Piața Monetară

Piata monetara este o piata a capitalurilor pe termen scurt si foarte scurt . Existenta acestei banci este legata de faptul ca unele banci sunt beneficiare ale unui surplus de încasari , iar altele au de efectuat un surplus de plati .

Piata monetara nu este o piata localizata , tranzactiile acestei piete se încheie prin telefon , telex , fax . Piata monetara se deruleaza în principal la bancile care creaza moneda , de la care se pot procura disponibilitatile necesare pentru a face fata fluxurilor de plati . De aceea se poate spune ca piata monetara este o piata a monedei centrale , adica a biletelor de banci , a numerarului în general si a disponibilitatilor în cont create la banca de emisiune . Piata monetara este o piata de lichiditati pe termen scurt pentru toate organismele de credit bancare . Participantii la aceasta piata sunt banci , case de economii , societati financiare , banca de emisiune , trezoreria statului , casele de titluri , etc. Unele dintre aceste organisme apar cu predilectie excedentare creditoare , cum sunt de regula casele de economii , casele de pensii , în timp ce altele , printre care bancile comerciale , institutiile de credit specializate sunt predominant debitoare . Piata monetara redefineste functia de compensare a excedentului si deficitului de lichiditati . Operatia pe piata monetara cu termenul cel mai scurt este acordarea unui titlu de împrumut a unei sume de bani pâna la ora 12 a zilei urmatoare . Termenele pentru care se acorda creditele s-au prelungit de la 24 de ore pâna la 18 luni , cum rezulta dintr-o practica mai veche italiana pâna la perioade cuprinse între o zi si 7 ani sau chiar 10 ani , cum atesta practica si literatura franceza mai recenta .

Piata monetara a devenit în Franta , dupa 1986 , o piata deschisa agentilor nefinanciari care doresc fie sa acorde credite , fie sa se împrumute cu lichiditati .

Piata monetara este un mecanism important în sistemul monetar si financiar al unei tari . Ea este locul interventiilor bancii de emisiune asupra lichiditatilor bancare .

Piata monetara este în prezent în plina schimbare , transformare . Pâna acum circa un sfert de secol ea a fost o piata specializata , cunoscuta doar unor specialisti , iar notiunea corespundea în fapt cu ceea ce reprezinta piata interbancara . Pe aceasta piata restrânsa bancile îsi regularizeaza zilnic excedentele si deficitele de trezorerie . Puteau interveni si atunci institutii financiare specializate cu excedentele lor de lichiditate . Banca Frantei , ca banca de emisiune , avea posibilitatea sa intervina si ea , dar o facea foarte putin , întrucât ea refinanta bancile prin intermediul reescontului efectelor comerciale. Ea mai acorda avansuri pe efecte publice , efectua operatiuni de open-market , dar de proportii reduse si la o rata mai ridicata decât taxa de scont.

Din 1967 alimentarea pietei monetare a fost îmbunatatita prin posibilitatea ce s-a creat societatilor de asigurari , caselor de pensii de a plasa lichiditatile colectate de ele. Casele de economii , care pâna atunci plasau totalitatea fondurilor mobilizate pe temen lung , au trecut la utilizarea unei fractiuni de 20 % din acestea pe piata monetara . Refinantarea pe calea reescontului a fost descurajata prin faptul ca rata dobânzii la creditele acordate pe piata monetara a devenit mai mica decât taxa oficiala a scontului , iar plafoanele de scont , care asigurau un automatism în refinantarea bancilor la banca centrala , au fost suprimate .

Sub influenta inovatiei financiare si a conjucturii , proportia datoriei publice creste . Noile instrumente financiare de genul SICAV pe termen scurt si fondurile comune de plasament (FCP) capteaza lichiditatile populatiei si intreprinzatorilor . Reforma din noiembrie 1986 a constat în “deschiderea” pietei monetare pentru a permite accesul la operatiunile ei si a intreprinderilor si trezoreriei publice . Piata monetara a devenit , în aceastã conceptie , o piata a capitalurilor pe termen scurt si pe termen mijlociu , unde toti ofertantii si solicitantii de capitaluri pot interveni .