Logistica și distribuția mărfurilor

Comerţul de gros face legătura, în principal, între producător şi detailist. De altfel, grosistul are, faţă de detailist, într-o anumită măsură, acelaşi rol pe care acesta din urmă îl are faţă de consumator. Într-adevăr, asemenea clientului final, detailistul este departe de producător, această îndepărtare nefiind legată doar de distanţa spaţială, ci şi de imposibilitatea de a comanda în mari cantităţi, lipsa de informaţii cântărind destul de greu, dacă nu mai mult decât numărul de kilometri dintre fabrică şi magazin.

1. Definiţie şi caracteristici ale comerţului de gros

În canalul de distribuţie, grosistul se poziţionează în amonte de detailist, având rolul de a-l aproviziona în cantităţile şi în structura dorite de acesta, la momentul potrivit. Altfel spus, grosistul face legătura între producător şi detailist, separaţi în spaţiu şi timp, îndeplinind trei roluri de bază, care în esenţă dau conţinut funcţiei de gros (caracteristici), respectiv:

- a cumpăra produse în mari cantităţi;

- a stoca produsele în mari cantităţi;

- a revinde produsele în cantităţi mai mici.

Potrivit nomenclatorului activităţilor economice, uzitat în ţările Uniunii Europene (NACE), comerţul de gros este definit astfel: “unităţi angajate în exclusivitate sau în principal în revânzarea mărfurilor, în nume propriu, detailiştilor, altor grosişti, producătorilor şi altor utilizatori în vederea unei prelucrări ulterioare, condiţionării, ambalării sau dezasamblării. În general, rolul grosistului implică, pe de o parte, depozitarea mărfurilor şi, pe de altă parte, titlul de proprietate sau dreptul de a dispune de mărfurile respective”.

Această definiţie reflectă rolul tradiţional al comerţului de gros de a asigura depozitarea şi serviciile de transport, cu accent special pe furnizarea în mari cantităţi a bunurilor de consum către sectoarele industrial şi agricol. Totuşi, a devenit din ce în ce mai dificilă şi mai puţin utilă definirea graniţelor între comerţul de gros şi celelalte activităţi comerciale. În practică, definiţia NACE şi statisticile realizate în conformitate cu ea nu mai reflectă, în mod corespunzător, natura şi amploarea activităţilor comerţului de gros.

Vânzarea de gros trebuie să fie privită prin prisma funcţiei pe care o întreprindere o îndeplineşte în domeniul furnizării mărfurilor pe piaţă.

La nivelul fiecărei trepte a canalului de distribuţie, companiile adaugă valoare produsului, fără a îndeplini neapărat o funcţie de producţie, ci realizând funcţii de servicii: informaţii, sprijin tehnic, oferirea unei game largi de bunuri, servicii de livrare, instruire şi întreţinere.

O întreprindere specializată în comerţul de gros, pentru a fi profitabilă, trebuie să îndeplinească anumite condiţii de exercitare a celor trei activităţi specifice funcţiei de gros, şi anume:

- Dispunerea de mijloace băneşti destinate asigurării stocului de mărfuri, necesar demarării afacerii comerciale.

- Specializarea activităţii comerciale: întreprinderea de gros trebuie să se adapteze unei politici de produs bine definite (fie în funcţie de natura produsului sau a unei familii de produse, fie în funcţie de o anumită clientelă determinată).

- Existenţa unui spaţiu de depozitare dimensionat şi dotat tehnic corespunzător volumului şi naturii produselor stocate.

- Administrarea stocului - elementul principal al existenţei grosistului, ca atare - presupunând o asemenea organizare care să asigure o cadenţă optimă a desfacerii: serviciu de studiu şi de selecţie a produselor de comandat; birou de cumpărături şi urmărirea livrărilor de la furnizori; un fişier al stocurilor care să permită un sistem de inventariere permanentă a mărfurilor din depozit; o dotare tehnică adecvată a cerinţelor de manipulare şi stocaj; un sistem de pregătire rapidă a comenzilor de către clientelă.

- Prezenţa în organigramă a serviciului comercial - animatorul între-prinderii - în cadrul căruia un loc deosebit îl are biroul de vânzare cu: fişierul clienţilor; sala de expoziţie a principalelor produse (mostre); un contact permanent cu clientela şi prospectarea sa sunt asigurate de către reprezentanţii comerciali care au, de regulă, sarcina de a acoperi o regiune bine delimitată.