Macroeconomie

CAPITOLUL 1 - PIAŢA MONETARĂ

Banii constituie obiectul tranzacţiilor pe piaţa monetară. Folosirea lor condiţionează funcţionarea tuturor pieţelor, în strânsă legătură între ele. Prin intermediul lor se exprimă cererea şi oferta de bunuri economice, toate veniturile, consumul, investiţiile. Ei mijlocesc derularea tuturor tran-zacţiilor.

Mulţi oameni cred că banii reprezintă unul din cele mai importante lucruri în viaţă şi că niciodată nu sunt bani destui. Totuşi, sporirea ofertei monetare, dacă nu este corelată cu evoluţia producţiei, în general a factorilor care o determină, nu ar face ca omul de rând să o ducă mai bine. Deşi banii permit celui care îi are să cumpere producţia altcuiva, cantitatea de bunuri şi servicii disponibilă pentru toată lumea este dependentă de producţia totală produsă, nu de cantitatea totală de bani de care dispun oamenii.

Banii însoţesc orice activitate economică de piaţă. Rolul lor în asistarea activităţii economice este “văzut” în mod diferit în teoria economică clasică şi în teoria economică modernă.

În teoria economică clasică se consideră că sectorul real al economiei (producţia şi consumul de bunuri şi servicii) ar putea fi analizat separat de sectorul monetar. În viziunea clasicilor, distribuţia resurselor, implicit determinarea venitului naţional real, este complet determinată în cadrul sectorului real. Ei au arătat că alocarea resurselor şi determinarea venitului naţional real depind de preţurile relative .

Economiştii clasici apreciau că nivelul preţurilor este determinat de sectorul monetar al economiei. Astfel dacă cantitatea de bani ar fi fost dublată, celelalte variabile fiind presupuse constante, atunci preţurile tuturor bunurilor şi, implicit, veniturile băneşti s-ar dubla. În virtutea unui astfel de raţionament, preţurile relative ar rămâne neschimbate şi sectorul real ar fi neafectat.

Conform economiştilor clasici, creşterea ofertei de bani determină creşterea proporţională a preţurilor băneşti, fără a afecta alocarea resurselor sau nivelul venitului naţional.

În literatura de specialitate, doctrina conform căreia cantitatea de bani influenţează nivelul preţurilor, dar nu are nici un efect asupra părţii reale a economiei, este desemnată prin termenul generic de neutralitate. Trebuie subliniat că, dacă punctul de vedere clasic ar fi fost corect, nu ar mai fi trebuit studiaţi factorii monetari pentru a se explica determinarea venitului naţional real.

În teoria economică modernă sunt acceptate unele idei ale eco-nomiştilor clasici. Astfel, majoritatea economiştilor moderni acceptă ideea conform căreia preţurile relative sunt un determinant major al alocării resurselor, cantitatea de bani influenţând doar nivelul absolut al preţurilor. Ei acceptă neutralitatea banilor, atunci când economia se află în echilibru pe termen lung (dacă economia nu se află în echilibru, neutralitatea banilor nu e acceptată).

Economiştii moderni apreciază că pe termen lung, banii afectează nivelul preţurilor, iar pe termen scurt acestea influenţează atât nivelul pre-ţurilor, cât şi nivelul venitului real.

1.1 Natura, evoluţia şi funcţiile banilor

Definirea banilor a ocazionat multe încercări de clarificări con-ceptuale. În economie, de obicei, ei au fost definiţi ca un mijloc de schimb general acceptat. Ca mijloc de schimb, banii sunt acceptaţi în societate pe scară largă în schimbul bunurilor şi al serviciilor.

Apariţia banilor precede apariţia economiei de piaţă. Punctul de ple-care al apariţiei banilor l-a constituit schimbul. Iniţial, schimbul s-a efectuat sub formă de troc – atunci când un bun se schimbă pe altul direct, fără nici un mijlocitor. Dificultatea majoră pentru utilizarea trocului ca formă de schimb este că fiecare tranzacţie necesită o coincidenţă a nevoilor şi a cantităţilor de schimb. Cel ce era specializat în producerea unui bun trebuia să cheltuiască mult timp căutând doritori care să fie satisfăcuţi cu acel bun şi care să fie, în plus, dispuşi să-şi ofere propriul lor bun. Aceasta, fireşte, dacă acel bun îl interesează pe celălalt individ. Realizarea coincidenţei de dorinţe este greu de realizat în practică. În plus, indivizibilitatea unor mărfuri (ca de exemplu vitele) îngreuna şi mai mult schimbul. Odată cu dezvoltarea şi diversificarea producţiei s-a amplificat şi schimbul de mărfuri. Din necesitatea facilitării actelor de schimb au apărut banii. Utilizarea banilor ca mijloc de schimb permite oamenilor să vândă producţia în schimbul banilor pe care îi poate folosi mai târziu pentru a procura alte bunuri. Dubla coincidenţă a dorinţelor, care era necesară în cazul trocului, devine inutilă atunci când se utilizează banii ca mijloc de schimb.

În evoluţia istorică, banii au parcurs mai multe etape. Prima etapă este cunoscută sub denumirea de bani marfă. Bunurile care la început au îndeplinit rolul de bani erau, de regulă, dintre cele mai căutate într-o anumită zonă: animale, piei, blănuri, peştele uscat etc.