Macroeconomie - Curs 2

Introducere

Punctul de plecare în stabilirea rezultatelor mezoeconomice (la nivelul ramurilor, zonelor teritorial-administrative) şi a celor macro-economice (ale agenţilor economici agregaţi) îl constituie rezultatele microeconomice, care se integrează la diferite niveluri ale economiei naţionale, ele aflându-se sub impactul efectelor de antrenare.

Obiectivele procesului de studiu

Capitolul îşi propune să prezinte principalii indicatori macro-economici , sistemele în care sunt fundamentaţi şi metodele de calcul utilizate.

În corelaţie cu mărimea acestor indicatori , se defineşte conceptul de creştere economică, factorii , tipurile şi modelele de creştere economică.

-2.1. Indicatorii macroeconomici

Activităţile economice ce se desfăşoară în cadrul unei economii naţionale se concretizează într-o gamă variată de bunuri şi servicii. Evaluarea acestora sub aspect fizic sau valoric se realizează cu ajutorul indicatorilor economici.

-Indicatorul economic constituie expresia numerică a laturii cantitative a fenomenelor şi proceselor economice în anumite condiţii de spaţiu şi timp. El permite evidenţierea acestor fenomene şi procese sub aspect cantitativ, structural şi calitativ, ca şi interdependenţele dintre diferitele subsisteme ale economiei naţionale.

În funcţie de nivelul pentru care se calculează aceşti indicatori, pot exista indicatori micro şi macroeconomici. Dacă primii măsoară rezultatele economice la nivelul agentului economic individual, ultimii exprimă performanţa la nivelul ansamblului economiei naţionale. Punctul de plecare în determinarea indicatorilor macroeconomici îl reprezintă cei microeconomici.

Macroeconomia examinează comportamentele la nivel colectiv, aso-ciat grupurilor omogene.

Măsura este rezultatul agregării multiplelor date elementare, agre-gare ce se bazează pe utilizarea diferitelor clasificări şi nomenclatoare, care sunt folosite în special pentru gruparea agenţilor economici şi a bunurilor (în fluxuri şi stocuri).

Contabilitatea naţională este o reprezentare cifrată, coerentă şi exhaustivă a unui ansamblu de agregate caracteristice activităţii economiei naţionale, realizate în timpul unei perioade de timp (de obicei un an).

Sistemul conturilor naţionale – SCN – reprezintă ansamblul de metode şi tehnici care permit măsurarea activităţii agenţilor economici ai unei ţări într-o perioadă de timp.

Pentru a putea fi aplicat trebuie să se realizeze :

-delimitarea domeniilor : rezidenţă sau exterior ;

-precizarea naturii activităţii : producţie marfară sau producţie nonmarfară ;

-măsurarea datelor : fizică / monetară (exprimată în preţuri de vânzare curente / constante) sau pe baza costurilor.

SCN cuprinde :

-gruparea agenţilor economici pe ramuri şi sectoare – sectoare instituţionale ;

-clasificarea fluxurilor – pe operaţiuni ;

-un sistem de înregistrare a activităţii – în conturi .

a) Sectoarele / unităţile instituţionale reprezintă entităţi economice care dispun de o contabilitatea proprie, completă, au autonomie de decizie în executarea funcţiei lor principale şi sunt angajate în activităţi economice.

Conform SCN 1993, unităţile instituţionale ce formează economia naţională sunt :

-societăţile nefinanciare (publice, private, controlate de străinătate) ;

-societăţile financiare (Banca Naţională, alte instituţii financiare, alte instituţii de credit, societăţile auxiliare financiare, societăţile de asigurări şi fondurile de pensii) ;

-administraţia publică ;

-instituţiile non-profit ;

-gospodăriile populaţiei (patroni, lucrători pe cont propriu, salariaţi, beneficiari ai veniturilor din proprietate şi alte transferuri) .

b) Operaţiunile sunt grupate conform clasificării internaţionale standard pe 4 niveluri : clasă, grupă, diviziune şi secţiune.