Particularitățî privind Organizarea Contabilității la Instituțiile Publice

1. ORGANIZAREA SISTEMULUI INSTITUŢIILOR PUBLICE

Instituţiile publice sunt organisme prin care statul organizează şi îşi desfăşoară activităţile. Legea nr. 500/ 2002 privind finanţele publice prezintă structura instituţiilor publice ce funcţionează în România: Parlamentul, Administraţia Prezidenţială, ministerele, celelalte organe de specialitate ale administraţiei publice, alte autorităţi publice, instituţiile publice autonome precum şi instituţiile din subordinea lor, indiferent de modul de finanţare a activităţii acestora.

Sistemul instituţiilor publice din România acoperă următoarele sfere de activitate:

- administraţia publică

- învăţământul

- cultura

- sănătatea

- protecţia mediului

- asistenţa şi protecţia socială

- activităţile de interes strategic

- apărarea naţională

- ordinea publică

- transporturile şi telecomunicaţiile

- cercetarea ştiinţifică

2. CLASIFICAREA INSTITUŢIILOR PUBLICE

Instituţiile publice se pot grupa după mai multe criterii, astfel:

a) După natura activităţii :

o instituţii de administraţie publică – sunt instituţii de interes central sau local care exercită puterea executivă: Guvernul, ministerele, primăriile, aparatul executiv din consiliile judeţene;

o instituţii de specialitate cu caracter funcţional: sunt instituţiile din domeniile învăţământ, cercetare, juridic, financiar fiscal, cultural, de apărare şi ordine publică, sănătate;

o instituţii deliberative - sunt instituţii care reprezintă puterea legislativă la nivel central şi local: Parlamentul, consiliile locale şi partea deliberativă a consiliilor judeţene.

b) După sfera de interes

o instituţii de interes naţional - instituţii care desfăşoară activităţi cu impact la nivel naţional;

o instituţii de interes local - instituţii care desfăşoară activităţi cu impact la nivel local: judeţe sau unitate administrativ teritorială.

c) După statutul juridic

- instituţii cu personalitate juridică, adică instituţii cu patrimoniu propriu, cont curent deschis la trezorerie, buget propriu de venituri şi cheltuieli, întreţin relaţii cu terţii, conduc contabilitate proprie. Conducătorii acestor instituţii au calitatea de ordonatori de credite bugetare;

- instituţii fără personalitate juridică, sunt instituţii care funcţionează ca entităţi distincte în subordinea sau pe lângă instituţii cu personalitate juridică dar nu conduc contabilitate proprie şi nu au cont curent la trezorerie ( grădiniţe, facultăţi, clinici universitare) iar conducătorii lor nu au calitatea de ordonatori de credite.

d) După nivelul ierarhic

- instituţii ierarhic superioare, ce au competenţe şi drepturi sporite în desfăşurarea activităţii, în repartizarea şi folosirea fondurilor;

- instituţii ierarhic inferioare, ce au acces la mijloace bugetare pentru nevoile lor numai prin intermediul instituţiilor ierarhic superioare.

e) După regimul de finanţare

o instituţii finanţate integral de la bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele locale, bugetele fondurilor speciale, după caz;

o instituţii finanţate din venituri proprii şi subvenţii acordate din bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele locale, bugetele fondurilor speciale;

o instituţii finanţate integral din venituri proprii.

3. CARACTERISTICILE ACTIVITATII INSTITUŢIILOR PUBLICE DIN PUNCT DE VEDERE ECONOMIC:

o în general aceste organisme nu desfăşoară activităţi productive, economice;

o diferenţa dintre cheltuielile şi veniturile proprii este foarte mare, şi în general, nu se pune problema autofinanţării lor, numai dacă se renunţă la gratuitatea acestor servicii. Dacă unele instituţii publice desfăşoară activităţi generatoare de venituri, ele reţin aceste venituri pentru autofinanţare sau le virează la buget;

o nu pot efectua plăţi direct din veniturile încasate;

o operaţiunile de încasări şi plăţi se derulează prin trezoreria statului;

o îndeplinesc, de regulă, anumite funcţii social-publice sau unele activităţi cu caracter economic de interes public.

4. ORDONATORII DE CREDITE

4.1 Definiţia şi clasificarea ordonatorilor de credite

Sunt conducătorii instituţiilor publice care au competenţe şi responsabilităţi în elaborarea şi executarea bugetului şi a modului de gestionare a patrimoniului instituţiei.

În funcţie de competenţele pe care le au în repartizarea şi utilizarea creditelor, ordonatorii de credite pot fi: principali, secundari sau terţiari.

Ordonatorii principali de credite ai bugetului de stat, bugetelor locale, bugetului asigurărilor sociale de stat şi ai bugetelor fondurilor speciale sunt:

 Miniştrii şi conducătorii organelor centrale care sunt ordonatori principali ai bugetului de stat, bugetului asigurărilor sociale sau bugetelor fondurilor speciale;

 Preşedinţii consiliilor judeţene, primarul general al capitalei, primarii sectoarelor municipiului Bucureşti, şi primarii municipiilor, oraşelor, comunelor, care sunt ordonatori principali de credite pentru bugetele locale.

Ordonatorii principali de credite repartizează creditele bugetare aprobate, pentru bugetul propriu şi pentru bugetele instituţiilor publice ierarhic inferioare, ai căror conducători sunt ordonatori secundari sau terţiari de credite, după caz, în raport cu sarcinile acestora, potrivit legii.

Ordonatorii principali de credite pot delega această calitate înlocuitorilor de drept, secretarilor generali sau altor persoane împuternicite în acest scop. Prin actul de delegare ordonatorii principali de credite vor preciza limitele şi condiţiile delegării. În cazurile prevăzute de legi speciale ordonatorii principali de credite sunt secretarii generali sau persoanele desemnate prin aceste legi.

Conducătorii instituţiilor publice cu personalitate juridică din subordinea ordonatorilor principali de credite sunt ordonatori secundari sau terţiari de credite, după caz.

Ordonatorii secundari de credite sunt conducătorii instituţiilor publice cu personalitate juridică din subordinea ordonatorilor principali de credite, finanţaţi din bugetul de stat, bugetele locale, din bugetul asigurărilor sociale de sănătate şi din bugetele fondurilor speciale, care au în subordine alte instituţii cu personalitate juridică pentru care repartizează credite bugetare, ai căror conducători sunt ordonatori de credite terţiari. Ei aprobă efectuarea cheltuielilor din bugetele proprii şi a celor din bugetele fondurilor speciale.