Istoria Gandirii Economice

Imagine preview
(8/10 din 20 voturi)

Acest curs prezinta Istoria Gandirii Economice.
Mai jos poate fi vizualizat cuprinsul si un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier doc de 72 de pagini .

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras, cuprins si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, il poti descarca.

Fratele cel mare te iubeste, acest download este gratuit. Yupyy!

Domeniu: Economie

Cuprins

CAP. 1. INTRODUCERE ÎN STUDIUL DOCTRINELOR ECONOMICE 3
1.1. Precizari notionale si categoriale 3
1.2. Criterii de analiza si apreciere a teoriilor si doctrinelor economice 5
CAP. 2. – MERCANTILISMUL 8
CAP. 3. – CURENTUL DE GÂNDIRE FIZIOCRAT 15
CAP. 4. – LIBERALISMUL ECONOMIC CLASIC 22
4.1 Universul si coordonatele principale ale doctrinei liberalismului clasic 22
4.2 Doctrina economica a lui Adam Smith 25
4.3 Jean Baptiste Say continuator si sistematizator al doctrinei smithiene 31
4.4 Contributiile lui David Ricardo la dezvoltarea gândirii economice 33
4.5 Robert Thomas Malthus 40
4.6 John Stuart Mill sau ultimul cuvânt al liberalismului economic clasic 43
CAP. 5. – DOCTRINA ECONOMICA MARXISTA 48
5.1. Viata lui Karl Marx 48
5.2. Filozofia social – istorica marxista 49
5.3. Filozofia economica marxista 50
5.4. Teoria economica marxista 51
5.5. Continuatorii lui Marx 55
CAP. 6. – GÂNDIREA ECONOMICA ROMÂNEASCA PÂNA LA 1859 58
6.1 Idei economice în operele cronicarilor 58
6.2. Consideratii economice în opera lui Dimitrie Cantemir 59
6.3. Idei economice în documente ale miscarilor pentru înnoiri social-economice si politice 60
6.4. Scoala transilvana de gândire economica 62
6.5. Idei, teorii si doctrine ale problemei agrare 64
6.6. Idei si teorii despre dezvoltarea industriilor, comertului si transporturilor 67
6.7 Idei ale socialismului utopic 70
PROPUNERI DE TEME PENTRU REFERATE 72
BIBLIOGRAFIE 73

Extras din document

Introducere

În acest capitol sunt prezentate notiunile fundamentale care permit întelegerea doctrinelor economice, si anume: ideea economica, gândirea economica, teoria economica, doctrina economica, scoala de gândire economica si curentul de gândire economica. De asemenea, pentru a facilita întelegerea analizei si aprecierea doctrinelor economice este prezentat un sistem de criterii reprezentative.

1.1. Precizari notionale si categoriale

Privind lucrurile în evolutia lor procesuala, doctrina reprezinta rezultanta evolutiei de la idee la gândire si teorie economica.

Ideea economica înseamna produsul prim de reflectare în mintea omului a realitatii economice. Situat, de la începuturile existentei sale, în fata ecuatiei resurse limitate – nevoi nelimitate, ecuatie dificila si adesea fara solutii acceptabile, omul a trebuit, din capul locului, sa aiba reprezentarea ideatica a economiei pentru a gasi caile si mijloacele cele mai la îndemâna si mai eficace spre a-si satisface trebuintele cu minimum de efort. Este clar ca suma acestor idei, cumulate în timp, nu înseamna, stiinta despre economie.

Gândirea economica reprezinta procesul de reflectare activa si rationala în mintea oamenilor a realitatii economice ca si produsul acestei reflectari. Produsul se poate situa la niveluri diferite în functie de calitatea informatiei detinute si prelucrate ca si cea a „labora¬torului” în care are loc procesul; o minte informata, dotata nativ si instruita „produce” un rezultat de o calitate superioara.

Teoria economica constituie, tocmai un rezultat supe¬rior al procesului de gândire. Ea este deci un elaborat care, în forma unui studiu doct, îsi propune dezvaluirea cauzelor, esentei si legilor de miscare care guverneaza evolutia fenomenelor economico-sociale. Elaborarea unui asemenea studiu nu poate fi opera unor neofiti; dimpo¬triva, este vorba de specialisti, de minti instruite care apeleaza, la anumite mijloace si adopta metode de lucru specifice.

Doctrina economica reda, într-o prima aproximare, teoria economica activata. Este o teorie (sau un complex de teorii) care nu se multumeste cu o prezentare pur scientista abstracta, neutra a realitatii; dimpotriva vine cu partea activa; face aprecieri, realizeaza jude¬cati de valoare pentru a sugera, pe aceasta cale, proiecte de reforma; face apologia sau condamna statu-quo-ul; ratiunea ei este de a spune ce trebuie facut sau nu trebuie facut. Pe scurt: teoria spune ce este; doctrina spune ce trebuie sa fie sau sa nu fie; teoria serveste ca instrument de analiza; doctrina vine, prin intermediul politicii economice, sa experimenteze. Daca teoria economica uzeaza, în spiritul rigorilor stiintei, de metode empirice si descriptive, doctrina este, în esenta o gândire normativa; ea sugereaza calea, pista pe care efortul uman trebuie consumat spre binele individual si cel colectiv.

Cunoasterea doctrinei economice presupune, deci, înte¬legerea atât a trunchiului ideatic, a teoriei pe care se grefeaza, cât si perceptia politicii economice prin care se verifica. De aici, calitatea de întreg si vocatia de sinteza integratoare a studiului doctrinelor.

Denumirea doctrinei poate veni fie de la cel care în mod substantial si-a adus contributia la elaborarea ei (doctrina ricardiana, keynesista, marxista etc.) fie de la personalitatea politica sub conducerea careia doc¬trina respectiva a fost pusa pe rol (doctrina Reagan, doctrina Adenauer, doctrina Thatcher etc.) desi respec¬tiva personalitate nu are nici o contributie stiintifica la elaborarea doctrinei ca atare, fie, în sfârsit, de la genul de masuri pe care îl preconizeaza: liberala, dirijista, protectionista etc.

Doua categorii economice se mai cer a fi explicitate pentru ca demersul nostru sa fie cât mai transmisibil, si anume: scoala de gândire economica si curent de gândire.

Scoala de gândire economica este o formatiune stiinti¬fica a unor oameni de specialitate grupati, prin propria vointa, în jurul unui mentor sau/si idei directoare. Mentorul sau seful scolii reprezinta o personalitate consacrata, cu contributii stiintifice originale recunoscute. El îsi „alege” ucenicii pe care îi recunoaste sau nu. Scoala îsi propune ca, într-o maniera proprie, apelând la metode specifice, sa sondeze si sa analizeze un anumit domeniu al realitatii economice. De obicei, formatiunea stiintifica respectiva fondeaza si fiinteaza pe criteriu si în slujba unui interes national. Scoala fiziocrata a lui Fr. Quesnay a fost prin excelenta franceza; scoala economica clasica a fost preponderent engleza. Cunoscute prin contributiile lor sunt scoala de la Cambridge (Anglia) sau, cum era cunoscuta în epoca, „CIRCUS”' avându-l ca mentor spiritual pe J. M. Keynes; scoala de la Chicago cu liderul spiritual M. Friedman, promotoare a monetarismului; scoala din Virginia sau „Public Choise”, a preferintelor publice, avându-l ca protagonist pe J. Buchanan etc. Putine scoli au vocatia universalului si sunt reprezentate din perimetre teri¬toriale diferite. Scoala neoclasica a fost, în acest sens, un exemplu.

Curentul de gândire economica reprezinta un ansamblu de teorii si doctrine economice care explica si sustin un anumit gen al dezvoltarii. Poate fi opera unei singure scoli, de mari dimensiuni (marxismul, keynesis-mul etc.) sau, dimpotriva, a mai multor scoli: libera¬lismul, neoliberalismul, dirijismul, economia peri¬ferica, radicalismul etc.

1.2. Criterii de analiza si apreciere a teoriilor si doctrinelor economice

Studiul doctrinelor economice nu poate fi o întreprin¬dere pur „iluminista”, de simpla cunoastere. Doctrinele se analizeaza pentru ca, pe baza unor aprecieri, sa se traga învataminte, concluzii, sfaturi practice. În paienjenisul de idei, nu întotdeauna expuse într-o forma clara, acest lucru nu este oricând la îndemâna. Pentru a facilita efortul pe o atare directie si pentru o buna si dreapta judecata, în analiza si aprecierea doctrinelor economice ne sta la îndemâna un sistem de criterii. Încercam sa le explicam, succint, pe cele mai reprezentative.

Criteriul epocii sau al timpului, ne arata ca orice teorie sau doctrina este produsul unui timp istoric dat, al unui „segment” din evolutia omenirii. Unei asemenea „felii” îi este specifica o anumita filozofie economica, sociala, politica, religioasa; o anumita conceptie despre progres; are sau nu anumite realizari; gene¬ratia timpului respectiv îsi însuseste un anumit sistem de valori prin prisma caruia percepe realitatea, judeca si „construieste”; sistem de valori surprins sintetic prin notiunea de paradigma. Numai o transpunere în timpul istoric respectiv poate conduce la o apreciere corecta; si numai raspunzând la întrebari de genul: Cât de destelenit era terenul pe care economistul în cauza a scris ? Ce plus a adus acest fapt pentru teorie si practica? Cum a fost receptata în epoca teoria respec¬tiva ? Cui a stârnit interesul, si ce aprecieri a primit ? etc. Numai asa vom face judecati pertinente. Daca vom privi si analiza doctrinele trecutului folosind uneltele si, mai ales, realizarile prezentului, ca termen de comparatie, vom concluziona strâmb; mostenirea valo¬roasa a înaintasilor nu va avea sansa sa se înscrie decât la rubrica unor banale locuri comune.

Fisiere in arhiva (1):

  • Istoria Gandirii Economice.doc