Legislația Muncii

CAPITOLUL I . INTRODUCERE

1.1. Munca şi izvoarele sale

"Munca", termen provenit din limba slavona – monka- are mai multe sensuri un prim sens, principal este acela de activitate productiva ( a presta o munca eficienta, importanta ), dar si de rezultatul acestei activitati ( o munca reusita, de succes). Al doilea sens, secundar, este de loc de munca ( a avea o munca, un serviciu, o slujba ), dar si ansamblul lucratorilor. Munca poate fi perceputa ca o actiune, libera, creatoare, dar si ca o obligatie .Termenul poate semnifica si durere ori suferinta ( fizica sau morala ), chiar tortura . Insa manuala sau intelectuala , munca reprezinta o necesitate vitala, sursa de existenta, mijloc de realizare a marilor opere de arta, instrument de implinire si afirmare a personalitatii umane. Criza sociala generata de aparitia si existenta somajului ne arata ca munca este cel mai important factor de socializare. Globalizarea, la randul ei, prin geneza si, mai ales efectele sale, da noi semnificatii activitatilor profesionale si produce mutatii profunde pe piata muncii .

1.2. Izvoarele dreptului muncii.

In acceptiunea juridica a notiunii, izvoarele de drept nu se refera la esenta dreptului , ci la formele specifice in care acesta isi gaseste expresia. Pentru a-si realiza rolul lor de organizare a vietii sociale, normele juridice sunt exprimate in anumite forme, proprii dreptului, care poarta denumirea genetica de acte normative. In functie de organul emitent, acestea sunt legi , ordonante, ordonante de urgenta si hotarari ale Guvernului , etc.

Aceste acte normative constituie, in acceptiunea juridicală , izvoare de drept .

Din punct de vedere material, actele normative se definesc ca reguli abstracte; ele sunt formulate vizand situatii tipice enuntate in abstracto. Acest caracter este legat de generalitatea actelor normative; ele sunt destinate sa reglementeze nu un caz particula , ci o serie de cazuri asemanatoare. Totodata actele normative au caracter permanent, adica se aplica fara incetare, de la data intrarii in vigoare, pana la abrogarea lor.

Actele normative, deci izvoarele dreptului, nu exista izolat, ci organizate in ceea ce se numeste sistemul legislatiei.

Notiunea de sistem implica in mod necesar o anumita structura a elementelor componente, o ierarhie si organizare a lor. In varful acestei ierarhii se afla Constitutia, legea fundamentala, urmata de legile organice si ordinare. Regula este ca orice act normativ trebuie sa fie conform cu actele normative avand o forta juridica superioara. Astfel , hotararile Guvernului au la baza legea; ordinele si instructiunile ministrilor sunt emise cu respectarea legii si a hotararilor Guvernului, etc.

In principiu, legislatia muncii este unitara, normele ei carmuind raporturile juridice de munca ale tuturor categoriilor de salariati.

7

• Izvoare comune cu cele ale altor ramuri de drept ( Constitutia, ale legi, etc.)

• Izvoare specifice dreptului muncii ( statutele profesionale sau disciplinare, contractele colective de munca, regulamentele interne, regulamentele de organizare si functionare). In categoria izvoarelor dreptului muncii trebuie incadrate, in primul rand , normele Uniunii Europene, in special regulametele care au aceeasi forta ca si legile nationale, precum si alte reglementari transpuse in dreptul intern.

Sunt, de asemenea, izvoare conventiile Organizatiei Internationale a Muncii, si normele Consiliului Europei ratificate de Romania.

Consecinta a celor ce preced, izvoarele dreptului muncii pot fi definite ca acele acte normative care reglementeaza raporturile juridice de munca, inclusiv raporturile juridice grefate de raportul de munca ( cele privind pregatirea profesionala , securitatea , si sanatatea in munca, patronatele si sindicatele, jurisdictia muncii ) .

1.3. Izvoare internaţionale ale dreptului muncii

Constituie izvoare internaţionale de dreptul muncii, în primul rând, convenţiile internaţionale ratificate de România. Prin efectul ratificării, aceste acte sunt integrate sistemului legisativ român şi se aplică în Aconsecinţă.

Cele mai importante izvoare ale dreptului internaţional al muncii sunt convenţiile şi recomandările Organizaţiei Internaţionale a Muncii (O.I.M.) . Cele două categorii de acte nu au însă aceeaşi forţă juridică. Recomandările, deşi sunt supuse examinării autorităţilor interne competente (art. 19 pct. 5 din Constituţie) nu dobândesc prin efectul acestei examinări forţă juridică. O atare forţă pot avea doar dispoziţiile adoptate de Parlament pentru a da urmare unei recomandări.

Un alt izvor internaţional al dreptului muncii poate fi considerată Constituţia O.I.M., din cel puţin două motive: în primul rând pentru că anumite convenţii şi recomandări îşi au sorgintea în principiile enunţate în actul fundamental al OIM şi în al doilea rând pentru că statele membre sunt obligate să respecte aceste principii (în special cel din materia libertăţii sindicale şi a nediscriminării), chiar dacă nu au ratificat convenţiile care se referă la problemele respective, prin însuşi faptul că sunt membre ale organizaţiei.