Managementul riscului și guvernanță corporatistă

Activitatea bǎncilor comerciale s-a bazat o lungǎ perioadǎ de timp pe funcţia acestora de intermediar financiar. Pânǎ în anii ’70 preocupǎrile managementul bancar se reduceau la extinderea creditelor şi atragerea depozitelor. Deciziile principale se refereau la volumul creditelor, cuantumul dobânzilor practicate şi investiţii. Provocǎrile manageriale esenţiale erau urmǎrirea calitǎţii activelor, minimizarea pierderilor aferente creditelor şi gestionarea cheltuielilor operaţionale.

Dupǎ anii ’80, pe fondul creşterii volatilitǎţii dobânzilor şi a sporiririi presiunii inflaţioniste au apǎrut noi preocupǎri în domeniul managementului financiar-bancar şi anume: urmǎrirea corelaţiei între lichiditatea activelor şi exigibilitatea datoriilor, menţinerea unei marje satisfǎcǎtoare de profit în condiţiile intensificǎrii concurenţei în domeniu. Incepând cu anii ’90, pe piaţa financiar –bancarǎ şi-au fǎcut apariţia şi alte entitǎţi financiare, care au sporit concurenţa în domeniul instituţiilor de credit. Ca urmare, preocupǎrile managementului bancar s-au orientat spre practicarea unor preţuri competitive care sǎ ducǎ la maximizarea câştigului în condiţiile unei expuneri controlate.

Astfel, obiectivul managementului financiar bancar este maximizarea valorii bǎncii, în condiţii de risc asumat. Regǎsim în cadrul instituţiilor de credit principalele sarcini ale gestiunii financiare ale unei întreprinderi şi anume: maximizarea valorii financiare, asigurarea echilibrului financiar, gestiunea riscurilor şi menţinerea solvabilitǎţii.

Un rol important în urmǎrirea expunerilor la risc a bǎncilor îl are şi autoritatea de supraveghere. Totuşi, aceasta nu se va substitui managementului şi nu va adopta decizii de afaceri la nivelul instituţiei de credit. Dar va urmǎri nivelul de solvabilitate şi adecvarea capitalului.

În ultimul deceniu, inovaţiile multiple de pe pieţele financiare şi libera circulaţie a capitalurilor au generat schimbări rapide în sistemul bancar. Progresul tehnologic şi internaţionalizarea fluxurilor financiare au oferit noi oportunităţi pentru instituţiile financiare şi de credit, exercitând presiuni competitive sporite în sistem.

Diversificarea instrumentelor financiare a permis băncilor un acces mai rapid la finanţare. În acelaşi timp, pieţele s-au extins, au apărut noi oportunităţi de dezvoltare a produselor şi serviciilor bancare. Practica bancară tradiţională bazată pe constituirea de depozite şi acordarea de credite constituie astăzi doar o parte a activităţii băncilor, fiind câteodată zona cea mai puţin profitabilă. În acest context, riscurile s-au diversificat, autorităţile monetare au emis noi reglementări, iar managementul riscului în sistemul bancar reprezintă o adevărată provocare.

În activitatea desfăşurată, managementul bancar trebuie să gestioneze următoarele categorii de riscuri: financiare, operaţionale, ale afacerii şi ale apariţiei de evenimente.

În categoria riscurilor financiare sunt incluse riscurile pure (de credit, de lichiditate, de solvabilitate) şi riscurile speculative adică cele bazate pe arbitrajul financiar. Principalele categorii de riscuri speculative sunt: riscul ratei dobânzii, riscul valutar şi riscul preţului de piaţă sau poziţia pe piaţă.

Riscurile operaţionale sunt generate de activitatea curentǎ a instituţiei financiare şi sunt asociate organizǎrii şi funcţionǎrii sistemelor interne ale unei bǎnci, incluzând sistemele informatice, tehnologiile specifice, procedurile bancare, precum şi mǎsurile de combatere şi urmǎrire a fraudelor.

Riscurile afacerii sunt în strânsǎ legǎturǎ cu mediul în care îşi desfǎşoarǎ activitatea banca şi anume: cadrul macroeconomic, legislativ şi de reglementare, precum şi eficienţa sistemului de plǎţi.

Riscurile apariţiei de evenimente se referǎ la factorii exogeni, care influenţeazǎ operaţiunile unei instituţii financiare.