Natura si Esenta Eticii Profesionale. Definitii. Problematica Eticii

Curs
8.5/10 (2 voturi)
Domeniu: Economie
Conține 6 fișiere: doc
Pagini : 40 în total
Cuvinte : 16353
Mărime: 2.80MB (arhivat)
Cost: Gratis
Profesor îndrumător / Prezentat Profesorului: Efros.E

Cuprins

NATURA ȘI ESENȚA ETICII PROFESIONALE. DefiniȚii. Problematica eticii

1. Etica - știință filosofică, concepte

2. Etica profesională – definiție, conținut

3. EVOLUȚIA ETICII AFACERILOR

4. Principiile și funcțiile de bază ale eticii în afaceri

5. Mituri în etica în afaceri

Extras din document

1 ETICA - ȘTIINȚĂ FILOSOFICĂ, CONCEPTE

Notiunea de etică provine de la cuvîntul grecesc ethos (obicei, morav, caracter). Pornind de la cuvîntul ethos în sensul lui de caracter, Aristotel a creat adjectivul etic pentru a elucida o clasă specifică de calităţi umane, numite de el virtuţi etice. Aceste virtuţi reprezintă nişte caracteristici ale caracterului şi temperamentului omului, care mai sunt numite şi calităţi spirituale.

Virtuţile se clașifică în:

-afecte ale corpului (frica)

-afecte ale minţii (memoria)

-afecte ale caracterului (dărnicia, curajul, cumpătarea).

Urmărind scopul de a traduce exact noţiunea de etică din limba greacă în limba latină, Cicero marele filozof al Romei antice, a creat noţiunea de moralis (morav, obicei, caracter). Cicero scria despre filozofia morală înţelegînd prin ea aceeaşi sferă a cunoaşterii pe care Aristotel o numea etică.

În istoria filozofiei au fost întreprinse un şir de tentative de a scoate la iveală distincţiile dintre noţiunile de morală şi moralitate deoarece în accepţia iniţială termenii etică, morală şi moralitate , erau utilizaţi ca șinonime.

Hegel este primul care face distincţie între aceşti termeni şi tratează morala ca fiind felul în care sunt percepute acţiunile de către individ, manifestată prin trăirea vinovăţiei, iar moralitatea felul în care se manifestă în realitate faptele omului. În tradiţia culturală şi lingvistică prin moralitate se subînţeleg principiile fundamentale de comportare umană, iar prin morală-formele de comportare obişnuită. Astfel poruncile lui Dumnezeu, ţin de moralitate, iar poveţile unui părinte, pedagog etc., ţin de morală.

În majoritatea limbilor contemporane aceste trei cuvinte se utilizează ca șinonime şi se înlocuiesc reciproc.

Pentru oamenii ce nu sunt preocupaţi de filozofie, cuvîntul etică sugerează un ansamblu de standarde în raport cu care un grup sau o comunitate umană decide să-şi regleze comportamentul, pentru a deosebi ce este bine sau acceptabil în urmărirea scopurilor lor de ceea ce nu este astfel. Se vorbeşte în acest sens de o etică a afacerilor, de o etică medicală, de o etică juridică, e.t.c.

Etica reprezintă norme de comportament acceptate de societate ca juste, corecte, morale, precizând ce este bun şi ce este rău în datoriile şi obligaţiunile morale corespunzătoare unei anumite societăţi.

Etica evidenţiază mecanismele interioare care determină acţiunile omului, comportamentul lui în interacţiunile cu cei din jur.

În etică se poate de evidenţiat două feluri de probleme: primul se referă la modul, cum trebuie să se comporte omul şi al doilea, reprezintă întrebarea teoretică referitor la apariţia şi esenţa moralei.

Utilizarea diferitor temeni – „etica” (grecesc) şi „morala” (latin) nu este întâmplătoare.

Deşi înrudite, conceptele de etică şi morală, au origini şi substanţe diferite: etica este teoria şi ştiinţa moralei, în timp ce morala reprezintă obiectul de studiu al eticii. Denumirea de etică este de origine greacă în timp ce morala îşi are originea în cuvîntul latin mos-moris (morav-moravuri), de unde a apărut şi termenul moralis, etimologia termenului morală.

În literatură, de regulă, se consideră că aspectele etice sunt oglindite în relaţiile sociale, iar cele morale – în evaluarea internă (lăuntrică) a personalităţii. Dar în ambele cazuri este vorba despre bine şi rău, corect şi incorect, adevărat şi greşit.

În societatea modernă, etica s-a extins în aproape toate domeniile „acaparând” şi businessul.

Etica, conform dicţionarului este “ştiinţa care se ocupă cu studiul principiilor morale, cu legile lor de dezvoltare şi cu rolul în viaţa socială”.

La noi, termenul de „etică’’ are semnificaţii diferite:

1. În primul rând, etica se referă la aşa-numitele moravuri, custume şi obiceiuri tradiţionale specifice diferitelor culturi.

2. În al doilea rând, prin termenul „etică” se înţelege ansamblul de valori şi norme care definesc, într-o anumită societate, omul de caracter şi regulile de comportare justă, demnă şi vrednică de respect, a căror încălcare este vrednică de dispreţ. Astfel etica promovează anumite valori, precum cinstea, dreptatea, curajul, sinceritatea, mărinimia, altruismul etc.

În opinia noastră etica desemnează acea parte a filosofiei care studiază fundamentele moralei, respectiv, ansamblul de reguli, de credinţe şi de valori care funcţionează ca norme într-o societate.

Toţi autorii sunt de acord că obiectul eticii îl constituie căutarea unui răspuns la întrebarea „Ce este binele”?

Etica este o ştiinţă atît filozofică cît și ştiinţifică, deoarece în cadrul ei sunt elucidate două grupe de probleme:

1) probleme teoretice propriu-zise ce se referă la natura şi esenţa moralei,

2) probleme ce ţin de modul în care ar trebui să procedeze omul, după ce principii şi norme să se conducă în viaţă.

În etică se elucidează astfel de domenii precum:

1. -axiologia etică, - aceasta studiază problemele binelui şi a răului.

2. deontologia etică, - aceasta studiază problemele datoriei

3. fenomenologia etică, - aceasta studiază morala unei societaţi sub aspect sociologic şi istoric .

În cadrul societăţii sunt stabilite standarde sau norme morale. Acestea sunt enunţuri cu caracter imperativ prin care se indică ce trebuie să facă sau să nu facă un individ conştient, astfel încât comportamentul său să fie apreciat ca bun de către semeni sau comunitate.

Normele morale au de regulă în componenţă două elemente:

1. un element calitativ, care recomandă sau impune ceea ce e bine să faci sau să fii,

2. un element imperativ, care se concretizează în expreșia trebuie să faci sau trebuie să fii.

După unii autori {BÂTLAN 1997} normele morale pot fi clasificate astfel:

1. Norme etice generale sau universale. - sunt prezente în toate tipurile de comunităţi umane, au durabilitate în timp şi influenţează întreaga gamă de relaţii şi activităţi umane. Exemplu: cinstea, demnitatea, sinceritatea, curajul, loialitatea, generozitatea, buna-credinţă.

2. Norme etice particulare. - se adresează unor comunităţi umane determinate, au o anumită variaţie în timp şi influenţează relaţii sau activităţi umane particulare. Exemplu: normele vieţii de familie şi mai ales normele morale specifice unor activităţi profesionale, pe care se fundamentează deontologia profesională a medicilor, a avocaţilor, etc.

3. Norme etice speciale. - se manifestă în cadrul unor grupuri restrânse şi uneori în ocazii speciale. O parte din aceste norme au caracter elitar sau formalist, ceea ce le poate transforma în fapt în norme imorale. Exemplu: normele de protocol, regulile de etichetă în afaceri, codul manierelor elegante.

Aşadar normele morale sunt nişte norme sociale ce reglează comportamentul omului în societate, relaţiile omului faţă de semenii săi şi faţă de sine.

Respectarea lor este asigurată de forţa opiniei publice, de convingerile interioare ale personalităţii cu privire la bine şi rău, echitate şi inechitate, virtute şi viciu, e.t.c.

Prin principiile morale înţelegem un sine de norme de conduită, o modalitate de coordonare a normelor morale dintre oameni.

În etică se disting principii:

1. fundamentale

2 particulare.

Distingem trei principii fundamentale:

1) principiul renunţării –repr. renunţarea la ordinea reală şi la cea normativ- valorică a colectivităţii. Este specifică mai multor tipuri istorice de morală: moralei budiste, moralei creştine, moralei stoice.

2) principiul individualismului- este un principiu al raţiunii de afirmare a individului împotriva celorlalţi şi împotriva colectivităţii;

3) principiul colectivismului- este principiul oricărei morale şi moralităţi, deoarece omul este o fiinţă socială, el trăieşte în colectiv şi în diverse forme de colectivitate şi de comunitate umană.

Conținut arhivă zip

  • Natura si Esenta Eticii Profesionale. Definitii. Problematica Eticii
    • T1 etica.doc
    • Tema 2 Strategii ale tranzactiilor cu optiuni.doc
    • Tema 5.doc
    • Tema 6.doc
    • Tema 7.doc
    • Tema 8.doc
  • Natura si Esenta Eticii Profesionale. Definitii. Problematica Eticii

Alții au mai descărcat și

Instrumente de Rezolvare a Dilemelor Etice in Organizatie

Capitolul 1. Etica şi sfera ei de cuprindere 1.1. Ce este etica? “Etica se confruntă cu ce este bine şi ce este rău. Este un cod de reguli...

Instrumente de Rezolvare a Dilemelor Etice in Organizatie

Capitolul 1. Etica şi sfera ei de cuprindere 1.1. Ce este etica? “Etica se confruntă cu ce este bine şi ce este rău. Este un cod de reguli...

Etica Afacerilor

1. Ce este Etica Accentul pus în ultimii ani pe etica în afaceri se datorează schimbărilor rapide în domeniul forţei de muncă, ca rezultat al...

Dileme Etice în Organizații

INTRODUCERE În lumea noastră grăbită şi agitată, din ce în ce mai mulţi oameni sunt ahtiaţi după noutate, din care unii fac un etalon de prim rang...

Reguli de Etica si Tehnica a Servirii Consumatorilor

INTRODUCERE Sectorul ospitalităţii are o poziţie dominantă în cadrul industriei turismului. Pe lângă încasările generate în mod direct, acest...

Agresivitatea în Etica Actului Economic

I N T R O D U C E R E În această lume în continuă mişcare şi dezvoltare, persoanele se îndreaptă tot mai mult în căutarea noutăţilor din care unii...

Principiile Fundamentale ale Eticii si Conduitei Profesionale a Expertilor Contabile

INTRODUCERE În lucrarea prezentată am facut referire la obiectivele şi principiile fundamentale ale profesioniştilor contabili care nu sunt...

Morala si Etica in Afaceri - Coruptia in Spatiul Romanesc

„A fi moral nu este doar modul CORECT de a trăi, ci este şi modul cel mai practic de a trăi. Adevăraţii profesionişti din afaceri nu doar...

Ai nevoie de altceva?