Logistica produselor agricole

I.1 Evoluţia istorică a conceptului de logistică a mărfurilor

Orice întreprindere producătoare de bunuri materiale sau nemateriale, orice instituţie guvernamentală şi orice organizaţie neguvernamentală pentru desfăşurarea activităţii de bază trebuie să se aprovizioneze cu resurse materiale şi servicii de la furnizori şi să-şi distribuie rezultatele activităţii sale clienţilor. Aprovizionarea, distribuţia şi diversele activităţi pe care acestea le implică alcătuiesc împreună mixul logistic

Logistica este un termen militar prin care se desemnează activitatea de asigurare la timpul şi locul potrivit, cu materialele necesare. Prin preluare în domeniul economic ea nu a pierdut sensul iniţial ci doar la adaptat şi îmbogăţit.

O autoritate mondială în logistică, John L. Gattorna definea logistica la începutul anilor ΄90 ca fiind „… procesul de gestionare strategică a achiziţionării, deplasării şi depozitării materialelor, semifabricatelor şi produselor finite (alături de fluxurile informaţionale corespunzătoare acestor procese) în interiorul firmei şi al canalelor de marketing, cu scopul satisfacerii comenzilor cu cele mai mici costuri pentru firmă …”.

Până a ajuns să fie considerată o „activitate strategică” a firmei logistica a trecut în secolul trecut prin mai multe transformări. Iniţial, activitatea de gestionare a materialelor a fost împărţită, după natura materialelor gestionate, în două activităţi de bază ale întreprinderii : aprovizionarea (sau achiziţiile) pentru materii prime şi materiale, şi, distribuţia (considerată ca o componentă a departamentului de marketing) pentru produse finite şi mărfuri.

Totuşi, chiar în perioada economiei centralizate intreprinderile româneşti aveau sectoare ADT adică de aprovizionare, desfacere şi transport ca o recunoaştere implicită a conexiunii strategice dintre cele trei tipuri de activităţi. Întradevăr, nu are sens să gestionezi separat aceste activităţi atâta timp cât se folosesc aceleaşi mijloace pentru transportul materiilor prime sau mărfurilor, respectiv aceleaşi utilaje şi uneori acelaşi tip de depozite pentru manipularea şi depozitarea materiilor prime, produselor finite sau mărfurilor.

În plus, ca urmare a creşterii competiţiei între firme atât pentru materii prime mai ieftine şi mai uşor de găsit cât şi pentru păstrarea segmentelor de piaţă deja câştigate, aprovizionarea, transportul şi desfacerea integrate în activitatea strategică denumită logistică devin noi surse de valoare adăugată.

Pe la începutul anilor΄80, firmele mari au început să fie foarte interesate de reducerea costurilor de distribuţie. Ca urmare, au început prin măsuri ca : reducerea stocurilor, reducerea costurilor de transport şi alte măsuri considerate clasice, continuând cu utilizarea calculatoarelor pentru manipularea mai rapidă a informaţiilor privind clienţii, termenele, cantităţile, etc, şi atragerea distribuitorilor într-o relaţie de parteneriat strategic pentru avantajul ambilor parteneri (furnizor şi distribuitor).

Iată cum poate fi reprezentată evoluţia logisticii până azi :

Până în 1960 Integrarea activităţilor 1960-2000 2000+

Controlul stocurilor

Achiziţii

Planificarea aprovizionării

Planificarea producţiei

Stocuri de producţie (gestiunea) ACHIZIŢII

Depozitarea

Manipularea materialelor LOGISTICA

Ambalarea

Stocuri de produse finite (gestiunea) MLA

Planificarea distribuţiei

Lansarea comenzilor

Transport

Servicii pentru clienţi

Planificarea strategică

Servicii de informare

Marketing-vănzări

Finanţe

Unde MLA –managementul lanţului aprovizionării

Sursa : Ronald Ballou – Bussines logistics/Supply chain management , pag 9.

Au apărut, în acest timp o serie de tehnici şi concepte cu un impact ce a transformat atitudinea managerilor faţă de distribuţie şi achiziţii. În concepţia autorilor unei cărţi clasice în Europa „Principiile şi managementul achiziţiilor” există şapte metode şi concepte moderne care transformă achiziţiile în activitate strategică a intreprinderii :

1. Evaluarea prin comparaţie cu cele mai bune practici dintr-o ramură

2. Managementul calităţii totale (Total quality management –TQM)

3. Filozofia producţiei în timp real (Just-in-time – JIT)şi a producţiei „degresate”(reduse la minimul necesar)

4. Conceptele „lanţului de aprovizionare”

5. Stratificarea şi împuternicirea furnizorilor

6. Managementul relaţiilor

7. Orientarea spre client

Conceptele şi tehnicile enumerate mai sus au toate un caracter integrator şi sunt potenţate de progresul tehnic, mai ales din domeniul prelucrării computerizate a informaţiilor.Ele au ajutat o serie de firme de talie mondială : Nissan, IBM, Ford, etc , să obţină valoare adăugată din activitatea logistică.

Iniţial activitatea logistică a fost des confundată fie cu achiziţiile fie cu distribuţia mărfurilor. Concret activitatea logistică include trei mari tipuri de activităţi : aprovizionarea, desfacerea şi activităţile logistice de susţinere a producţiei.

În special primele două activităţi au dat naştere multor discuţii ca urmare a faptului că fie erau confundate cu logistica fie erau considerate activităţi componente ale marketingului sau chiar producţiei. Totul a pornit de la faptul că, în practică, marketerii nu doresc să se ocupe de transport, manipulare sau depozitare pentru că nu sunt activităţi de marketing. Aceste activităţi au intrat în gestiunea logisticienilor care, pentru a putea avea o percepţie reală asupra costurilor de logistică au preluat şi negocierea contractelor de transport, selectarea modului de transport, ambalare, depozitare a produsului, stabilirea contactelor cu clienţii şi furnizorii şi crearea de parteneriate strategice cu aceştia.

Dar, deşi logisticienii şi marketerii au căzut de acord cu stabilirea majorităţii responsabilităţilor lor, există o serie de activităţi la interfaţa logisticii cu marketingul care produc uneori conflicte : proiectarea produsului; prognozarea pieţei şi a vânzărilor; numărul şi localizarea depozitelor; strategiile privind stocurile; etc.

Bineânţeles că în cadrul echipei logistică-marketing logisticii îi revine rolul de a asigura îndeplinirea cererilor generate de marketing. Rezolvarea conflictului dintre logistică şi marketing ţine mai degrabă de viziunea managerului asupra obiectivelor intreprinderii.

Dacă managerul orientează activitatea intreprinderii către client va fi tentat să creeze un departament de logistică pentru a putea ţine sub control partea de cost care rezultă din lanţul valorii aşa cum l-a definit Michael Porter.Dacă însă va avea în vedere doar costurile de distribuţie, care într-adevăr tind să fie tot mai mari, managerul va prefera existenţa unui sector de aprovizionare şi includerea distribuţiei în departamentul de marketing.