Monopolul

Obiective

- a înţelege de ce pe unele pieţe există un singur vânzător;

- a vedea cum determină monopolul cantitatea produsă şi preţul de vânzare;

- a examina efectul deciziilor monopolului asupra bunăstării economice;

- a vedea specificul funcţiilor de încasări în caz de monopol.

*

* *

Dacă aveţi un calculator personal, utilizează cu certitudine o versiune Windows, sistemul de operare al firmei Microsoft. Când această firmă a conceput acest sistem de exploatare, ea a obţinut un brevet. Ca urmare, Microsoft este singura firmă din lume care poate fabrica şi vinde Windows. Cine doreşte să obţină acest produs, trebuie să plătească suma cerută de Microsoft, care are monopolul fabricării şi vânzării acestui program.

O întreprindere este considerată ca fiind un monopol, dacă ea este singura firmă care vinde un produs patentat şi dacă acest produs nu are substitute apropiate. Deoarece un monopol nu are concurenţi evidenţi, poate decide propriul preţ. Spre deosebire de o firmă concurenţială care este acceptatoare a preţului pieţei, monopolul este fixator al preţului pieţei. O asemenea capacitate modifică relaţiile dintre preţ şi costurile firmei. O întreprindere concurenţială ia preţul pieţei ca ceva dat din afară (exogen) şi determină cantitatea oferită în aşa fel încât acest preţ să fie egal cu costul său marginal. În caz de monopol, preţul este superior costului marginal. Deci, costul suportat de Microsoft pentru a imprima o copie suplimentară a programului Windows este de doar câţiva dolari, dar preţul pieţei pentru pachetul Windows este de circa 100 dolari, adică mult superior costului marginal.

Monopolul fixează preţuri înalte. Nu este deloc surprinzător, deoarece clienţii nu au altă alternativă decât să plătească cât cere singurul vânzător de pe piaţă. Dar atunci de ce nu cere Microsoft 1.000 dolari şi nu 100 dolari? Deoarece puţini cumpărători au un asemenea preţ de rezervare, deci volumul vânzărilor ar scădea consistent. Deşi monopolul poate controla propriul preţ, nu poate obţine profituri nelimitate.

1.1. De ce există monopoluri?

Monopolurile se nasc din cauza unor bariere de intrare pe o piaţă. Monopolul rămâne singurul vânzător pe piaţă, deoarece alte firme nu au mijloacele necesare pentru pătrunderea pe această piaţă şi pentru a concura eficace cu monopolul în cauză.

Asemenea bariere de intrare se explică în felul următor:

- o resursă esenţială este în întregime deţinută de o singură întreprindere;

- guvernul a acordat unei întreprinderi dreptul exclusiv de a produce un bun;

- costurile de producţie sunt de aşa natură încât un producător unic este mai eficient decât mai mulţi producători.

Să trecem în revistă aceste trei posibile origini ale barierelor de intrare.

1.1.1. Monopol asupra unui factor de producţie

Acesta este cazul cel mai evident: o întreprindere deţine un factor de producţie esenţial. Să luăm exemplul pieţei apei. Dacă într-un orăşel din trecutul îndepărtat circa 40 – 50 % din locuitori aveau o fântână, piaţa apei era concurenţială şi preţul apei se stabilea la egalitate cu costul marginal al procurării unui litru de apă suplimentar. Dacă însă există o singură fântână în orăşel şi nu există nici o altă alternativă pentru procurarea apei, proprietarul fântânii are monopol asupra apei şi se bucură de o putere pe care nu o pot avea întreprinderile concurenţiale: deşi costul marginal al apei este foarte redus, el poate cere un preţ mult mai ridicat, apa fiind un bun de strictă necesitate.

Deşi această origine a monopolului este întotdeauna posibilă, a devenit rară în practică. În economiile moderne, cu un comerţ internaţional dezvoltat, există foarte puţine firme care posedă o resursă fără echivalente apropiate.

Studiu de caz: Monopolul diamantelor DeBeers

Un exemplu clasic de monopol născut din deţinerea unei resurse cheie este cel al companiei sud africane DeBeers, care controlează aproximativ 80% din producţia mondială de diamante. Chiar dacă cota sa de piaţă nu este de 100%, este suficient de mare pentru a permite firmei să influenţeze preţul diamantului.

Cât de mare este puterea de piaţă a firmei DeBeers? Răspunsul depinde parţial de existenţa substitutelor pentru produsele sale. Dacă considerăm că smaraldele, rubinele şi safirele sunt substitutele diamantelor, atunci puterea de piaţă a firmei DeBeers este relativ mică. Dacă firma măreşte prea mult preţul diamantelor sale, oamenii se vor orienta spre alte pietre preţioase. Dacă însă considerăm că nimic nu poate substitui diamantele, atunci DeBeers se bucură de o importantă putere de piaţă.

Firma consacră sume importante publicităţii. La prima vedere, acest lucru ne poate mira. Dacă un monopol este singurul vânzător al unui bun, de ce să mai facă publicitate? Obiectul publicităţii DeBeers este să poziţioneze diferit diamantele în spiritul publicului, pentru a le deosebi de celelalte pietre preţioase, adică pentru a convinge publicul despre unicitatea diamantelor. Dacă publicitatea îşi atinge obiectivul, diamantele nu au substitute apropiate în ochii publicului, ceea ce conferă DeBeers o putere de piaţă mai mare.