Microeconomie

Microeconomia este o ramura a economiei care se ocupa de studiul comportamentului unitatilor economice individuale - cum sunt : firmele si gospodariile. Comportamentul se analizeaza atat la nivelul unui consumator ca agent al cererii, cat si la nivelul producatorului care se manifesta ca subiect al deciziei de a combina factori de productie si, pe aceasta baza, de a sustine oferta de bunuri si servicii.

COSTUL DE OPORTUNITATE

Costul de oportunitate (Co) reprezinta cea mai buna alternativa la care s-a renuntat in favoarea deciziei luate si masoara costul economic al alegerii.

Exemple:

- Un student trebuie sa aleaga intre a-si utiliza timpul disponibil (limitat) intre a lucra pentru seminarul de microeconomie sau pentru a se juca fotbal cu prietenii.

- Un profesor are o suma totala de 2.400 RON. Acesta trebuie sa aleaga intre a-si achizitiona un calculator sau sa renoveze locuinta. Daca alege sa cumpere calculatorul, costul de oportunitate va fi reprezentat de renovarea locuintei si viceversa.

- O tara isi poate folosi resursele existente la un moment dat pentru a produce bunuri industriale sau bunuri agricole.

Formule: Cox= - ?Y?X; Coy= - ?X?Y.

FRONTIERA POSIBILITATILOR DE PRODUCTIE (FPP)

Frontiera posibilitatilor de productie reprezinta totalitatea combinatiilor de bunuri ce pot fi produse de o economie daca resursele sunt folosite cu maxim de eficienta.

Sa consideram o alegere cu care se confrunta toate economiile in prezent: cate resurse ar trebui sa fie destinate sectorului public si cate ar trebui sa fie destinate pentru sectorul privat?

Toate bunurile pe care guvernul le furnizeaza (educatie, aparare nationala, drumuri) sunt produse in ceea ce se numeste sector public. Pe de alta parte, toate bunurile cumparate din magazine (ex: sosete, posete, telefoane, calculatoare) si serviciile (ex: telefonie, internet) care va sunt prestate sunt in general produse in sectorul privat. Alegerile pe care trebuie sa le faca fiecare tara sunt ilustrate in figura de mai jos:

Axa orizontala masoara cantitatea produsa de bunuri in sectorul public, iar axa verticala masoara cantitatea de bunuri produsa in sectorul privat. Linia ingrosata arata toate combinatiile de bunuri publice si private care pot fi produse daca toate resursele sunt integral utilizate. Aceasta linie se numeste frontiera posibilitatilor de productie (FPP).

Punctele din afara frontierei arata combinatiile care nu pot fi obtinute, deoarece nu dispunem de resurse suficiente pentru a le produce, in timp ce punctele de pe frontiera sunt realizabile: ele desemneaza combinatiile care pot fi produse doar prin utilizarea integrala a resurselor disponibile.

FPP separa combinatiile ce pot fi realizate (cum ar fi a, b si c) de cele care nu pot fi atinse, cum ar fi d. Punctele a si b corespund unei utilizari eficiente a resurselor societatii. Punctul c reprezinta, alternativ, fie o utilizare ineficienta a resurselor, fie un esec al utilizarii tuturor resurselor disponibile.

FPP evidentiaza trei concepte importante: raritate, alegere si cost de oportunitate. Raritatea reiese din combinatiile ce nu pot fi obtinute, aflate deasupra frontierei. Alegerea apare deoarece dorim sa selectam unul din punctele de pe FPP. O economie nu poate sa se afle decat intr-un singur punct care sa exprime o combinatie de bunuri private si publice (nu poate avea doua puncte in acelasi timp). Ea poate sa se afle in punctul a (care exprima o combinatie intre bunurile din sectorul privat si din sectorul public) sau in punctul b (care exprima o alta combinatie), dar nu in amandoua in acelasi timp. Costul de oportunitate este ilustrat de panta negativa a curbei. Daca economia se deplaseaza de-a lungul FPP, se va obtine mai mult dintr-un tip de bunuri, dar mai putin din alt tip de bunuri.

Schimbarea pantei pe masura ce te misti de-a lungul frontierei arata ca trade-off-ul dintre productia de bunuri in sector public si productia de bunuri in sector privat depinde de punctul in care incepi. Daca te afli in punctul a, in care se produc mai putine bunuri in sector public, dar mai multe in sector privat, tu poti, prin realocarea resurselor, sa produci mai multe bunuri in sector public cu costul renuntarii la mai putine bunuri in sector privat. Insa, daca incepi din punctul b, cand deja se produc deja mai multe bunuri in sector public, trebuie sa renunti la mai multe bunuri produse in sector privat pentru a obtine bunuri suplimentare in sectorul public.