Monedă și Credit

CAPITOLUL I

MONEDA SI ROLUL SÃU ÎN VIATA ECONOMICO-SOCIALÃ

1.1. Concept, definire, forme

Nu se poate aborda chestiunea monedei fãrã a face mai întâi o incursiune în interiorul schimbului de

bunuri si servicii si mai apoi în cel al aparitiei si evolutiei banilor.

Schimbul de bunuri si servicii a fost între primele nevoi ce le-a simtit omul, trecând de la viata

izolatã primitivã la starea de viatã socialã si civilizatã. Odatã cu accentuarea diviziunii sociale a muncii, când

omul, în mod constient si cu vointã, începe sã producã bunuri cu intentia de a le duce la târg sau piatã cu

scopul de a fi schimbate, simte lipsa unui instrument de care sã se foloseascã pentru efectuarea mai usoarã a

schimbului.

Prima mare diviziune a muncii care a avut loc încã din comuna primitivã si a constat în separarea

triburilor de pãstori de triburile de vânãtori si pescari a determinat primele forme de schimb. Aceste triburi

au simtit nevoia sã schimbe între ele produsele ce le prisoseau nevoilor curente iar acest schimb s-a fãcut la

început bun contra bun sau serviciu contra serviciu (troc).

Accentuarea diviziunii muncii si înmultirea bunurilor si serviciilor produse de om, i-a creat acestuia

dificultãti în efectuarea schimbului de bunuri sub forma trocului si l-au determinat sã caute o modalitate de

efectuare mai usoarã a schimbului si de stabilire mai usoarã a raportului de valoare dintre bunurile

schimbate. Cãutãrile omului pentru gãsirea unei modalitãti mai facile de efectuare a schimbului de bunuri si

servicii au sfârsit prin descoperirea banilor.

Banii sunt o denumire genericã pentru toate felurile de monede si de semne de valoare. Din

multitudinea definitiilor date banilor se desprind douã idei dominante:

· una care considerã banii o marfã cu însusiri speciale, desprinsã din lumea diversã a mãrfurilor si având o

existentã obiectivã si

· alta, dupã care banii sunt o expresie a vointei oamenilor, un semn sau o creantã asupra emitentului sau

economiei, deci un instrument cu însusiri subiective.

Notiunea de ban (nu cuvântul) este o notiune foarte largã, mai veche decât cea de monedã. Ea

cuprinde toate instrumentele de schimb folosite dupã epoca schimbului direct de bun contra bun, pânã la

aparitia monedei. Trebuie fãcutã o deosebire între mijlocul de schimb si instrumentul de schimb.

Banul din acest punct de vedere trebuie considerat ca un mijloc de schimb, este un element care

poate fi folosit mai departe în schimb sau poate fi transformat oricând într-un bun care sã ne satisfacã o

utilitate (mãrfuri bani - cuprul, aurul, argintul, pieile de animale etc.).

Moneda este un instrument de schimb, întrucât destinatia este numai schimbul si plata. La schimbul

direct, cei care schimbã dau si primesc bunul din nevoie si cu intentia de a-l folosi direct si imediat. Fiecare

este producãtor al bunului cedat si consumator al bunului primit. Pentru nici unul bunul nu îndeplineste altã

functiune si nu poate fi nici ban, nici monedã. Acelasi bun, când amândoi sau numai unul din cei ce schimbã,

nu-l primeste cu intentia de a-l consuma ci cu intentia de a-l folosi în schimb, trecându-l mai departe în

schimbul altui bun de care are nevoie, îndeplineste functiunea de instrument de schimb, care chiar dacã nu

este monedã, este totusi ban, fiind în acelasi timp mijloc de schimb.

Dupã schimbul direct de bunuri a urmat schimbul de bani-marfã care a evoluat cu timpul, dupã nevoi

si dupã popoare, oprindu-se în cele din urmã la un anumit fel de marfã si anume la metale, recunoscute si

întrebuintate aproape peste tot. Între metale, cele mai folosite în acest scop au fost metalele pretioase.

Renuntarea la diferitele bunuri care au fãcut serviciul de etalon de schimb se datoreazã faptului cã

acest sistem de schimb era departe de a satisface cerintele impuse. Mai întâi, bunul folosit ca atare, varia de

la popor la popor. Apoi, natura perisabilã a acestor bunuri, precum si greutatea de a le deplasa, având un

volum mare pentru valoarea lor, îngreuna mult schimbul. Faptul de a atribui unui obiect o utilitate sau o

functiune de instrument de schimb depinde de vointa posesorului sãu. Un obiect care îndeplineste functiunea

de instrument de schimb si este ban, în nici un caz nu este monedã.

Fenomenele monetare au aspecte atât de variate si atât de complicate încât pãrerile exprimate asupra

lor merg pânã la adversitate. Fiecare priveste moneda din alt unghi si o considerã din alt punct de vedere.

Dupã unii moneda este o realitate cãreia trebuie sã i ne supunem; dupã altii, moneda este numai o

fictiune ce trebuie subordonatã intereselor noastre. Oricum ar fi privitã, moneda rãmâne ceva conventional,

având de îndeplinit anumite functiuni sau cum spune dictonul englez "Money is what Money does". Din

vastul noian de definitii elaborate vom reda în continuare câteva definitii date de unii cercetãtori ai monedei.

4

Prima încercare de a defini moneda apartine lui Aristotel, care în "Politica" prezintã moneda ca o

materie utilã prin ea însãsi, usor de a o folosi în diferite nevoi ale vietii. Ea poate fi metal, fier, argint sau

orice altã substantã cãreia i se va determina mai întâi dimensiunea si greutatea.

Platon defineste moneda mai putin precis, concepând-o ca fiind bãtutã din metal nepretios.

Jean Baptiste Say spune cã dacã existã în societate o marfã care sã fie apreciatã si cãutatã nu din

cauza serviciilor sale, ci din cauza calitãtii de a i se putea da o cantitate, a cãrei valoare sã fie exact

proportionatã cu valoarea a ceea ce voim sã avem, aceasta este moneda.

Aupetit, în lucrarea “Théorie de la Monnaie” defineste moneda ca un anume capital permanent prin

intermediul cãruia se efectueazã toate schimburile.

Walras, în lucrarea "Elements d'économie pure" spune cã se poate defini situatia unei piete,

raportând valoarea tuturor mãrfurilor, la valoarea numai a uneia din ele. Aceastã marfã se cheamã numerar.

Sintetizând, moneda poate fi definitã în general ca un instrument etalon legal de platã pentru

facilitarea schimbului, pentru acumulãri si stingerea obligatiilor, mãsurãtor general de valori, care se

bucurã de încrederea publicã si poartã girul statului, care atunci când moneda este confectionatã din metal

pretios îi garanteazã greutatea si titlul.

Moneda trebuie sã fie acceptatã de cãtre toti, peste tot si oricând. Este necesar de adãugat cã pentru a

fi acceptatã de cãtre toti, valoarea monedei trebuie sã fie fondatã pe încrederea pe care o au în ea purtãtorii.

Aceastã încredere nu se manifestã decât în sânul comunitãtii monetare, care este în general natiunea. Totusi,

anumite instrumente monetare pot fi utilizate în afara frontierelor, cãpãtând caracterul de valutã (dolar

american, euro, yen japonez etc.).

Moneda este expresia unor situatii si imperative economice (productie, schimb) dar ea este totodatã

si o expresie a suveranitãtii, a vointei statului, al cãrui gir îl poartã si al cãrui control îl acceptã. Moneda este

în acelasi timp unul din instrumentele puterii de stat.

Moneda este intermediarul modern al schimburilor si unitatea de cont prin care sunt exprimate

preturile si datoriile. Controlând evolutia monedei si a creditului, statul si banca sa de emisiune pot spera sã

favorizeze echilibrul dintre economii si cheltuielile pentru investitii.