Marketingul în Afaceri

Succesul in afaceri in context european

Majoritatea oamenilor ar dori să aibă succes în activităţile sale, dar nu ştiu ce trebuie să facă pentru aceasta şi de aceea preferă să nu facă nimic. Frica de a face greşeli sau posibilitatea de a eşua în ceea ce şi-au propus sunt principalele motive prin care ei încearcă să justifice inacţiunile sale. Anume aceste persoane şi suferă eşecuri chiar fără să facă nimic, deşi destinul le-ar fi dat mai multe posibilităţi.

Succesul nu este un fenomen care vine pe neaşteptate. Pentru a reuşi trebuie să muncim foarte mult şi să avem anumite calităţi indispensabile reuşitei ca fermitate, risc, bunăvoinţă, încredere în propriile forţe, finalitate şi un pic de noroc.

Fiecare om poate avea succes şi pentru a ajunge la el ar trebui să nu ezite şi să aştepte ani de-a rândul cea mai favorabilă oportunitate. El trebui să acţioneze cât mai curând încercând să găsească calea cea mai potrivită cale pentru a ajunge la punctul final.

Nimeni nu poate să prescrie ingredientele care ar duce spre reuşită. Însă cert este că fiecare om atribuie succesului un sens aparte, cel de care are nevoie el. Pentru unii principalul scop în viaţă este de a ajunge la punctul de vârf al piramidei ierarhice la unitatea la care acţionează, pentru alţii - situaţia ideală li se prezintă ca un trai fără griji şi nelinişti. În mod corespunzător deducem că, succesul depinde de dimensiunile intereselor şi realizarea scopurilor propuse în viaţă. De aceea în continuare ne vom concentra asupra precizării scopului pe care îl urmărim.

Scopul nostru este de a deveni nişte conducători de un nivel efectiv şi de a reuşi în arta conducerii. Pentru acesta ar trebui să ne amintim din experienţa noastră de cele mai plăcute momente ale vieţii sau de momentele în care am primit cele mai mari satisfacţii sufleteşti. Vom descoperi cu stupoare că am fost fericiţi nu atunci când ne relaxam, ci în momentele de maximă intensitate a forţelor noastre. Eram mulţumiţi când depuneam eforturi şi primeam o notă mare la şcoală sau căutam să ne angajăm la un lucru prestigios şi reuşeam.

Succesul este o acţiune care la etapa finală presupune o răsplată. În exemplele noastre: o notă mare, un serviciu prestigios sau chiar admiraţia celor din jur. Când însă în urma eforturilor depuse nu suntem răsplătiţi, atunci simţim o dezamăgire adâncă, care pentru unii oameni foarte emotivi se poate transforma în insucces.

Mintea omului este programată să-şi propună nişte scopuri şi să încerce să le atingă. Mai mult ca atât omul, este adânc decepţionat atunci când îşi pierde scopul în viaţă. Anume această trăsătură a omului a fost denumită de I.P. Pavlov ca “Reflexul scopului”. Reflexul scopului este instinctul care împinge orice vietate spre căutarea a ceva nou - informaţie nouă, cunoştinţe noi.

După definiţia lui Pavlov - reflexul scopului este forma de bază a energiei vitale din organismele noastre. Toată existenţa noastră, toate îmbunătăţirile ei, toată cultura ei sunt aduse numai de oameni care tind spre atingerea ţelurilor puse de ei (conştient sau inconştient) în viaţă.

Din această cauză e foarte important de a ne lămuri, care sunt scopurile noastre pe termen scurt şi lung. Desigur natura a înzestrat fiecare om cu diferite capacităţi în diferită proporţie, dar ea ne protejează în majoritatea cazurilor de punerea scopurilor nerealistice.

Revenind la manageri există o tendinţă a lor de a cădea într-una din următoarele două categorii: cei care definesc ce este de făcut, fac şi apoi pleacă acasă; cei care crează în permanenţă agitaţie prin exteriorizare de activităţi şi care încearcă să-şi justifice poziţia mai degrabă prin efortul palpabil pe care îl depun decât prin rezultatele la care ajung. Cei din ultima categorie sunt de asemenea reactivi în răspunsuri şi nu inovativi. Această abordare este într-o măsură mai mică sau mai mare prezentă la toţi managerii. Totuşi primejdia cea mai mare este că dacă un manager petrece prea mult timp autojustificându-se s-ar putea să nu mai reuşească să stabilească ce are de făcut şi astfel nici să nu mai facă ce are de făcut. Până la urmă managerii sunt judecaţi mai degrabă după rezultatele lor decât după orice altceva.

Comportamentul centrat pe activitate este mai degrabă asociat incompetenţei sau neliniştii decât chiar comportamentul politic abil. Pe termen lung, acest tip de comportament agravează în realitate poziţia managerului în loc să o amelioreze. De aceea pentru a nu ajunge în viitor la situaţii de genul celor prezentate mai sus trebuie să ne învăţăm să ne stabilim corect scopurile şi să delimităm aria activităţii noastre.

Odată ce ne-am stabilit scopul principal, adică cel strategic, începem să împărţim acel scop major în scopuri tactice mai mărunte, le analizăm şi numai acum putem să întocmim planul de acţiune. Planul da activitate poate fi pe termen lung pentru scopurile mai dificil îndeplinite. El include un lung şir de nivele, pe care v-a trebui să le parcurgeţi, înainte de a vă apropia de scopul final. De obicei împrejurările deseori fac ca planul pe termen lung să se modifice sau chiar să devieze de la ţinta finală. Astfel e mai util să ne pregătim planuri mai puţin voluminoase pe termen scurt şi mediu. Ele sunt îndeplinite cu eforturi mai puţine şi fac parte din etapizarea planului global.

PLANUL CURENT (DE FIECARE ZI) AL UNEI AFACERI,

adaptat la cerintele Uniunii Europene

Acesta ar trebui neapărat să includă activităţile ce nu pot fi amânate în ordinea importanţei şi urgenţei. Plănuirea are scopul de a face ca omul să nu se împotmolească în detalii şi să facă diferenţă între ceea ce este important şi neesenţial. Se recomandă următoarea clasificaţie a activităţilor în ordinea îndeplinirii lor:

- Activităţi importante şi urgente

- Activităţi importante, dar nu urgente

- Activităţi urgente, dar neimportante

- Activităţi ce dau senzaţia de ocupare

- Pierdere de timp