Piața Capitalului

Piaţa capitalului sau piaţa activelor financiare o definim aici ca loc (cadru) de întâlnire între nevoile de resurse băneşti ale întreprinzătorilor (global deficitari la acest capitol) şi disponibilităţile băneşti ale menajelor, ale gospodăriilor de familie (global excedentare la asemenea resurse). Deci, piaţa financiară mijloceşte plasamentele economiilor populaţiei şi ale societăţilor de asigurări în hârtii de valoare pe termen lung (acţiuni şi obligaţiuni) emise de societăţile comerciale pe acţiuni şi de administraţiile publice, ca instrumente de finanţare externă. Procesul arătat este mijlocit de unităţile bancar-financiare, care îşi desfăşoară activitatea pe baze comerciale.

4.1. Obiectul pieţei capitalului: hârtiile de valoare pe termen lung

Economia contemporană este o economie de schimb monetar. Ca urmare, tranzacţiile apar în dublă ipostază: ca fluxuri monetare (din unghiul cumpărătorului ca o cedare de monedă); ca fluxuri reale (din punctul de vedere al vânzătorului ca livrare de bunuri de consum personal şi investiţionale).

O manieră de abordare a obiectului acestei pieţe porneşte de la conceptul de active şi clasificarea lor.

Activele sunt bunuri care au capacitatea de a genera fluxuri de venituri în viitor. Cea mai generală clasificare a activelor constă în gruparea lor în fizice şi financiare.

Activele fizice constau în bunuri de capital fix (clădiri, echipamente, utilaje etc.), în suprafeţe de terenuri, în stocuri şi rezerve materiale, bunuri de consum de folosinţă îndelungată, inclusiv locuinţele.

Veniturile generate de activele fizice diferă de la o categorie de active la alta după cum urmează: capitalul fix (profitul, dobânda); terenurile, locuinţele (rente, chirii); bunuri de folosinţă îndelungată (servicii de consum).

Activele financiare constau din depozitele monetare şi semimonetare, inclusiv din hârtiile de valoare pe termen scurt şi pe termen lung (sau fără termen). În fond, cumpărările de hârtii de valoare reprezintă alternative ale plasării hârtiilor de valoare băneşti (J. Tobin: “Teoria portofoliilor diversificate”).

O sumă de bani poate fi economisită în două moduri diametral opuse:

- reţinerea în stare lichidă(bani inactivi);

- plasarea într-o afacere(bani activi).

Trecerea banilor din starea lor inactivă în cea activă înseamnă practic efectuarea unuia din plasamentele posibile:

(1) cumpărarea de bunuri imobiliare;

(2) constituirea unui depozit bancar (vezi piaţa monetară);

(3) achiziţionarea de hârtii de valoare pe termen lung (piaţa capitalurilor);

(4) folosirea într-o afacere pe cont propriu (investiţii).

Hârtiile de valoare se clasifică, în primul rând, după orizontul de timp al valabilităţii lor în: hârtii de valoare pe termen scurt; hârtii de valoare pe termen lung.

Hârtiile de valoare pe termen scurt sunt acelea care facilitează finanţările, respectiv prin care se fac plasamente pe perioade mai mici de un an (efecte de comerţ, bunuri de tezaur, certificate de depozit).De regulă, se afirmă că asemenea hârtii de valoare fac obiectul pieţei monetare.

Hârtiile de valoare pe termen lung se constituie din acele active financiare la care mijloacele finanţări externe, respectiv asigură plasamente pe perioade ce depăşesc un an (sau iu-ă termen). Acţiunile şi obligaţiunile fac parte din această categorie de hârtii de valoare.

În al doilea rând, hârtiile de valoare se grupează în active cu venituri fixe (obligaţiunile şi acţiunile privilegiate) şi cu venituri variabile (acţiunile ordinare).

Obligaţiunea este deci un titlu de credit pe termen lung. Valoarea nominală a obligaţiunii reprezintă suma cu care emitentul (debitorul) este creditat de către subscriptor (creditorul). Emitentul este obligat să plătească deţinătorului, la un termen specificat (scadenţă), valoarea nominală a obligaţiunii şi, periodic (anual sau semestrial), până la termenul de scadenţă, o dobândă fixă, numită cuponul obligaţiunii.

Acţiunea este un titlu de proprietate, prin care se dovedeşte participarea deţinătorului la capitalul social al societăţii comerciale pe acţiuni emitente. Valoarea înscrisă pe acţiune, valoarea nominală este parte a capitalului social. Anual, deţinătorul de acţiuni primeşte un dividend, a cărui mărime este proporţională cu profitul disponibil al societăţii pe acţiuni şi cu numărul acţiunilor, deţinute în momentul încheierii bilanţului.

Acţiunile pot fi privilegiate (cărora li se atribuie un dividend fix) şi ordinare (dividendul fiind, în acest caz, dependent de dimensiunile profitului societăţii).