Macroeconomie

I. EXTERNALITATI SI BUNURI PUBLICE

OBIECTIVE: - însusirea fenomenului de esec al pietelor;

- întelegerea continutului si formele de manifestare ale externalitatilor;

- cunoasterea bunurilor publice;

- cunoasterea teoriei bunastarii.

CUVINTE CHEIE: esecul pietelor, excluziune imperfecta, costuri de excluziune, grad de

transferabilitate, costuri tranzactionale, externalitate, cost social, cost privat, beneficiu social,

beneficiu privat, beneficiu marginal, bunuri publice, nonexcluziunea, nonrivalitatea, pierderi

sociale.

SINTEZA:

1. ESECUL PIETELOR

Esecul pietelor este un concept în analiza caruia se trece de la abordarea pozitiva a

fenomenelor microeconomice si a mecanismului pietei la abordarea normativa a fenomenelor si

proceselor ce se manifesta la nivel microeconomic, care are ca principal scop evaluarea

performantei sociale a mecanismului economic si masurarea costurilor si a sanselor sacrificate ale

producatorilor precum si evidentierea modului în care rezultatele obtinute raspund preferintelor

consumatorilor. Abordarea normativa pune în relief modul în care economia functionala, precum si

anumite norme de comportament.

Principala problema cu care se confrunta piata concurentiala este imposibilitatea alocarii

eficiente a resurselor, întrucât piata nu poate asigura concomitent o alocare rationala si o

valorificare maxima a acestora.

Esecul pietelor înseamna imperfectiuni ale pietelor, concretizate în situatiile de valorificare

incompleta a resurselor existente, în eficienta redusa si dezechilibre. Din aceasta cauza este

necesara interventia autoritatii publice care sa corecteze situatiile de esec si sa favorizeze

functionarea eficienta a mecanismului pietei.

Principalele cauze ale esecului pietelor pot fi grupate astfel:

- dificultatea individualizarii dreptului de proprietate;

- existenta unor costuri tranzactionale semnificative;

- esecul unor negocieri de schimb reciproc avantajos.

Dificultatea individualizarii dreptului de proprietate este legata de consecintele excluziunii

imperfecte si de limitele obiective ce pot sa apara în legatura cu transferul bunurilor sau al

controlului asupra acestora.

Excluziunea imperfecta se manifesta atunci când dreptul de proprietate asupra unui bun

economic nu apartine unui singur subiect economic, ci este detinut de un grup de persoane fizice

sau chiar juridice (ex.: un drum public este greu sa fie trecut sub controlul exclusiv al unui singur

subiect economic). Un alt aspect al excluziunii imperfecte consta în dificultatea garantarii apararii

drepturilor atribuite legal, fapt ce frâneaza luarea unor masuri pentru înlaturarea si sanctionarea

celor ce cauta si reusesc sa utilizeze ilegal un anume bun ce nu le apartine, actiune prin care se

perturba manifestarea deplina si libera a drepturilor obtinute pe cale legala. Ansamblul masurilor

pentru prevenirea, identificarea si sanctionarea faptelor de utilizare ilegala de catre alte persoane a

unui bun necesita efectuarea unor cheltuieli care sunt denumite costuri de excluziune. Nivelul si

dinamica acestor costuri depind de gradul de dificultate al obtinerii unei excluziuni perfecte.

Aceasta presupune ca nivelul costurilor de excluziune este cu atât mai ridicat, cu cât dificultatea

excluziunii este mai semnificativa si mai greu de depasit.

Gradul redus de transferabilitate al unor bunuri se concretizeaza în faptul ca limitarea

drepturilor legale de vânzare a acestora îi împiedica pe proprietari sa încheie contractele cele mai

avantajoase, prin aceea ca îi obliga pe cumparatori sa-si asume anumite riscuri. Cumparatorul este

mai putin atras si este obligat sa-si ia anumite masuri de siguranta si ca atare, ofera mai putin si

solicita garantii si facilitati suplimentare din partea vânzatorului.

Cu cât gradul de transferabilitate este mai redus, cu atât tranzactia efectuata necesita mai

multe informatii si clauze contractuale asiguratorii pentru cumparator, ceea ce sporeste costurile

informationale si tranzactionale pe care trebuie sa le suporte vânzatorul. Atât excluziunea

imperfecta cât si gradul redus de transferabilitate al unor bunuri si al utilizarii acestora nu permit o

valorificare a oportunitatilor de schimb si reprezinta situatii tipice de esec al pietelor.

Costurile tranzactionale semnificative constituie o alta cauza a esecului pietelor. În conditiile

economiei contemporane, un schimb avantajos necesita informatii pertinente si operative. Atât

vânzatorul cât si cumparatorul trebuie sa efectueze importante cheltuieli pentru cautarea si

cunoasterea partenerilor, pentru testarea si evidentierea calitatii marfurilor ce fac obiectul

schimbului, ca si pentru negocierea unor clauze contractuale cât mai avantajoase. Sporirea

costurilor tranzactionale si informationale conduc la situatii de esec al pietelor.

A treia cauza, esecul negocierii unor acorduri de schimb reciproc avantajos exprima faptul

ca nu s-a ajuns la un acord convenabil ambilor parteneri. În orice tranzactie, fiecare participant

urmareste, prin conditiile si clauzele incluse în acord, sa-si atinga propriile obiective si sa obtina

pentru sine cât mai multe avantaje ceea ce presupune si unele concesii si renuntarii reciproce.

Esecul negocierilor genereaza pierderi de eficienta, risipa de resurse si degradari ale

mecanismului pietei.

Dintre cazurile mai frecvente de esec al pietelor amintim externalitatile, bunurile publice,

bunurile de merit si bunurile de nemerit, precum si orice forma de monopol.

2. EXTERNALITATI

Externalitatile reprezinta consecinte sau efecte care afecteaza viata si activitatea oamenilor,

inclusiv mediul natural. Ele se concretizeaza în costuri sau beneficii care, desi se produc, nu sunt

evidentiate în cheltuielile si rezultatele obtinute de catre agentii economici. Externalitatile apar în

situatiile în care preturile pietei nu reflecta integral nici costurile, nici beneficiile asociate productiei

sau consumului si reprezinta aceea parte a costurilor si beneficiilor asociata unei terte parti, ce pot

avea un caracter extern în raport cu partenerii de baza.

Principalele caracteristici ale externalitatilor sunt:

- externalitatile deriva din activitatea altor agenti economici decât cei care le suporta costurile

directe;

- efectele fiind induse, nu sunt înregistrate în mod direct pe piete si, ca atare, nu influenteaza

echilibrul concurential.

În cazul externalitatilor, productia sau consumul unui bun de catre un agent economic

schimba corelatiile dintre costurile sau beneficiile private, pe de o parte, si costurile sau beneficiile

sociale, pe de alta parte. Externalitatile apar, în principal, datorita faptului ca drepturile de

proprietate asupra unor resurse sunt fie insuficient protejate, fie incomplet definite. (Ex.: resursa

vitala aerul este fara proprietar. Poluarea este cazul cel mai evident de externalitate.)

Întelegerea continutului si formelor de manifestare ale externalitatilor presupune cunoasterea

a doua perechi de concepte: cost social si cost privat, beneficiu social si beneficiu privat.

Costul social exprima ansamblul cheltuielilor si sanselor sacrificate, concretizate în costurile

suportate de membrii comunitatii în urma organizarii si desfasurarii unei anumite activitati.

Costul privat exprima numai cheltuielile suportate direct de unitatile implicate în

organizarea si desfasurarea acestei activitati.

Beneficiul social include, în expresie valorica, toate utilitatile de care beneficiaza membrii

unei comunitati ca urmare a organizarii si desfasurarii unei anumite activitati economice.

Beneficiul privat include numai venitul obtinut direct de unitatile implicate în organizarea si

desfasurarea activitatii.

În functie de efectele incluse, externalitatile pot fi: externalitati pozitive (efecte benefice) si

externalitati negative (efecte malefice). Aceasta clasificare are un caracter relativ, întrucât o

externalitate negativa dintr-un anumit punct de vedere poate fi pozitiva din alt punct de vedere.

(Ex.: o firma genereaza prin poluare efecte externe negative, dar prin dezvoltarea productiei

poluante creste numarul locurilor de munca.) Din aceasta cauza, includerea într-o categorie sau

alta de externalitati are loc în functie de caracterul preponderent al efectelor externe.

În cazul externalitatilor pozitive, beneficiile private sunt mai mici decât beneficiile sociale.

Acest tip de externalitati se concretizeaza în niveluri de productie si de consum sub cele

corespunzatoare alocarii eficiente a resurselor. Expresia valorica pe unitati marginale a

consumului reprezinta beneficiu marginal. Întrucât utilitatea marginala este descrescatoare si

beneficiul marginal se înscrie pe o curba descrescatoare similara curbei cererii.