Ofertă de bani

1. DEFINIRE

Oferta de bani reprezintă valoarea totală a stocului de bani din economie. Întrebarea care se pune este : ce tip de active ar trebui luate în considerare în definirea ofertei de bani ? Există două modalităţi de obţinere a unei definiţii precise a banilor : abordarea teoretică şi abordarea practică.

Abordarea teoretică se bazează pe faptul că principala caracteristică a banilor este aceea de mijloc de schimb şi sugerează ca în definiţia ofertei de bani să nu fie reţinute decât acele active care îndeplinesc în mod clar această funcţie – numerarul, conturile curente şi cecurile de călătorie.

În economie există însă şi alte active care pot fi folosite ca mijloc de schimb, dar care nu sunt atât de lichide precum cele menţionate anterior. De exemplu, conturile de economii pot fi transformate rapid în bani, fără ca acest lucru să presupună costuri semnificative şi totuşi abordarea teoretică le exclude din definiţia ofertei de bani.

Ambiguităţile abordării teoretice a determinat mulţi economişti să sugereze o abordare mai practică în rezolvarea problemei. Astfel, decizia asupra elementelor care compun oferta de bani ar trebui să ia în considerare acea măsură a banilor care reuşeşte cel mai bine explice evoluţia anumitor variabile macroeconomice (de exemplu, inflaţia sau ciclul economic). Totuşi, şi în acest caz există anumite limitări: o măsură a ofertei de bani care explică foarte bine o anumită variabilă (inflaţia) într-o anumită perioadă se poate dovedi mult mai puţin eficientă într-o altă perioadă sau nu oferă informaţii suficiente asupra evoluţiei viitoare a unei alte variabile la fel de importante (ciclul economic).

Prin urmare, nici una din cele două abordări nu este pe deplin satisfăcătoare. Ambiguitatea care înconjoară definiţia exactă a banilor reprezintă un impediment pentru decidenţii implicaţi în construirea politicilor macroeconomice – în măsura în care conduita acestora are la bază controlul ofertei de bani, cunoaşterea exactă a componentelor acesteia este foarte importantă.

1.1. Agregatele monetare

Băncile centrale utilizează, în practică, mai multe măsuri ale ofertei de bani (denumite agregate monetare). Chiar dacă principiile de definire a acestora sunt aceleaşi, numărul şi sfera de cuprindere diferă de la o ţară la alta, în funcţie de gradul de dezvoltare a economiei. De asemenea, inovaţiile financiare impun revizuirea în timp a conţinutului agregatelor.

Cea mai strictă definiţie a banilor, bazată pe abordarea teoretică, este reprezentată de agregatul monetar M2. În România acesta include: numerarul în afara băncilor (N) şi disponibilităţile la vedere în sistemul bancar (Dv) – conturi curente, cecuri, depozite la vedere ale agenţilor economici.

M1 = N + Dv (1)

Agregatul monetar M3 cuprinde în afara lui M2, active cu o lichiditate mai redusă decât cele incluse în M1; în ţara noastră, economii la vedere şi pe termen ale populaţiei, depozite la termen ale agenţilor economici (Dt), depunerile în valută ale rezidenţilor, la vedere şi pe termen (Dval).

M2 = M1 + Dt + Dval = N + Dv + Dt + Dval (2)

În ţările dezvoltate, varietatea instrumentelor financiare utilizate impun construirea unor agregate monetare mai largi care includ: depozite pe termen de mare valoare, acorduri de răscumpărare la termen, titluri ale unor fonduri mutuale); certificate de trezorerie, efecte comerciale, alte valori mobiliare foarte lichide.

2. PROCESUL DE MULTIPLICARE A MASEI MONETARE ÎN SENS RESTRÂNS

Prima variabilă ce intervine în procesul de creaţie monetară este masa monetară în sens restrâns (M1) egală, prin definiţie, cu suma dintre numerarul în afara băncii centrale (Nbc) şi rezervele băncilor la banca centrală (R).

M1 = Nbc + R (3)

Ambele elemente sunt pasive ale băncii centrale ceea ce plasează masa monetară în sens restrâns sub controlul acesteia.

(Notă: dar )

Dar cum are loc în practică procesul de multiplicare a banilor? Pentru exemplificare, se consideră un sistem cu mai multe bănci comerciale (deci nu monobank) şi o rată a rezervelor obligatorii de 10%.

Să presupunem că la momentul t0, banca centrală injectează în sistem 100 miliarde lei printr-o operaţiune de cumpărare open-market executată cu banca A (banca centrală cumpără de la banca A titluri de stat în valoare de 100 miliarde lei). Acest lucru se va reflecta în bilanţurile celor două bănci participante la tranzacţie după cum urmează :

Banca centrală

Activ Pasiv

Titluri de stat +100 Cont curent banca A +100

Banca A

Activ Pasiv

Cont curent +100 0

Titluri de stat -100

Banca A va utiliza suma respectivă (care reprezintă de altfel exces de rezerve întrucât operaţiunea descrisă anterior nu a determinat creşterea unui element de pasiv supus rezervelor minime obligatorii) pentru acordarea unui credit de trezorerie firmei Ecoplast. Din creditul obţinut de la banca A Ecoplast va achita furnizorul Media Service, iar acesta va depune banii la banca B. În urma acestei succesiuni de operaţiuni banca B va înregistra o creştere cu 100 miliarde a depozitelor :