Microeconomia

În ştiinţa economică există mai multe modalităţi de analiză a structurii economice a funcţionării economice şi a recoltelor care se obţin în economie.

Sunt mai multe nivele:

- Microeconomie

- Mezoeconomie

- Macroeconomie

1. Microeconomiea reprezintă studiul structurii primare ale economiei şi ale funcţionării acesteia la acest nivel.

Respectiv studiul activităţii unităţilor economice care constituie centre autonome de decizie, gestiune - acţiune şi respectiv a rezultatelor la acest nivel. Analiza legăturilor dintre diverşi agenţi economici (studiul pieţelor).

Microeconomia include studiul comportamentelor celor doi agenţi economici principali:

- Consumatorul

- Producătorul

În plan teoretic studiul comportamentului consumatorului se reflectă în:

- Teoria opţiunilor

- Teoria consumului

Studiul comportamentului producătorului se reflectă în:

- Teoria producţiei

- Teoria costurilor

Microeconomia se reflectă în:

- Teoria pieţelor

- Teoria concurenţei

- Teoria echilibrului microeconomic

Analiza microeconomică porneşte de la două axiome:

- Raritatea resurselor: fiecare agent va acţiona în aşa măsură pentru a realiza la cheltuieli (costuri) minime rezultate maxime.

- Utilitatea: atât consumatorul cât şi producătorul vor cumpăra sau ca rezultatul activităţilor să fie utile

2. Consumatorul este utilizatorul final al bunurilor şi serviciilor oferite de producător.

Funcţia principală = consumul de bunuri şi servicii

Unitatea de evaluare a consumatorului o constituie gospodăria sau familia

Consumatorul stă la originea cererii (creează şi generează cererea)

Comportamentul consumatorului se reflectă în cerere

Cererea este cantitatea de bunuri şi servicii pe care un consumator este dispus să achiziţioneze la un anumit preţ.

Cerea solvabilă = cât ai cumpărat la un anumit preţ

Factori care influenţează cererea:

- Nevoi (trebuinţe)

- Preferinţe (înclinaţii individuale)

- Venitul

- Preţurile

În analiza comportamentului consumatorului se are in vedere studiul opţiunii acestuia; întrucât acesta exprimă ceea ce doreşte printr-o opţiune.

Orice opţiune de consum are la bază aprecierea utilităţii şi depinde de aprecierea acesteia.

Utilitatea

Capacitatea unui bun sau a unui serviciu de a satisface o nevoie umană.

Preluată în economie din filozofia hedonistă, mai exact din teoria filozofului englez J.Benthan.

Satisfacţia pe care o procură posesiunea şi utilizarea unui bun poate şi directă (bun de consum) sau indirectă (bun de producţie).

În analiza calităţii avem în vedere anumite calităţi unui bun sau serviciu (calitatea unei mărfi)

Valoarea unei mărfi se exprimă prin două aspecte:

- valoarea de întrebuinţare (are capacitatea de a satisface o nevoie)

- valoarea de schimb (are capacitatea de a se schimba cu altul)

În cadrul analizei opţiunii consumatorului avem în vedere unele trăsături, caracteristici ale utilităţii:

- subiectivitate

- se bazează pe ierarhizarea bunurilor şi serviciilor după gradul de necesitate şi utilitate

În analiza utilităţii avem în vedere dincolo de dimensiuni şi evoluţia utilităţii.

Din acest punct de vedere → odată cu creşterea cantităţii utilizate utilitatea descreşte ceea ce este normal.

Legea utilităţii descrescânde → relaţia dintre utilitate şi cantităţile consumate; se exprimă prin funcţia de utilitate. De aceea în analiza comportamentului consumatorului avem în vedere 2 tipuri de utilităţi:

- utilitatea totală (suma cantităţilor consumate)

- utilitatea marginată ( suplimentarea aferentă fiecărei unităţi adiţionale consumată dintr-un bun)

Având în vedere cele două axiome în analiza consumatorului se introduce problema combinării anumitor categorii de bunuri.

Clasificarea bunurilor:

În funcţie de gradul de utilitate opţiunea consumatorului exprimă: ce, cât şi în ce combinaţii cantitative să se achiziţioneze diferite bunuri pentru a se obţine prin consum o satisfacţie cât mai mare.

Teoria consumului

Consumul reprezintă utilizarea bunurilor şi serviciilor în vederea satisfacerii unei nevoi (acoperirii unei trebuinţe).