Macroeconomie

TEMA 1

CONCEPTE FUNDAMENTALE

ALE MODELĂRII MACROECONOMICE

1.1. STRUCTURA MECANISMULUI MACROECONOMIC

Teoria microeconomică studiază:

- deciziile agenţilor economici (persoane sau firme), precum şi interacţiunile acestor decizii pe diverse pieţe.

- efectele reglementărilor adoptate de puterea publică asupra preţurilor şi cantităţilor din bunurile şi serviciile individuale schimbate pe diverse pieţe.

Scopul teoriei microeconomice: explicarea modului de formare a preţurilor pe diverse pieţe, precum şi determinarea cantităţilor de bunuri şi servicii schimbate.

Teoria macroeconomică studiază:

- economia naţională ca un întreg şi conexiunile sale cu economia mondială, precum şi modul în care se formează şi evoluează agregatele macroeconomice.

- efectele pe care le au acţiunile de regle,mentare ale puterii publice (impozite, cheltuieli publice, deficitul bugetului public) asupra veniturilor totale şi ansamblul locurilor de muncă.

Scopul teoriei macroeconomice: explicarea preţurilor medii, precum şi a venitului total, producţiei totale şi utilizării globale a forţei de muncă etc.

Atât microeconomia, cât şi macroeconomia sunt componente ale teoriei economice unitare, delimitarea lor rezultând din nevoia de aprofundare a unor „subiecte omogene”. Performanţele economiei naţionale ca întreg nu sunt independente ca cele ale componentelor sale, dar nici nu se măsoară prin suma acestora.

1.1.1. Elemente şi conexiuni necesare înţelegerii şi analizei

Decidenţii

Decidenţii sunt reprezentaţi de agenţii economici. Se pot identifica trei tipuri de decidenţi:

1. gospodăriile;

2. firmele;

3. guvernul (autoritatea publică, administraţia publică).

Figura 1.1.

Gospodăriile, firmele şi puterea publică iau decizii economice.

Gospodăriile decid cât din forţa de muncă, pământ, capital şi abilităţi antreprenoriale să vândă sau să închirieze în scopul salariilor, rentelor, dobânzilor şi profiturilor. De asemenea, vor decide ce proporţie din venit vor cheltui pentru diverse tipuri de bunuri şi servicii disponibile.

Administraţia publică decide care sunt bunurile şi serviciile finanţate şi produse de ea, precum şi nivelul impozitelor plătite de gospodării şi firme.

Aceste decizii luate de gospodării, firme şi administraţia publică se coordonează pe pieţele bunurilor şi factorilor şi sunt reglementate prin reguli stabilite şi implementate de administraţia publică. Pe aceste pieţe preţurile se ajustează permanent astfel încât să se menţină echilibrată cererea şi oferta.

O gospodărie este reprezentată de orice grup de persoane care locuiesc împreună şi iau decizii ca un tot unitar.

Fiecare individ din economie poate fi privit ca o gospodărie. Totuşi unele gospodării sunt formate dintr-o singură persoană, altele constau în familii sau grupuri de indivizii fără legătură de rudenie (cum ar fi doi sau trei studenţi ce împart un apartament). Fiecare gospodărie are necesităţi nelimitate, dar şi resurse limitate.

O firmă este o organizaţie care utilizează resurse pentru a produce bunuri şi servicii. Toţi producătorii sunt firme, indiferent de dimensiune sau de tipul producţiei. De exemplu, fermierii, băncile, companiile de asigurări, producătorii de maşini etc. sunt firme.

Administraţia publică (guvernul) este o organizaţie ce stabileşte legi şi reguli, impune un mecanism de respectare a acestora, stabileşte impozite şi taxe pentru gospodării şi firme, produce bunuri publice şi servicii ca de exemplu apărare naţională, sănătate publică, transport sau educaţie.

Prin modificarea legilor, regulilor, a impozitelor şi cheltuielilor, puterea publică caută să influenţeze alegerile (deciziile) firmelor şi gospodăriilor.

Pieţele

Piaţa reprezintă orice modalitate prin care vânzătorii şi cumpărătorii iau contact, schimbă informaţii şi fac afaceri împreună. De exemplu, piaţa pe care petrolul este vândut şi cumpărat, piaţa mondială a petrolului. Piaţa este dată de reţeaua de producători de petrol, utilizatori şi intermediari ce cumpără şi vând pe piaţa mondială a petrolului. În cele mai multe cazuri decidenţii nu se întâlnesc fizic, ei iau legătura prin telefon , fax sau computere.

În figura 1.1 se identifică două tipuri de pieţe: piaţa bunurilor şi piaţa factorilor de producţie. Pe piaţa bunurilor se schimbă servicii şi bunurii, iar pe piaţa factorilor se cumpără şi se vând factori de producţie.

Factorii de producţie reprezintă resursele productive ale economiei. Ei sunt reprezentaţi de :

1. munca;

2. pământul;

3. capitalul;

4. abilităţi antreprenoriale (manageriale).

Munca, factor primar (originar) de producţie, este o activitate umană concretizată în efort şi timp consumate pentru producţia de bunurii şi servicii.

În economia contemporană contribuţia acestui factor la crearea valorii este deosebit de complexă, ea fiind determinată de calitatea forţei de muncă, definită ca ansamblul cunoştinţelor şi aptitudinilor cu care este înzestrată populaţia unei ţări. Aceasta este raţiunea pentru care teoria economică modernă a introdus noţiunea de capital uman, considerat ca factor derivat.

Pământul, cea mai importantă parte a factorului primar „natura”, reprezintă totalitatea resurselor naturale utilizate pentru producerea de bunuri şi servicii. Acest factor de producţie nu se rezumă la terenurile folosite în agricultură; el înseamnă totalitatea resurselor naturale oferite de planetă. Preţul acestui factor de producţie este renta.

Capitalul este un factor de producţie derivat care reprezintă totalitatea bunurilor produse şi utilizate pentru obţinerea altor bunuri materiale şi servicii.

Din această perspectivă, capitalul unei întreprinderi constă în valoarea bunurilor imobilizate în vederea reintroducerii lor în procesul de producţie cu scopul obţinerii de profit. Având în vedere că structura sa tehnică şi materială este eterogenă, se impune clasificarea elementelor sale ţinând seama de modul de participare la producţia de bunuri, de felul în care diferite componente se consumă în activităţile economice, precum şi în modul de înlocuire în momentul în care este consumat. Prin aplicarea criteriilor enunţate mai sus rezultă următoarea împărţire a capitalului tehnic:

a) capitalul fix, care este constituit dun bunuri care participă la mai multe cicluri de producţie, se consumă treptat şi se înlocuiesc periodic, atunci când s-au consumat integral sau uzat moral (echipamente, clădiri, utilaje etc.);

b) capitalul circulant, care este format din elemente care se consumă în fiecare ciclu de producţie şi participă cu întreaga lui valoare bănească la formarea costurilor, înlocuindu-se după fiecare consumare (materii prime, combustibil, energie etc.). În această categorie se include şi stocul de produse finite ce urmează a fi vândute sau sunt în curs de decontare, dacă evaluarea ete orientată către gestiunea financiară a patrimoniului.

Această abordare oferă avantajul tratării capitalului tehnic ca un factor de producţie al cărui preţ este dobânda plătită pentru fiecare unitate valorică de capital împrumutat. Astfel, se deschide o nouă cale de evaluare a gradului de participare a capitalului la crearea valorii pe baza includerii simultane în analiză atât a elementelor interne ale producţiei, cât şi a celor externe.

Abilităţile antreprenoriale (manageriale) sunt un tip special de resursă umană prin care se organizează ceilalţi trei factori de producţie, se iau deciziile de afaceri, se fac inovaţii, se asumă riscul afacerilor. Acest factor de producţie este recompensat prin profit.

Gospodăriile şi firmele decid asupra tranzacţiilor ce se efectuează pe piaţa bunurilor şi pe piaţa factorilor, aşa cum se arată în figura 1.1. Gospodăriile decid cât din muncă, pământ şi capital vor vinde sau vor închiria pe piaţa factorilor. Ele vor primi venituri sub formă de salarii, rente, capital sau profit. De asemenea, gospodăriile decid cum vor cheltui veniturile pentru bunuri şi servicii produse de firme. Firmele decid ce cantităţi de factori de producţie vor cumpăra, cum le vor utiliza în producţie, ce bunuri şi servicii vor produce şi în ce cantităţi. Rezultatul producţiei este vândut pe piaţa bunurilor.

Fluxurile rezultate în urma acestor decizii sunt reprezentate în figura 1.1. Liniile punctate reprezintă fluxurile de factori de producţie dintre gospodării şi firme, ca şi fluxurile de bunuri şi servicii dintre firme şi gospodării.

Liniile continue reprezintă fluxuri de direcţii opuse, care vor indica plăţile efectuate în schimbul factorilor de producţie, al bunurilor şi serviciilor.

Procesul alegerii (deciziei) publice este dat de reguli şi reglementări impuse de administraţia publică, taxele şi impozitele stabilite, precum şi bunurile şi serviciile utilizate. În figura 1.1 este reprezentată, de asemenea, decizia puterii publice.

Coordonarea deciziilor. Deciziile luate de gospodării, firme şi administraţia publică sunt, în mod uzual, conflictuale. Apare problema de punere în concordanţă a deciziilor luate de gospodării, firme şi administraţia publică (guvern), deoarece gospodăriile pot oferi un tip de muncă , iar firmele să ceară alt tip, şi de asemenea firmele pot oferi anumite bunuri şi servicii, iar gospodăriile să ceară altele.