Monedă și credit

MONEDA ŞI ROLUL SAU ECONOMIC

Rolul monedei în viaţa economică şi socială necesită abordarea evoluţiei şi a funcţiilor îndeplinite de aceasta încă din perioada circulaţiei pieselor din metale preţioase. Termenul de monedã, folosit în special în limbajul poporului francez, englez, italian desemneazã, potrivit definiţiei datã de dicţionarul Larousse, „o piesã de metal, emisã de autoritatea suveranã, pentru a servi ca mijloc de schimb”.

Potrivit dicţionarului explicativ al limbii române, prin bani se înţelege „echivalentul general al valorii mãrfurilor; monedã de metal sau de hârtie recunoscutã ca mijloc de schimb şi de platã”.

Din definiţii rezultã cã între cele douã noţiuni existã diferenţe cantitative şi calitative, astfel:

• noţiunea de bani este mai cuprinzãtoare şi mai veche decât cea de monedã, întrucât cuprinde toate mijloacele de schimb;

noţiunea de monedã este denumirea genericã acordatã pieselor metalice.

MONEDA ŞI ROLUL SAU ECONOMIC

Din aceastã abordare rezultã cã noţiunea de monedã nu se identificã cu banii, aceasta reprezentând doar o parte a masei bãneşti.

La conturarea diferenţei dintre monedã şi bani contribuie şi alte argumente:

banii sunt o marfã, prin urmare sunt un bun economic, rezultat al unor legi obiective;

moneda, în schimb, este un acord de voinţã dintre oameni, pe de-o parte, şi presupune existenţa autoritãţii emitente, care decide cu privire la forma monedei şi a metalului din care este confecţionatã.

În prezent, termenul de monedã se foloseşte în sens larg, ceea ce înseamnã luarea în considerare atât a pieselor metalice, cât şi a bancnotelor şi a banilor de cont. Din acest punct de vedere, se poate considera cã cei doi termeni sunt similari, ceea ce conduce şi la similitudinea dintre circulaţie monetarã şi circulaţie bãneascã

Funcţiile monedei

Definirea monedei şi mãsurarea acesteia reprezintã o operaţiune dificilã, fãrã a ajunge sã fie perfect riguroasã, dupã cum o demonstreazã dezbaterile dintre teoreticieni, pe de o parte, şi cele dintre statisticieni, pe de altã parte.

Formele pe care le îmbracã moneda sunt numeroase şi în continuã schimbare, ceea ce conduce la definirea acesteia prin funcţiile pe care le îndeplineşte.

Deşi existã unele divergenţe de opinii cu privire la numãrul funcţiilor îndeplinite de monedã, în esenţã acestea sunt urmãtoarele, cu posibilitatea regrupãrii şi a divizãrii într-un numãr mai mare sau mai mic:

funcţia de standard sau etalon al valorii

funcţia de mijloc de platã (şi de schimb)

funcţia de rezervã a valorii (sau mijloc de tezaurizare)

A. Funcţia de standard sau etalon al valorii

Reprezintã cea mai importantã funcţie, întrucât permite exprimarea valorii bunurilor economice, în termeni monetari şi efectuarea de comparaţii între preţurile diferitelor bunuri şi servicii. Spre deosebire de alte forme de etalon, precum minutul, Kg, metrul, etalonul valorii prezintã o anume caracteristicã şi anume inconstanta. Moneda sau banii, cu care se mãsoarã valoarea tuturor bunurilor şi serviciilor şi a raporturilor de echivalenţã dintre acestea, poate varia de-a lungul unei perioade de timp. În acest scop se utilizeazã puterea de cumpãrare, aflatã în raport invers proporţional cu modificarea preţurilor.

Alãturi de caracteristica variabilitãţii în timp, moneda ca standard al valorii, prezintã şi trãsãtura indispensabilitãţii, în sensul cã deţinerea banilor este absolut necesarã fiecãrui individ, pentru obţinerea bunurilor de care are nevoie şi pe care le preferã.

B. Funcţia de mijloc de platã (de schimb)

În evoluţia economiei monetare, anumite bunuri au servit ca monedã, precum ceaiul, mirodeniile, bijuteriile. Dupã cel de-al doilea rãzboi mondial, în Italia, au fost acceptate la modul general, ca mijloc de platã, ţigãrile. Comercianţii le-au acceptat ca mijloc de platã pentru vânzarea de produse, precum pâinea, laptele, hainele şi alte bunuri de strictã necesitate, întrucât puteau sã îşi procure tot ceea ce doreau cu ţigãrile respective.Într-o formã mai atenuatã, utilizarea ţigãrilor ca mijloc de platã a caracterizat şi ţãrile estice, inclusiv România în anii '70-'80. Chiar la începuturile anilor '90 în Uniunea Sovieticã ţigãrile erau utilizate ca mijloc de platã pentru procurarea unor produse occidentale, precum aparatura video, ori pentru câştigarea accesului spre putere.

Aceste exemple ilustreazã cã pentru acceptarea unui bun ca monedã şi ca mijloc de platã nu este necesarã intervenţia guvernelor, în scopul impunerii acestuia. De-a lungul timpului, autoritãţile au declarat drept monedã anumite bunuri (metale preţioase, bijuterii), dar funcţionarea sistemelor respective nu a fost posibilã, întrucât bunurile în cauzã nu au fost acceptate la modul general, ca mijloace de platã. În anul 1828, guvernul rus a încercat sã introducã platina, ca metal monetar, însã abandoneazã acest sistem, datoritã raritãţii metalului şi a valorii foarte ridicate.

În prezent, recunoaşterea generalã ca mijloc de platã de cãtre toţi participanţii la derularea tranzacţiilor din economie, este atribuitã bancnotelor, monedelor metalice şi banilor de cont sau scriptuali.