Microeconomie Anul 1

CURS 1

Economia - realitate complexă şi dinamică

1. Nevoile umane şi interesele economice

Omul - fiinţă biologică, socială şi raţională. Nevoile umane apar întâi sub forma dorinţelor, aşteptărilor, aspiraţiilor (latura subiectivă) apoi se întipăresc în conştiinţa şi obiceiurile oamenilor şi dobândesc (caracter obiectiv).

Nevoile umane constau din doleanţele, resimţirile, aşteptările oamenilor de a avea, de a fi, de a şti, de a crede şi de a –şi însuşi bunuri.

Clasificarea nevoilor: fiziologice, sociale (de grup), raţionale (spiritual-psihologice) etc.

Nevoile umane constituie motorul întregii dezvoltări social-economice .

Interesele economice - reprezintă acele nevoi umane înţelese conştientizate şi devenite mobiluri ale luptei oamenilor pentru existenţă, ale confruntării şi cooperării lor în vederea dobândirii bunurilor necesare satisfacerii nevoilor. Pot fi personale sau de grup.

Trăsăturile nevoilor umane: sunt nelimitate ca număr, şi limitate în capacitate, sunt concurente, sunt complementare şi se stings momentan prin satisfacere.

Resursele economice - constau din totalitatea elementelor, premiselor directe şi indirecte ale acţiunii sociale practice care sunt utilizabile, pot fi atrase şi sunt efectiv utilizate la producerea şi obţinerea de bunuri.

Premisa primară a satisfacerii nevoilor umane este natura, iar desprinderea resurselor din mediul lor este rolul activităţii umane. Resursele umane plus cele demografice formează resursele prime celelalte sunt derivate. Din alt unghi la vedere se clasifică în materiale şi umane.

Legea rarităţii resurselor constă în aceea că volumul, structurile şi calitatea resurselor economice şi bunurilor se modifică mai încet decât volumul, structurile şi intensitatea nevoilor umane.

Preocuparea oamenilor din totdeauna şi de pretutindeni a fost aceea de a alege resursele şi de a ierarhiza folosirea lor. O cât mai bună satisfacere a nevoilor a fost numită problema fundamentală a organizării oricărei economii. Se pun câteva întrebări. Ce şi cât să se producă? Cum să se producă? Pentru cine să se producă?

2. Economia – forma principală a acţiunii sociale. Cea mai cuprinzătoare activitate umană, care îl defineşte pe om ca specie este munca. Ca proces specific între om şi natură munca este acea activitate prin care şi în care oamenii, pornind de la nevoile lor, îşi prefigurează scopurile acţiunii, îşi formulează şi apără interesele, caută şi creează mijloacele adecvate atingerii scopurilor propuse.

Activitatea practică a omului se distinge prin criteriile de raţionalitate şi eficienţă. Activitatea economică se defineşte în lupta împotriva rarităţii ca proces complex ce reflectă faptele, actele, comportamentele şi deciziile oamenilor privitoare la atragerea şi utilizarea resurselor economice în vederea producerii, circulaţiei, repartiţiei (distribuţiei) şi consumului de bunuri, în funcţie de nevoile şi interesele economice. Cercetarea ştiinţifică şi protecţia mediului ar putea fi de asemenea inclusă în activitatea economică.

De-a lungul timpului s-a desfăşurat un amplu proces de diversificare, specializare şi integrare a activităţilor economice. A apărut diviziunea socială a muncii ca un proces obiectiv de desprindere, diferenţiere, separare autonomizare şi combinare a diferitelor genuri de activităţi şi fixarea acestora ca părţi inseparabile ale acţiunii sociale.

Producţia constă în transformarea intrărilor, a resurselor, factorilor de producţie în ieşiri, în bunuri economice, în rezultate de către unităţi specializate, în scopul satisfacerii nevoilor în mod direct sau indirect.

Schimbul (circulaţia) – este acea parte a activităţii economice care subsumează activităţile de trecere a bunurilor de la o persoană în alta pe calea vânzării-cumpărării.

Repartiţia - cuprinde acele activităţi prin care bunurile şi serviciile sunt orientate spre destinaţiile lor, prin care venitul se distribuie şi se redistribuie participanţilor la viaţa economică.

Consumul – actul de folosire efectivă a unui bun. El închide circuitul (feed-back-ul).

Costul de oportunitate – constă în valoarea bunurilor alternative sacrificate pentru a alege un anumit bun spre a fi produs sau consumat. Criteriul poate fi maximizarea utilităţilor sau minimizarea eforturilor.

Prin frontiera posibilităţilor de producţie se pot pune în evidenţă combinaţiile posibile de producere a două bunuri.

Economia, ca entitate complexă, dinamică, indestructibilă poate fi abordată ca micro, mezo şi macroeconomie.

Economia naţională constă din sistemul istoriceşte constituit al activităţilor economico-sociale, activităţi care se desfăşoară se întreţin şi se potenţează reciproc în cadrul unei ţări şi se raportează la posibilităţile şi la interesele ei generale.

Incertitudinea economică are ca sursă fie caracterul obiectiv impredictibil al unui proces economic, fie caracterul incomplet, aproximativ al cunoştinţelor despre acel proces.

Riscul se caracterizează prin posibilitatea descrierii unei legi de probabilitate pentru rezultatele scontate şi prin cunoaşterea acestei legi de către cei interesaţi.

Activitatea economică se desfăşoară pe baza unor multiple legături de intercondiţionare.

Fenomenul economic reprezintă forma exterioară a activităţii economice care se manifestă la suprafaţă şi poate fi cunoscut în mod direct de către oameni.