Macroeconomie

Externalităţi şi bunuri publice

Situaţiile în care pieţele libere nu conduc la o alocare eficientă a resurselor este necesară acţiunea guvernelor cu rol corector şi apare fenomenul cunoscut sub denumirea de eşec al pieţelor. Alocarea de resurse care să contravină criteriilor de eficienţă se face atunci când cel puţin una dintre ipotezele concurenţei perfecte nu este prezentă.

Cele mai cunoscute situaţii de eşec la pieţelor sunt: monopolul, externalităţile, resursele de folosinţă comună, bunurile publice.

Atunci când există un singur producător nivelul produsului este mai redus decât cel eficient din punct de vedere social, iar preţul este corespunzător mai ridicat.

În condiţiile de monopol producătorul şi consumatorul nu ajung la o înţelegere mutual avantajoasă în ceea ce priveşte distribuirea câştigului social ce ar rezulta din creşterea volumului producţiei. Asemenea costuri sau beneficii sunt externe, asociindu-se unei terţe părţi, nu vânzătorului sau cumpărătorului.

Trăsătura esenţială a bunurilor publice ( apărarea naţională, ordinea publică) este ca utilizarea lor de către un agent economic nu le reduce disponibilitatea pentru consumul oricărui alt agent economic.

1.Cauzele eşecului pieţelor

Situaţiile de eşec al pieţelor sunt determinate de factori ce ţin de drepturile de proprietate asupra bunurilor, precum şi de costurile tranzacţionale. Pe piaţă, odată cu schimbul bunurilor, se schimbă şi drepturile de control al utilizării acestora în decursul unor perioade determinate sau nedeterminate de timp.

Schimbul dreptului de control asupra utilizării bunurilor nu poate exista în afara schimbului drepturilor de proprietate.

Eşecul pieţelor libere în alocarea eficientă a resurselor şi valorificarea maximală a posibilităţilor de schimb avantajos sunt explicate de următorii factori:

a) Dificultatea individualizării dreptului de proprietate care se datorează unei excluziuni imperfecte sau unui grad redus de transferabilitate (cazul unui drum public).

- excluziunea imperfectă apare atunci când dreptul de proprietatea asupra unui bun nu este deţinut de către un singur agent economic, ci de către un grup, de regulă foarte mare, de agenţi.

- Pentru ca un agent economic să deţină controlul exclusiv asupra bunului ar trebui să obţină acordul fiecăruia dintre membrii grupului respectiv, fapt dificil datorită dimensiunilor grupului.

- Excluziunea imperfectă se referă şi la capacitatea redusă de a exclude orice agent economic din sfera potenţialilor utilizatori ai unui bun. Primul aspect al excluziunii imperfecte apare în legat cu legalizarea drepturilor individuale de proprietate, iar al doilea aspect priveşte posibilitatea aplicării drepturilor pe cale legală ( vizionarea la TV şi vizionarea la cinematograf).

- costurile acţiunilor de prevenire, identificare şi pedepsire a utilizării ilegale a unei excluziuni perfecte este mai semnificativă, cu atât costurile de excluziune sunt mai mari

- excluziunea imperfectă şi gradul redus de transferabilitate a utilizării bunurilor conduc la valorificarea incompletă a posibilităţilor de schimburi avantajoase şi pe această bază, la situaţii de eşec al pieţelor.

b) Costurile tranzacţionale devin semnificative, fiind un alt factor al eşecului pieţelor. Schimbul necesită informaţie. Costurile informaţionale şi tranzacţionale reprezintă piedici semnificative în derularea schimburilor şi în obţinerea unei alocări eficiente a resurselor prin intermediul pieţelor libere.

c) Eşecul negocierii unor acorduri avantajoase de schimb are loc atunci când agenţii economici eşuează în negocierea unor condiţii mutuale avantajoase, iar schimbul nu are loc. Eşecul negocierilor se poate datora existenţei mai multor alternative. În condiţiile concurenţei perfecte, fiecare producător şi fiecare consumator nu poate influenţa, prin decizii şi acţiuni individuale, nivelul preţului. Preţul este exogen fie pentru produs, fie pentru consum.

- Fiecare dintre cele trei cauze acţionează diferit în situaţii diferite de eşec al pieţelor.

2. Analiza unor situaţii de eşec al pieţelor

Situaţiile de eşec ale pieţelor se caracterizează prin discrepanţa dintre costurile sau utilităţile consumurilor private, pe de o parte, şi costurile sau utilităţile consumurilor sociale pe de altă parte. Vom analiza două situaţii de acest gen.

a) “Externalităţile” sunt situaţii în care preţurile pieţei nu reflectă unele dintre cost sau beneficiile (utilităţile) asociate producţiei sau consumului. Cost sau beneficiile care nu sunt incorporate în preţurile pieţei un caracter extern întrucât nu sunt asociate vânzătorului sau cumpărătorului, ci unei terţe părţi. Cazul cel mai frecvent invocat de externalităţi este poluarea - costul aferent utilizatorului aerului curat rămâne extern producţiei de oţel, nefiind încorporat în preţul acestuia).

Externalităţile apar datorită faptului că drepturile de proprietate asupra unor resurse economice sunt insuficient definite. ( Aerul este utilizat şi poluat pentru că nu are proprietar.) Externalităţile pot fi pozitive sau negative. Externalităţile negative apar în cazul activităţii de producţie sau de consum ce generează costuri pentru terţe părţi

( poluarea de exemplu) externalităţile pozitive corespund unor activităţi ce aduc beneficii pentru terţe părţi. ( Cazurile nu sunt evidente dar se pot lua în calcul : raporturile dintre apicultor şi proprietarul de livezi; efectele vaccinării care sunt benefice pentru persoana în cauză dar şi pentru întreaga societate).

În cazul activităţilor care generează externalităţile pozitive, beneficiile private sunt mai reduse decât beneficiile sociale. Acestea se concretizează în nivele ale producţiei şi consumului sub cele corespunzătoare alocării eficiente a resurselor.

În cazul activităţilor care generează externalităţi negative , costurile private sunt mai reduse decât costurile sociale. Acestea din urmă includ, pe lângă costurile private, şi costurile externe ce sunt suportate de terţe părţi.

Externalităţile negative se concretizează în nivele ale producţiei şi consumului peste cele corespunzătoare alocării eficiente a resurselor (în cazul activităţii poluante costul marginal privat este mai mic decât costul marginal social ca urmare a costurilor externe). Soluţia fundamentală a rezolvării externalităţii negative se referă la internalizarea acestora. Internalizarea externalităţii negative constă în încorporarea costurilor externe în preţul pieţei. Prin internalizare, costul marginal privat creşte la nivelul cost marginal social, producătorii fiind astfel obligaţi să ţină seama de cost externe ale activităţii lor. Practic, internalizarea externalităţilor negative nu este simplă datorită dificultăţilor ce apar în legătură cu măsurarea costurilor externe. Măsurarea costurilor externe ale poluării este necesară pentru stabilirea acţiunilor de intervenţie guvernamentală cu rol corector. Guvernul poate interveni, introducând un impozit pe vânzări, care să reflecte dimensiunile costurilor externe, astfel încât costul marginal privat să se deplaseze la nivelul celui social. Corectarea externalităţii se poate face printr-un impozit asupra tuturor agenţilor poluanţi, justificând intervenţia guvernamentală.