Munca în Agricultură

Obiective:

- Prezentarea locului si rolului factorului de productie munca in cresterea economica ;

- Prezentarea caracteristicilor si particularitatilor muncii în agricultura;

- Analiza resurselor de munca pentru agricultura ;

- Intelegerea implicatiilor structurii populatiei ocupate in agricultura asupra eficacitatii muncii ;

- Prezentarea si intelegerea conceptelor referitoare la productivitatea muncii

Cuvinte cheie:

- factori de productie ;

- exod rural ;

- bilant demografic global ;

- piramida varstelor ;

- populatie totala;

- populatie activa disponibila;

- populatie ocupata;

- somaj;

- productivitatea muncii

MUNCA ÎN AGRICULTURA

Munca a reprezentat factorul de productie activ si determinant al tuturor activitatilor economice ramânând astfel factorul primordial al dezvoltarii si bunastarii oricarei societati omenesti. Munca este un factor de productie cu o serie de caracteristici distincte ce o diferentiaza de ceilalti factori. Aceste trasaturi specifice deriva din faptul ca munca este efectuata de oameni, presupune un ansamblu de motivatii de natura umana, ceea ce lipseste celorlalti factori productivi.

5.1. Problematica muncii ca factor de productie în dezvoltarea agriculturii

În magistrala sa "Histoire de l'analyse économique" Schumpeter vede în trilogia factorilor (Pamânt, Munca, Capital), a agentilor (proprietari funciari, salariati, capitalisti) si a veniturilor (renta, salariu, profit) clasica de acum structurare a analizei economice (a economiei politice). Modelele globale de crestere respecta în cea mai mare parte aceasta organizare a gândirii. În modelul fiziocrat factorul de productie primordial este pamântul, în modelul clasic munca, în modelele marxist si keynesian capitalul iar în modelele neoclasice si marxiste combinarea capitalului si a muncii considerate în mod respectiv ca tehnica de productie si ca raport socio-fundamental al capitalismului.

Problematica acestor modele este strâns legata de doua mari întrebari, una legata de originea factorilor cresterii economice si o alta în ceea ce priveste sursele cresterii.

În modelele globale ipoteza cea mai frecventa este ca originea factorilor de productie este exogena modelului. Dotarea initiala cu factori de productie conditioneaza cresterea economica. Pentru un economist este vorba de a sti daca solutiile optimale la problema raritatii ofera o imagine satisfacatoare a realitatii (cresterea maximala a productiei plecând de la un stoc dat de factori).

Cealalta ipoteza este ca la originea factorilor este productia însasi. Pentru a fi mobilizati într-un proces productiv factorii de productie (forta de munca, bunurile de echipare, bunurile intermediare) trebuie mai întâi produsi, disponibilitatea factorilor de productie fiind endogena modelului. Aceasta ipoteza deschide posibilitatea unei abordari dinamice, dar la un pret al fictiunii putin acceptabil: produsul (unic în modelele globale) trebuie sa fie suficient de maleabil pentru a se preta la forma functionala reclamata ca factor de productie.

Problema surselor cresterii economice este si mai interesanta. Ea consta în a sti care este volumul unui factor sau de unde eficacitatea sa contribuie în plus la cresterea productiei. Teoria economica a avansat în acest sens trei teze succesive.

Prima este legea randamentelor descrescânde, dupa care eficacitatea unui factor este o functie descrescatoare dupa volumul sau. În ciuda ei, cresterea economica este rezultatul cresterii volumului factorilor, al acumularii lor. Cea de-a doua este legea progresului tehnic, dupa care schimbarea tehnica, fie ca este sau nu incorporata în factorii de productie, este principalul resort al cresterii economice. Aceasta lege a devenit axiomatica universala a teoriilor de dezvoltare.

A treia lege este cea a progreselor în organizare, dupa care ameliorarea eficacitatii factorilor ramâne mecanismul central al cresterii, dar provine mai putin din schimbarea tehnica ci dintr-un ansamblu de fenomene disparate si complexe care se leaga mai mult sau mai putin de raporturile sociale si de organizarea sociala.

Cele trei teze nu se exclud reciproc, ci dimpotriva, au tendinta de a se suprapune pentru a oferi o paleta de explicatii mai complexe cresterii economice, unde volumul si eficacitatea factorilor se combina în proportii variabile pentru a da nastere dezvoltarii. Raspunsul nu poate fi decât de ordin conventional, institutional sau mai degraba istoric. O asemenea concluzie obliga teoria cresterii economice la abandonarea unui mare numar de certitudini deoarece va fi mai interesant de evaluat si de apreciat ceea ce ramâne solid si credibil din abordarea globala. Catre acest gen de abordare, cea globala, încercam sa ne apropiem în tratarea problematicii muncii ca factor de productie în dezvoltarea agriculturii.