Metode și Tehnici de Dimensionare a Veniturilor și Cheltuielilor Bugetare

Pentru ca bugetul să reflecte cît mai fidel necesităţile de resurse financiare care să asigure înfăptuirea programului guvernamental propus, precum şi posibilităţile de acoperire a acestora, este necesară cuantificarea cît mai corectă a veniturilor şi cheltuielilor bugetare. În vederea dimensionării indicatorilor de venituri şi cheltuieli cuprinşi în buget, se utilizează numeroase metode grupate în două mari categorii: metode clasice şi metode moderne.

Dintre metodele clasice de stabilire a mărimii veniturilor şi cheltuielilor bugetului de stat, menţionăm: metoda automată, metoda majorării şi metoda evaluării directe.

Metoda automată constă în intocmirea proiectului de buget. luând ca bază de pornire execuţia bugetară a penultimului an bugetar. Trebuie avut în vedere faptul că elaborarea proiectului bugetului de stat pentru un anumit an se declanşează cu circa opt luni înainte de începerea acestuia, respectiv începând din luna mai.

Metoda are avantajul simplităţii, dar dezavantajul că datele oferite drept bază de pornire sunt foarte puţine, nesemnificative, cu atît mai mult în perioadele de mari transformări economice.

Metoda majorării presupune stabilirea unui ritm mediu de variaţie a indicatorilor bugetari pe о perioadă anterioară de 5-10 ani. Pentru aceasta. se iau în calcul indicatorii rezultaţi în exerciţiile bugetare ale perioadei anterioare anului pentru care se proiectează noul buget. Valoarea ritmului mediu astfel rezultată, se aplică asupra indicato¬rilor aferenţi anului bugetar în curs, determinînd nivelul veniturilor şi al cheltuielilor pentru anul următor.

Această metodă este aproximativă, deoarece se bazează pe extrapolarea tendinţelor manifestate în evoluţia indicatorilor din anii precedenţi, neavînd în vedere influenţele unor factori diverşi care pot acţiona în realitatea economică viitoare, mai mult sau mai puţin intens.

Metoda evaluării directe are în vedere calcule pentru fiecare sursă de venit sau categorie de cheltuieli, bazate pe execuţia ultimului an fiscal încheiat, indicatori preliminaţi ai bugetului pe anul în curs, precum şi pe previziunile în domeniul economico-social ale perioadei pentru care se proiectează bugetul.

În general, metodele clasice sunt depăşite, folosirea lor, prezentînd serioase neajunsuri, precum:

- volumul insuficient de informaţii utilizat la construirea bugetului;

- imposibilitatea previzionării şi cuantificării efectelor unor fac¬tori ce pot interveni pe parcurs în economia reală şi finanţele ţării;

- nu vizează urmărirea eficienţei acţiunilor ce se finanţează din resursele publice;

- nu reuşesc să cuantifice şi să coreleze cheltuielile aferente noilor instituţii publice şi obiective economice publice, sporul de venituri prin introducerea unor noi impozite sau mărirea celor existente şi reducerea de venituri determinate de eliminarea unor impozite sau de diminuarea unora dintre cele existente.

Metodele moderne de cuantificare a veniturilor şi cheltuielilor bu¬getare vizează raţionalizarea cheltuielilor bugetare şi au la bază, în prin¬cipal, analiza „cost-avantaje" sau „cost-eficacitate". Această analiză pre¬supune existenţa mai multor proiecte alternative pentru realizarea aceluiaşi obiectiv şi reprezintă un mod practic de alegere a acelei variante care maximizează rezultatele obtenibile la un anumit nivel al costurilor, sau care obţine aceleaşi efecte, cu costuri minime.

Renunţarea la utilizarea metodelor clasice de evaluare. a condus în practica financiară la alegerea unei variante a metodelor moderne: metoda de planificare, programare, bugetizare; metoda denumită “baza bugetară zero"; managementul prin obiective; bugetul bazat pe programe: metoda rationalizării opţiunilor bugetare.