Paradisuri Fiscale

Clasificarea jurisdicţiilor cu nivel fiscal scăzut

9.2. Tipurile de activitate, care se efectuează în jurisdicţiile cu nivel scăzut al impozitării

9.3. Cele mai populare porturi fiscale pentru persoanele fizice şi juridice

9.3.1. Paradisurile fiscale pentru persoanele fizice

9.3.2. Porturile fiscale pentru persoanele juridice.

9.3. 3. Porturile fiscale cu caracter universal

9.4. Ţările cu regimuri speciale de impozitare

9.4.1. Luxemburg

9.4.2. Ţările de jos.

9.4.3. Belgia.

9.1. Clasificarea jurisdicţiilor cu nivel fiscal scăzut

O clasificare mai simplă a jurisdicţiilor, care se deosebesc prin caracterul moderat al climatului său fiscal, permite a evidenţia trei grupe de ţări:

1) ţările cu nivel „normal al impozitelor, sistemul fiscal al cărora are regimuri discrete (ascunse) încorporate ale impunerii fiscale cu înlesniri;

2) ţările cu nivel „normal” al impozitelor şi cu regimuri ale impunerii fiscale preferenţiale accesibile pentru toţi;

3) ţările cu un nivel foarte jos sau zero de impunere fiscală.

1) Regimurile discrete (ascunse) ale impunerii fiscale preferenţiale presupun existenţa anumitor înlesniri în legislaţia fiscală a ţărilor cu nivel tradiţional înalt (sau „normal”) al impozitelor, care permit a reduce esenţial povara fiscală a agenţilor economici. La asemenea înlesniri fiscale se pot referi, de exemplu, deducerile admisibile la diverse scopuri din baza fiscală la determinarea mărimii totale a plăţilor fiscale, cotele preferenţiale (scăzute) ale impozitelor pentru anumite tipuri de venituri, vacanţele fiscale, amânarea achitării impozitelor. Asemenea înlesniri se introduc pentru anumite tipuri de activităţi economice, care se administrează pe teritoriul fiscal dat. Ele se aplică pentru stimularea unor ramuri ale economiei naţionale sau ale regiunilor depresive. Regimurile preferenţiale de impunere fiscală garantează agenţilor economici avantaje fiscale stabile atât în cadrul economiei naţionale date, cât şi cu caracter internaţional. În particular, persoanele fizice şi juridice, veniturile cărora se formează pe teritoriul câtorva ţări şi sunt supuse dublei impuneri, au posibilitatea de a utiliza reţeaua convenţiilor fiscale internaţionale a ţării, care le acordă înlesniri. În aşa mod, agenţii relaţiilor economice externe, care se folosesc de impunerea preferenţială, prevăzută în legislaţia fiscală naţională, precum şi în baza acordurilor fiscale internaţionale ale ţării date, pot să-şi reducă esenţial plăţile sale fiscale globale (cota fiscală efectivă).

Discreţia (caracterul ascuns) regimurilor fiscale preferenţiale constă în aceea, că ele sunt accesibile, de regulă, numai pentru companiile locale (companii – rezidente ale jurisdicţiei fiscale date) sau a persoanelor fizice. Pentru rezidenţii străini asemenea regimuri fiscale nu întotdeauna e simplu de depistat, deoarece sistemul de informaţii a investitorilor potenţiali străini despre avantajele fiscale, garantate în jurisdicţia corespunzătoare, este organizat destul de slab. Multe ţări şi teritorii conştient nu afişează regimurile preferenţiale (cu înlesniri) a impunerii fiscale, pentru a nu provoca un aflux nedorit de capitaluri străine (îndeosebi de provenienţă dubioasă). În afară de aceasta, introducând înlesnirile fiscale pentru folosirea generală, garantându-le rezidenţilor străini, ţara riscă să fie învinuită de către comunitatea internaţională de folosirea instrumentelor concurenţei fiscale nefaste.

În aşa mod, regimurile fiscale preferenţiale discrete sunt accesibile unui număr limitat de agenţi economici. A evidenţia nişele existente ale legislaţiei fiscale naţionale, care pot fi folosite în scopurile planificării fiscale internaţionale, nu-i atât de simplu. Aici e necesară cunoaşterea detaliată a legilor fiscale ale tuturor ţărilor, care reprezintă un interes potenţial pentru activitatea economică, şi ajutorul juriştilor locali – specialiştilor de drept fiscal naţional al ţării interesate.

Drept exemplu de regimuri fiscale preferenţiale discrete pot fi avantajele fiscale garantate pentru companiile domiciliare (domiciliary companies), care se află pe teritoriul Elveţiei. Domiciliară conform legislaţiei Confederaţiei din Elveţia se consideră compania, care duce pe teritoriul ţării numai activitatea administrativă de conducere. De fapt acesta este cartierul general al grupei transnaţionale, veniturile căreia se formează în afara Elveţiei. Un şir de cantoane elveţiene poate practic să scutească completamente companiile domiciliare de impozitare.

În particular, în cantonul Bern companiilor domiciliare li se acordă o vacanţă fiscală pe o perioadă de zece ani cu respectarea următoarelor condiţii:

• compania investeşte în economia cantonului Bern (sau în economia elveţiană în ansamblu) un anumit capital şi creează locuri noi de muncă;

• compania se deosebeşte prin strategia inovaţională de administrare a business-ului;

• activitatea companiei este accentuată pe pieţele externe;

• activitatea companiei are o importanţă mare pentru economia cantonului Bern, sau pentru toată economia Elveţiei.

Totodată companiile elveţiene domiciliare achită impozitul federal pe profit, cota căruia constituie 8,5 %.