Liberalismul Economic Clasic

1. Liberalismul economic – caracteristici generale

Liberalismul constituie una dintre cele mai complete si marcante doctrine ale societati moderne si contemporane.

Pentru prima oara termenul de liberalism apare la lexicograful Claude Boiste in 1823, fiind asociat cu lupta pentru libertate a burgheziei si avand o dubla semnificatie atat politica cat si economica.

In general termenul de liberalism a sintetizat ansamblul aspiratiilor si revendicarilor innoitoare din societatea europeana dintre mij. sec.al XVII-lea si al XIX-lea. In primele sale manifestari liberalismul a vizat domeniul politic fiind sinonim cu inlaturarea absolutismului, impunerea principiului separarii puterii, a statului de drept, a reprezentativitatii si a drepturilor si libertatii cetatenilor.

In plan economic in esenta sa liberalismul urmarea:

• inlaturarea relatiilor de productie feudale, a modului de organizare si exploatare a muncii iobagiste;

• inlaturarea oricarui fel de constrangere economica;

• diminuarea si restrangerea rolului statului in viata economica;

• proclamare libertatii tranzactiilor economice.

Liberalismul a marcat aparitia unei noi orientarii in gandirea politica dar si economica. In domeniul economic noua gandire s-a remarcat prin urmatoarele elemente:

• a fost conceptia care a transferat centrul cercetarilor economice din sfera circulatiilor marfurilor in sfera producerii acestora ;

• a creat, introdus si dezvoltat un nou mod de cercetare si investigare a economicului. A inlaturat empirismul si descriptivismul mercantelist, punand accent pe analiza logica – teoretica bazata pe noi metode si procedee ca: inductia, deductia, folosirea statisticii si matematici;

• a marcat trecerea cercetarii de la nivelul individual la analiza de ansamblu a legaturilor economice la scara sociala, nationala si internationala;

• a marcat inceperea cunoasterii stiintifice a economiei de piata complete;

• liberalismul a impus aspiratia spre libertatea de miscare. In domeniul economic aceasta a insemnat deplina libertate de actiune a agentilor economici, precum si consacrarea liberei concurente in tranzactiile dintre popoare;

• a impus individualismul conform caruia deciziile cele mai eficiente si concrete le pot lua agentii economici privati in opozitie cu autoritatea publica-statul, sau cu diferite colectivitati mai mult sau mai putin cuprinzatoare;

• liberalismul a considerat proprietatea privata sociala si individuala, temelia societatii moderne, a economiei de piata, ea fiind degrevata de orice servituti feudale;

• a impus principiul hedonismul, conform careia se urmarea obtinerea unui maxim de avantaj cu minim de efort;

• liberalismul a impus un nou mecanism de reglare a economiei, cel al pietei, a raportului dintre cerere si oferta, el avand capacitatea de a autoechilibra in mod spontan economia,

• liberalismul este si prima paradigma economica care explica preturile si profiturile din economia moderna pornind de la teoria valorii bazata pe munca;

• o caracteristica majora a paradigmei liberale o constituie impunerea politici economice a liberului schimb sau altfel spus politica liberei concurente. Aceasta politica a fost sintetizata de economistii francezi sub forma, laissez faise, laissez passer, “le monde va de lui meme”, - lasati lucrurile sa-si urmeze cursul lor firesc.

Elementele matriceale ale doctrinei au fost fixate de către A.Smith în „Avuţia naţiunilor” (1776), zenitul a fost marcat prin „Principiile economiei politice şi ale impunerii” ale lui D.Ricardo (1817) şi crepusculul - prin „Principiile economiei politice” ale lui J.S.Mill (1848). E vorba, aşadar, de o perioadă de dominaţie de aproape un secol, după care au apărut reacţii critice din partea reprezentanţilor altor doctrine economice. Patria liberalismului clasic a fost Anglia.

2. Fiziocraţii – prima doctrină a liberalismului clasic

Fiziocratii au fost un grup de economisti francezi cu vederi liberale care au criticat mercantelismul si au adus o serie de inovatii importante in teoria economica. Şcoala fiziocrata, a dominat gândirea economică în anii 1750-1775 . Etimologic "fiziocraţie" înseamnă "puterea naturii". Fondator al şcolii fiziocratice este Francois Quesnay. Ca şi la mercantilişti, scopul activităţii economice rămâne producerea şi sporirea bogăţiei.

Bogăţia - bunuri create de natură, produse agricole în primul rând, şi a sferei creării ei – agricultura („numai pământul produce, numai natura "înmulţeşte"). Aceste idei sunt dezvoltate prin conceptul produsului net ca izvor al bogăţiei.

Produsul net era conceput ca o diferenţă între producţia agricolă obţinută şi cheltuielile efectuate pentru obţinerea ei. Produsul net, este explicat de fiziocraţi sub aspect calitativ ca dar al lui Dumnezeu, iar cantitativ - ca diferenţă dintre bogăţia creată şi cea consumată în agricultură.

Întrucât pământul furnizează bunuri atât pentru alimentaţie, cât şi materie primă pentru activitatea manufacturieră, agricultura, producând direct produse alimentare, produce indirect toate celelalte bunuri. Prin aceasta ea este considerată drept unica ramură productivă. Toate celelalte ramuri nu creează, ci doar transformă sau transferă materia primă agricolă, fiind sub aspectul creării bogăţiei sterile.

Pentru ca pământul să creeze bogăţie sunt necesare, considerau fiziocraţii, anumite avansuri (investitii):