Macroeconomie

CAP 1. CONCEPTE FUNDAMENTALE ALE

MACROECONOMIEI

1.2 Obiectul de studiu al macroeconomiei

Definiţia 1.1 Economia naţională este un sistem cibernetic care funcţionează în spaţiul naţional cu scopul principal de a satisface cerinţele de bunuri şi servicii ale oamenilor.

Structura sistemului cibernetic mai sus definit este formată din:

a) Ansamblul elementelor sistemului cibernetic care este formată din mulţimea agenţilor economici şi a activităţilor executate de aceştia,

b) Indercondiţionările dintre elementele SC formează mulţimea fluxurilor de forţă de muncă, de bunuri şi servicii, a celor financiare, precum şi a circuitelor informaţionale de conducere.

Aceste conexiuni se realizează prin intermediul pieţelor agregate (piaţa bunurilor şi serviciilor, piaţa factorilor de producţie, piaţa financiară) şi respectiv prin sistemele informaţionale de conducere ale agenţilor economici.

Definiţia 1.2 Teoria macroeconomică studiază economia naţională în conexiune cu economia mondială, precum şi modul în care se formează şi evoluează agregatele macroeconomice. Scopul teoriei macroeconomice este acela de a explica preţurile medii precum şi venitul total, producţia totală şi utilizarea globală a forţei de muncă. De asemenea, teoria macroeconomică mai studiază efectele pe care le au acţiunile de reglementare ale puterii publice (impozite, cheltuieli publice, deficit public) asupra veniturilor totale şi ocupării forţei de muncă.

1.3 Structura mecanismului macroeconomic

Cunoaşterea mecanismului de funcţionare al economiei naţionale se efectuează prin intermediu unor reprezentări simplificate. În funcţie de scopul cercetării, prin aplicarea unor criterii de agregare, se pot obţine reprezentări diferite.

Principalele componente elementare care constituie obiectul diferitelor agregări sunt enumerate în continuare:

a) activităţile economice, care constau în totalitatea acţiunilor ce urmăresc, direct sau indirect, satisfacerea nevoilor de bunuri şi servicii, producţia, repartiţia, schimbul şi consumul, economisirea şi alte forme de utilizare a veniturilor (creşterea patrimoniului, acordarea sau angajarea de credite etc.)

b) subiectele economice, care sunt unităţi organizatorice ce decid asupra înfăptuirii activităţilor. Ele se agregă după tipul activităţilor în ramuri, iar după criteriul instituţional în sectoare.

c) tranzacţiile înseamnă trecerea obiectelor (bunuri, servicii ale factorilor, creanţe) de la un subiect la altul.

Agregarea este o formă de reunire pe baza unor criterii, a elementelor unui sistem sau a unei colectivităţi, efectuată cu scopul caracterizării comportamentului de ansamblu.

Principalele criterii de agregare folosite în macroeconomie sunt:

1) agregarea funcţională

2) agregarea instituţională

3) agregarea necesară analizei economice (se tratează

mai târziu)

1) Agregarea funcţională constă în gruparea activităţilor agenţilor (de producţie, consum, acumulare) şi nu a agenţilor economiei. Se utilizează în practică pentru estimarea componentelor P. I. B.

Operaţiunile agenţilor se grupează în trei categorii:

a) operaţiuni cu bunuri şi servicii, acestea descriu originea (producţie internă, import) şi utilizarea bunurilor şi serviciilor (consum intermediar, consum final, formarea capitolului fix, variaţia stocurilor, exportul) într-o perioadă de timp.

b) operaţiunile de repartiţie sunt formate din operaţiunile de repartiţie a veniturilor şi operaţiunile de transfer de capital.

c) operaţiuni financiare care cuprind variaţia resurselor şi angajamentelor monetare sau alte creanţe.