Istoria gândirii economice - fiziocrația

1.GENERALITAŢI

De-a lungul istoriei civilizaţiei umane, preocuparea constantă a omului de a înţelege şi de a-şi modela mediul înconjurător pentru a-i servi scopurilor, l-a condus la găsirea unor noi domenii şi aspecte ale vieţii sociale, culturale şi economice pe care să le cerceteze şi îmbunătăţească.Progresul civilizaţiei umane are la baza sa schimbul de idei, de cunoştinţe, contactul între oameni, care a avut printre elementele sale şi componenta economică, cum ar fi schimburile de mărfuri, găsirea unor noi pieţe de desfacere sau noi produse, etc.De aici şi până la căutarea regulilor care guvernează viaţa economică a mai fost doar un pas, pe care l-au făcut printre primii, înţelepţii civilizaţiilor antice-indiană, sumeriană, babiloniană,iudee, greacă, romană.

La început, teoriile economice erau privite din punct de vedere moral şi etic, fiind făcute de către filozofi, mari preoţi, regi. Acest mod de gândire se menţine devine şi mai evident în timpul Evului Mediu când marii gânditori şi teologi creştini- ca şi Sfâtul Augustin sau Tomas D’Aquino-încearcă să pună de acord morala creştină cu fenomenul economic Dar, până în perioada mercantiliştilor-secolul XV-când se încearcă găsirea de căi practice de a aplica gândirea economică în realitate, se fac previziuni economice, se caută modele de acţiune pentru îmbogăţirea naţiunilor- nu se poate vorbi propriu-zis de un salt epistemologic, o începere a înţelegerii fenomenului economic ca o ramură ştiinţifică, saltul ducând în cele din urmă în secolul al XVII-lea la apariţia primei şcoli efective de economişti-fiziocraţii, sau la desprinderea ştiinţelor economice şi formarea lor ca şi grup de ştiinţe autonome, cu obiect de studiu propriu-în secolul al XVIII-lea, sub patronajul liberalismului clasic.

2.ŞCOALA FIZIOCRATĂ

Şcoala fiziocrată este prima organizată şi recunoscută ca şi şcoală de gândire economică de către specialişti (şcoala de gândire economică - formaţiune ştiinţifică a unor oameni de specialitate grupaţi în jurul unui mentor sau/şi idei directoare; iar curentul de gândire economică este ansamblu de teorii şi doctrine economice care explică şi susţin un anumit gen al dezvoltării emise de o singură şcoală, sau de mai multe), având distinct faţă de curentele de gândire economică anterioare, anumite elemente bine definite care o diferenţiază de alte simple idei economice sau curente ( mijloace de analiză , reguli şi noţiuni proprii = tabloul economic; un mentor ce ghida această şcoală = Fr. Quesnay; o doctrină clar conturată,cu idei originale, caracteristică şi larg acceptată de membri = ordinea naturală; un crez = fiziocarţia; până şi o revistă = Ephemerides du Citoyen, etc). Ea este de esenţă liberală, prefaţând liberalismul economic promovat ulterior de şcoala clasică englezească, dar are şi o aparenţă feudală, acceptând existenţa unei ordini naturale în societate şi a unor legi economice independente de voinţa oamenilor, putând fi privită ca o punte spre un nou mod de a gândi realitatea economică, pe baze ştiinţifice, dar tributar încă unor concepte eronate De altfel ea a şi fost considerată ca o doctrină burgheză într-un înveliş feudal.

După circa 300 de ani de politică mercantilistă, ale cărei greşeli devin evidente şi dureroase pentru marea majoritate a populaţiei, şcoala fiziocrată - a cărei denumire provine din combinaţia cuvintelor greceşti „fizios”=natură şi „kratos”=putere, deci puterea naturii - se naşte ca o mişcare care să încerce îndreptarea erorilor curentului mercantilist, iar faptul că apare în Franţa poate fi considerat o reacţie directă la „colbertismul francez”-politica mercantilistă promovată de J.B.Colbert, care prin menţinerea agriculturii într-un plan secund faţă de industrie, a sacrificării voite a agriculturii în favoarea industriei, a dus în final la dezagregarea ramurii agricole a economiei, atât prin sărăcirea forţei de muncă din sectorul respectiv (prin menţinerea preţurilor produselor agricole la nivel scăzut)– ţărănimea –ceea ce a şi dus de altfel la exodul populaţiei rurale înspre oraşe şi scăderea suprefeţelor cultivate; cât şi prin lipsa sprijinului şi îngreunarea (sugrumarea) comerţului cu produsele sectorului respectiv, prin impunerea de taxe, politici vamale restricţioniste, etc. Franţa cunoaşte o perioadă cu o inflaţie exacerbată-generată de politica economică cunoscută sub numele de „sistemul lui Law”-denumire derivată din numele economistului John Law, care considera că inflaţia era produsă de excesul de monede de pe piaţă (conform datelor puterea de cumpărare a banilor metalici s-a redus cu 80% în 200 de ani) - deşi ea trebuie separată de o creştere a preţurilor datorată unor alte cauze, cum ar fi creşterea preţului unui bun datorată reducerii cantităţii existente-raritatea bunului respectiv, sau creşterii calităţii lui, ori creşterii utilităţii marginale a bunului considerat, menţionând de asemenea creşterea preţurilor datorată acţiunii legilor randamentelor descrescânde, ca urmare a majorării obiective a unor costuri de producţie

Fiziocraţii sunt primii care au o viziune de ansamblu, afirmând că faptele sociale sunt legate prin raporturi necesare pe care indivizii şi guvernanţii trebuiau să şi le însuşească pentru a putea progresa. Greşelile mercantiliştilor-identificarea banilor cu avuţia, iluzia armoniei de interese a statului cu agenţii economici, politicile ultraprotecţioniste, etc-sunt identificate şi contracarate cu idei şi măsuri menite să readucă viaţa economică la un ritm crescător şi alert.