Monedă și credit

6.1. Continutul si trasaturile creditului

Termenul de credit*, abordat semantic are numeroase sensuri economice, fiind utilizat deopotriva în activitatea comerciala, bancara, în contabilitate, cât si în relatiile cotidiene, nu numai economice, dintre oameni. Desigur, cea mai larga utilizare a creditului apartine însa domeniului financiar-bancar si comercial.

În esenta, creditul reprezinta schimbul unei valori monetare prezente contra unei valori monetare viitoare. Deci, creditul este o „relatie baneasca ce apare în legatura cu acordarea de împrumuturi unor pesoane juridice sau fizice, care urmeaza a se rambursa ulterior, la scadenta” .

Caracterizând specificul creditului, Virgil Madgearu scria ca, prin credit se întelege „schimbul de bunuri actuale contra bunurilor viitoare, valorificarea unei obligatii viitoare pentru o afacere prezenta. Deci, creditul este o afacere în care prestatiunea si contraprestatiunea sunt separate în timp” .

Operatiunea de acordare a creditului exprima o conexiune directa între producator si consumator, între oferta si cerere si între cei doi agenti economici reprezentativi ai economiei: furnizorul si beneficiarul, aceasta relatie dintre cei doi parteneri definind întreaga relatie a procesului de creditare.

Sub un alt aspect, creditul a aparut din necesitatea stingerii obligatiilor dintre diferiti agenti economici, proces caruia nu-i poate face fata moneda lichida, din aceasta perspectiva creditul reprezentând o pârghie a desfasurarii oricarui proces economic. La nivelul agentului economic se constata ca pe lânga capitalul propriu, acesta contracteaza si împrumuturi, în particular bancare, sub forma creditului. Largirea si modernizarea productiei spre care tinde orice manager, crearea conditiilor pentru a rezista concurentei si, nu în ultimul rând, obtinerea unui profit care sa-i asigure desfasurarea normala a activitatii sunt de neconceput fara existenta creditului.

Depasind sfera de interese a agentului intern, creditul se extinde si în relatiile cu partenerii externi, în cele mai complexe sfere de activitate în care intervin diferiti agenti economici, chiar si la nivelul statului, confirmând adevarul (asa cum demonstreaza monetaristii) ca astazi omenirea traieste prin credit.

În practica monetar-financiara, creditul se confunda adesea cu banii si cu finantele. Ori, banii si respectiv, finantele au functii care le asigura relativa independenta, încât orice identitate între cele trei notiuni nu poate fi decât generatoare de concluzii incompatibile cu rigorile stiintifice ale adevarului. În acest sens, subliniem ca numai în cadrul relatiei de ansamblu a capitalului, a mijloacelor materiale si monetare, creditul se poate transforma fie în bani, fie în finante; în vreme ce finantele presupun capitaluri deja formate care se acumuleaza, creditul reprezinta un efect al proceselor economice, în urma carora apar capitaluri economice temporar disponibile.

Victor Slavescu, oferind o ampla motivare a creditului, accepta unele interferente ale sferei acestuia cu sfera notiunii de bani, surprinzând totusi elemente de continut specific ale acestui concept (scadenta, dobânda). Astfel, în opinia lui V. Slavescu, creditul si operatiunea de credit constituie acel fapt economic prin care se cedeaza o suma de bani, efectuata la un moment dat din partea unui subiect economic, în folosinta altui subiect economic, cu obligatia acestuia din urma de a restitui mai târziu, la un termen fixat, suma primita, plus o suma de bani, care se cheama interes sau dobânda.

Cu toata complexitatea si varietatea lor, relatiile de credit au o esenta comuna data de trasaturile lor caracteristice:

- subiectii relatiei de credit;

- promisiunea de rambursare;

- rambursabilitatea;

- dobânda;

- acordarea creditului;

- consemnarea si tranferabilitatea acestuia.

Subiectii relatiei de creditare sunt creditorul, respectiv persoana fizica sau juridica care avanseaza împrumutul conditionat si pentru un interval de timp si debitorul, tot o persoana fizica sau juridica care, în schimbul dreptului de folosinta asupra obiectului împrumutului, se obliga sa restituie creditorului la scadenta suma avansata împreuna cu dobânda.

Dupa natura participantilor la procesul de creditare, acestia se pot grupa în trei categorii cu ampla cuprindere: firma, populatie, si stat. Întreprinderea si populatia apar frecvent atât în postura de debitor, cât si de creditor. Pe plan intern, de regula, statul este debitor, dar în raporturile internationale, statul poate sa apara atât ca debitor, cât si în postura de creditor (fig.1).

Fig. 1 Subiectii relatiei de creditare

Pe de alta parte, în calitate de creditori, firmele si populatia se afirma diferentiat în diferite tari, tendinta fiind, în tarile dezvoltate economic, de crestere a ponderii populatiei la procesul de creditare, ceea ce genereaza profunde modificari în activitatea bancara, de transformare financiara a disponibilitatilor monetare în economii financiare. În calitate de debitor, alaturi de firme si, în mai mica masura, de populatie, se afirma cu putere statul, ponderea acestuia în debitul national variind între 20% si 40%, evident, în functie de tara si timp.