele mai diferite umbre apare o minunată armonie și totul se naște din discordie (Heraclit în Bagdasar, Bogdan și Narly, 1995, p. 20).

Lupta contrariilor generează echilibru, armonie - aceasta este o idee antică asumând o mulțime de forme în istoria intelectuală. În domeniul gândirii economice, conceptul de piață ce se auto-reglează își are rădăcinile în filozofia lui Heraclit. La fel și idea darwinismului social din secolul al XIX-lea, potrivit căreia lupta concurențială asigură supraviețuirea celui mai puternic.

Acest concept a fost reînviat două mii de ani mai târziu în dialectica lui Hegel, potrivit căreia un concept, teza, se va transforma inevitabil în opusul său, antiteza, iar interacțiunea celor două generează o sinteză, care, la rândul său, va fi prima formă a unei alte triade. Idealismul dialectic al lui Hegel a condus la materialismul dialectic al lui Karl Marx care, ca și Sistemul contradicțiilor economice al lui Proudhon (1846) - un alt socialist, prezintă afinități cu gândirea lui Heraclit.

Idei economice în germene pot fi găsite și în gândirea lui Democrit, de al cărui nume se leagă în principal teoria atomului.

Teoria valorii formulată de Democrit a fost de natură subiectivă:

Același lucru este bun și adevărat pentru toți oamenii, dar plăcerea diferă de la un om la altul1.

Nu numai că utilitatea a fost astfel interpretată în termeni subiectivi, dar a fost recunoscut și caracterul său relativ:

Cele mai plăcute lucruri devin cele mai neplăcute dacă nu prevalează moderația.

1 Sursa acestui citat și a următoarelor din Democrit este Spiegel (1971), p. 13-14.

11

Această concepție anticipează legea utilității marginale descrescătoare și legea saturației a lui Gossen.

Democrit a explicat poate mai judicios decât unii autori moderni preferința oamenilor pentru valorile prezente. Spre deosebire de Pigou, de exemplu, care interpretează înclinația noastră de a atribui o valoare mai mare bunurilor prezente decât celor viitoare ca rezultat al unei “defectuoase viziuni telescopice”, Democrit spune: