Organizarea Planificării la Întreprinderile de Alimentație Publică

1.Conţinutul, problemele şi tipuri de planificare.

2.Metode şi tehnici previzionale.

3.Planul de afaceri la întreprinderi.

4.Structura, conţinutul si caracteristica planului deafaceri.

Capacitatea sau incapacitatea unei firme de a se adapta la schimbare sunt frecvent, direct legate de sistemul ei de previziune.

Previziunea se concentrează asupra viitorului în sensul de a se decide ce se va realiza şi cum. În esenţă, funcţia previziune include acele activităţi manageriale prin care se determină obiective pentru viitor şi mijloace adecvate atingerii acestor obiective.

Previziunea este făcută de grupul top management.

Previziunea este un proces intelectual solicitant; el impune o determinare conştientă a direcţiilor de acţiune şi fundamentarea deciziilor pe baza scopurilor, cunoştinţelor şi estimaţiilor prealabile.

Funcţia previziune cere managerilor să ia deciziii cu privire la patru elemente fundamentale: obiective, acţiuni, resurse şi implementare.

1. Obiectivele specifică condiţii viitoare pe care managerul speră să le atingă. De exemplu, o formulare de genul “obiectivul firmei este realizarea la sfârşitul anului 2009 a unei rentabilităţi de 15 % la investiţia făcută” se referă la o condiţie (15%) pe care managerul speră să o atingă la un moment viitor specificat (la sfârşitul anului 2009).

2. Acţiunile reprezintă mijloacele sau activităţile specifice, prevăzute în vederea atingerii obiectivelor. O direcţie de acţiune preconizată să aibă ca rezultat 15% rentabilitatea poate consta în angajarea într-un efort de asimilare de produse care vizează introducerea unui nou serviciu (N.C.) în 2009.

Un manager nu poate face previziuni fără a acorda atenţia cuvenită evenimentelor şi factorilor din perioada viitoare, care ar putea afecta ceea ce va fi posibil de realizat.

3. Resursele sunt restricţii pentru direcţiile de acţiune. De exemplu “costul total ce va fi suportat prin întroducerea noilor servicii să nu depăşească 500 mii lei”. O previziune trebuie să specifice genurile şi cantităţile de resurse necesare, ca şi sursele şi alocaţiile potenţiale pentru aceste resurse. Specificarea restricţiilor cu privire la resurse implică de asemenea şi bugetare – identificarea surselor şi nivelele resurselor care vor putea fi angajate pe direcţiile de acţiune alese.

4. Implementarea, presupune decizii ce se referă la căile şi mijloacele de aplicare practică a acţiunilor preconizate. Ea implică însărcinarea şi îndrumarea personalului pentru a duce la îndeplinire planul (FO.C.A.).

Funcţia de previziune la nivelul organizaţiei se concretizează în: strategie, tactică, politică, plan şi program.

Strategia vizează un orizont temporal pe termen mediu şi lung şi are un grad de detaliere mai redus, iar tactica vizează un orizont temporal pe termen scurt, dar are un grad de detaliere mai pronunţat. Strategia cuprinde misiunea (raţiunea de a fi a organizaţiei) şi obiectivele strategice.

Prin politica firmei se formulează liniile generale de acţiune ale firmei pe termen lung, mediu şi scurt şi principiile unitare de acţiune la nivelul tuturor verigilor organizatorice ale organizaţiei. Exemplu: fabricare şi comercializarea unor produse de înaltă calitate; în domeniul resurselor umane – promovarea tinerilor în funcţii de conducere, aprecierea şi promovarea creativităţii şi asumării de riscuri.

Planul se fundamentează pe baza obiectivelor şi orientărilor stabilite prin strategie, tactică şi politică pe care le detaliază şi le fundamentează mai riguros, iar programul detaliază în timp (decade, săptămâni, zile) şi spaţiu (pe secţii, ateliere) obiectivele planificate.

Funcţia de previziune cuprinde ansamblul acţiunilor prin care se stabilesc obiectivele firmei pe termen scurt, mediu şi lung şi se formulează modalităţile de acţiune în vederea realizării acestora şi se fundamentează necesarul de resurse. Rezultatele previziunii, după orizontul de timp, gradul de detaliere şi obligativitatea îndeplinirii sunt: prognozele, planurile şi programele.

PROGNOZA

Prognoza reprezintă evaluarea efectuată pe bază ştiinţifică a evoluţiei viitoare a componentelor cantitative şi calitative ale unui domeniu de activitate, pentru o perioadă delimitată de orizontul de timp ales.

Prognoza evidenţiază tendinţele dezvoltării şi prezintă variante posibile de evoluţie, motiv pentru care este, în primul rând, un instrument de investigare şi cunoaştere, de prefigurare a viitorului.

Prognozele se clasifică după mai multe criterii:

a. după domeniul de activitate la care se referă:

- prognoze economico-sociale

- prognoze demografice

- prognoze ale ştiinţei

- prognoze ale tehnologiei

- prognoze ale energiei etc.

b. după obiectul de referinţă:

- prognoze ale producţiei

- prognoze privind consumul

- prognoze ale costurilor etc.

c. după sfera de cuprindere:

- prognoze macroeconomice

- prognoze zonale, teritoriale

- prognoze pe grupe de produse sau produse

- prognoze pentru probleme complexe (pregătirea cadrelor, cercetarea

ştiinţifică, resursele disponibile şi exploatarea lor, amenajarea teritorială etc.)

d. după orizontul de timp ales:

- prognoze de lungă perspectivă -10-30 ani

- prognoze pe termen mediu – 5-10 ani

- prognoze pe termen scurt - 1-5 ani

Orizontul de timp poate fi ales convenţional sau poate fi diferit în raport cu domeniul stabilit. De exemplu, prognozele demografice se elaborează, de regulă, pentru un orizont echivalent cu durata de viaţă a unei generaţii, prognozele tehnologice- pentru orizonturi diferite în funcţie de rezervele cunoscute de materii prime, de schimbările previzibile în ştiinţă şi tehnologie, de durata de reînnoire a capit. fix..

e. după modelele de elaborare utilizate, există trei opţiuni majore privind:

atitudinea faţă de viitor:

- pasivă (metodele alese au caracter explorativ)

- activă (metodele alese au caracter normativ)

modul de cunoaştere a viitorului:

- teoretic(metode teoretice, bazate pe abstractizare şi tehnici specifice de calcul matematic)

- intuitiv (metode bazate pe aprecieri empirice făcute de specialişti)

căile de cercetare a viitorului:

- tratarea sintetică

- tratarea analitică, morfologică, făcută pe subsisteme

Validitatea unei prognoze se verifică prin măsura în care aceasta se transformă în prevederi de plan şi se confirmă pe măsura realizării planului.

Trebuie menţionat de asemenea că prevederile iniţiale ale prognozei se modifică pe măsura înaintării spre orizontul de timp pentru care a fost stabilită.

PLANIFICAREA

Planificarea reprezintă stabilirea şi fundamentarea, pe baza studiilor întocmite şi a analizelor efectuate, a obiectivelor şi sarcinilor de realizarea a acestora, precum şi a resurselor necesare pe o perioadă determinată, corespunzătoare caracterului planului stabilit (lunar, trimestrial, anual), în vederea atingerii obiectivelor fixate.

Etapele planificării sunt prezentate în cele ce urmează:

1. Conştientizarea oportunităţilor în ce priveşte : piaţa, competiţia, dorinţele clienţilor, atuurile şi slăbiciunile proprii;

2. Stabilirea obiectivelor ( niveluri, acţiuni, termene);

3. Evaluarea premiselor: determinarea mediului intern şi extern în cadrul căruia vor fi aplicate planurile;

4. Compararea alternativelor în legătură cu scopurile urmărite (alternativa care oferă cea mai bună şansă de atingere a scopurilor, cu efort minim şi efecte maxime);

5. Alegerea unei alternative;

6. Formularea planurilor de sprijin (de pildă, achiziţionarea de echipamente, aprovizionarea cu materii prime şi materiale, asigurarea forţei de muncă necesare etc.);

7. „numerizarea” planului prin stabilirea bugetelor (de exemplu, privind volumul, costul şi preţul vânzărilor, cheltuielile de operare necesare elaborării planului, cheltuieli pentru achiziţionarea de echipamente etc.)

Perioada de planificare diferă în funcţie de mai mulţi factori: dimensiunea organizaţiei, domeniul de referinţă, scopurile urmărite.

Un sistem de planificare eficient trebuie să răspundă câtorva cerinţe:

1. planificarea trebuie să pornească de la vârf;

2. planificarea trebuie organizată (responsabilităţi, termene etc.);

3. demersul de planificare trebuie clar definit şi riguros respectat;

4. obiectivele, premisele, strategiile şi politicile trebuie comunicate clar, fără ambiguităţi;

5. managerii trebuie să participe la acţiunile de planificare;

6. planificarea presupune conştientizarea şi acceptarea schimbărilor.