Monedă și credit - curs 3

Formele istorice ale monedei s-au încadrat de fiecare dată într-o anumită ordine monetară, creată de stat cu ajutorul dreptului şi menită să asigure îndeplinirea funcţiilor monetare. Noţiunea consacrată pentru desemnarea acestei ordini monetare este cea de „sistem monetar”.

3.1 Conceptul de „sistem monetar”

Noţiunea de „sistem” evocă ideea de organizare. Termenul de „sistem monetar” s-a referit iniţial la organizarea relaţiilor monetare din interiorul unei ţări.

În acest context, prin „sistem monetar” (bănesc) se înţelege „ansamblul normelor legale şi instituţiilor ce reglementează, organizează, respectiv supraveghează relaţiile băneşti dintr-un stat”.

Principalele elemente ale unui „sistem monetar” naţional sunt reglementările referitoare la formele de monedă aflate la dispoziţia agenţilor economici, căile prin care acestea sunt create, modul de folosire a formelor monetare respective de către participanţii la viaţa economică, etc. În esenţă, aceste elemente privesc modul de exercitare a funcţiilor monedei.

Primele sisteme monetare au fost creaţii eminamente naţionale, la fel ca şi statele care le-au instituit. Deşi, în cursul timpului, au existat numeroase propuneri de creare a unui sistem monetar internaţional, bazat pe o monedă unică, emisă de un organism internaţional, acestea nu au fost finalizate. Motivul principal este că, până în anul 1914, circulaţia monetară internă din principalele ţări ale lumii s-a bazat pe moneda-marfă (aur, argint). Or, sistemele monetare naţionale bazate pe moneda-marfă sunt în mod natural interconectate, şi anume prin însăşi substanţa monetară comună pe care o folosesc (aurul, argintul). În aceste condiţii, situaţia respectivă s-a asemănat, în foarte multe privinţe, cu un „sistem monetar internaţional”, iar aceasta fără sa existe vreun tratat sau acord expres între state, care să stabilească în mod explicit reguli internaţionale de conduită monetară.

Lucrurile s-au schimbat însă radical în ajunul şi în timpul celui de-al doilea război mondial; spre sfârşitul acestuia s-a văzut limpede că crearea unui veritabil „sistem monetar internaţional” este o condiţie esenţială pentru reconstrucţia economică a lumii postbelice. Ca urmare, la conferinţa monetară internaţională, care s-a ţinut în luna iulie 1944, la Bretton Woods (SUA), la care au participat reprezentanţii statelor din coaliţia antihitleristă, s-a decis crearea unui sistem monetar internaţional, cunoscut sub denumirea de „sistemul de la Bretton Woods”, sistem ce subzistă, cu unele ameliorări, până în zilele noastre, constituind esenţa cadrului organizatoric şi juridic mondial în care se realizează plăţile internaţionale.

Prin extensie, prin „sistem monetar internaţional” se înţelege: „reglementarea convenită, coerentă, a raporturilor de plăţi şi de lichidare a angajamentelor existente între ţări, determinate de schimburile comerciale, de mişcările de capital şi de creşterea economică” . Această reglementare, împreună cu instituţiile corespunzătoare, trebuie să asigure îndeplinirea aceloraşi funcţii cunoscute ale monedei, exerciate, însă, la nivelul relaţiilor dintre ţări.

Regulile stabilite în legătură cu principalele elemente ale unui sistem monetar au fost formulate, în cursul timpului, în mai multe moduri, ceea ce a dat naştere mai multor sisteme monetare:

a) sistemul comercial (cu etaloane paralele);

b) sistemul bimetalist aur – argint;

c) sistemul monometalist aur-monede (Gold Standard);

d) sistemul etalon aur-devize ( Gold Exchange Standard);

e) sistemul monetar internaţional de la Bretton Woods;

f) sistemul monetar internaţional actual (Kingston- Jamaica).

Formularea unor reguli nu este însă suficientă, deoarece acestea trebuie şi aplicate, nu numai enunţate. De aceea, unii autori fac deosebire între sistemele monetare „de jure” (sistemul monetar bimetalist aur-argint; sistemul etalon aur-devize, instituit la Conferinţa monetară internaţională de la Geneva din anul 1922; sistemul monetar internaţional creat la Conferinţa de la Bretton Woods din anul 1944) şi sistemele monetare „de facto” (sistemul comercial; sistemul monetar etalon-aur, sistemul monetar internaţional actual), care au apărut în mod spontan, fără a exista un proiect oficial prealabil. Oricum, această diversitate în ceea ce priveşte natura sistemelor monetare învederează că ordinea monetară nu este imuabilă, ci, într-o anumită măsură, se adaptează de la sine la schimbările intervenite în economie şi în formele monetare.

În aceste condiţii, cea mai bună metodă de abordare a problematicii sistemelor monetare este cea istorică. Într-adevăr, o asemenea perspectivă permite înţelegerea modului în care sistemele monetare au evoluat, trecând de la un ansamblu de reguli bazate pe folosirea monedei-marfă la actualele sisteme monetare, bazate pe moneda-simbol.

3.2 Sistemul comercial (cu etaloane paralele)

Ordinea monetară care a existat din antichitate şi până la începutul secolului al XIX-lea este numit de unii autori „sistemul comercial” (cu etaloane paralele). Atributul „comercial” reflectă faptul că diversele monede existente în epocă circulau pe baza valorii intrinseci a metalului din care erau confecţionate („monedă-marfă”), nu a vreunui îndreptar legal, care să le stabilească şi să le impună o anumită valoare nominală.

Principalele trăsături ale acestui regim au fost următoarele:

a) pluralitatea autorităţilor care băteau monedă;

b) existenţa unor monede de calcul distincte de moneda de calcul;

c) absenţa unei definiţii stabile a monedei de calcul;

d) variabilitatea raporturilor de schimb între etaloanele monetare şi, în general, între diverse monede.

Sistemul comercial (cu etaloane paralele) a apărut ca urmare a evoluţiei istorice spontane a monedei şi a formelor de organizare a circulaţiei monetare. Acest sistem avea însă serioase inconveniente, care, cu timpul, au determinat abandonarea sa. Astfel, diversitatea pieselor monetare în circulaţie, multe dintre ele uzate şi fără nici un fel de garanţie legală în ceea ce priveşte valoarea, impunea cunoaşterea echivalenţei acestora cu moneda de calcul, a cărei valoare se modifica adesea ea însăşi. Pe de altă parte, frecventele modificări intervenite în raportul de schimb între piesele de aur şi cele de argint (ca urmare a evoluţiei diferite a costurilor de extracţie a celor două metale preţioase) şi, deci, modificările produse în valoarea monedei, determinau o instabilitate cronică a preţurilor. Moneda, ale cărei funcţii esenţiale sunt uşurarea măsurării valorii mărfurilor şi, deci, facilitarea efectuării tranzacţiilor, îndeplinea aceste funcţii, însă într-un mod extrem de nesatisfăcător. Ca urmare, sistemul comercial a fost înlocuit cu alte sisteme monetare mai performante.