Piața monetară

Introducere in mecanismele de functionare specifice pietei monetare

1.Teorii asupra dobanzii

Economistii au acordat atentia cuvenita dobanzii elaborand teorii care definesc dobanda,fie identifica factorii care determina nivelul acesteia.

Dobanda este latura specifica si esentiala a manifestarii relatiilor de credit.De multe ori dobanda este corelata cu conceptual de capital si cu elementele timp si risc.De regula dobanda poate fi considerate ca o renumerare pa care capitalismul o primeste pentru folosirea capitalului propriu.

Teoriile asupra dobanzii se divide in doua grupe majore:

1. Teoriile pure sau ale capitalului real:care considera dobanda ca re considera dobanda ca prêt al capitalului real

2. Teoriile monetare:care considera formarea dobanzii ca un ecou spontan si inert al naturii capitalului.

A.Teoria productivitatii si a utilizarii capitalului

Teoria se imparte in:

- Teoria asteptarii si sacrificiul:considera ca structura capitalului ca o cumulare in timp a rezultatelor,a faptului ca an de an,consumurile au fost amanate catre un viitor indepartat in vederea unei realizari finale care are drept cost sacrificiul.

- Teoria profitului:pun in evidenta o lege psihologica considerata”naturala”in virtutea caruia,a te bucura de un lucru in present este preferabil folosintei in timpul viitor.

- Teoriile raritatii:acest teorii rezulta din conceptual ca dobanda deriva din raritatea capitalurilor.Conform acestor teorii,o mare parte din acumulare se face in scopul de a obtine un capital care sa permita”a trai din capital”.

- Teoriile riscului:aceasta teorie explica dobanda prin existenta unui risc de pierdere totala sau partiala a capitalului.Dar,aceasta teorie nu rezista la o analiza mai atenta deoarece,se percep dobanzi si in cazul in care creditul este garantat cu ipoteci si alte valori materiale,sau prin asigurare apare eliberarea de riscuri.

Teorii monetare asupra fondurilor:

1. Teoria fondurilor de imprumut:defineste fondurile de imprumut ca fiind integrate in economiile crescand,ca disponibilitatile banesti car isi au originea in precedentele investitii de capital fix sau circulant.

2. Teoria preferintei pentru lichiditate a lui Keynes:la originea acestei teorii sta critica lui Keynes asupra teoriei clasice a dobanzii si a fondurilor de imprumut.Pornind de la aceste critici,Keynes formuleaza propriile sale teze.Eliminand variabilele economiei investitiei,ca determinante ale ratei dobanzii,Keynes concluzioneaza ca functia monetara este marimea economica determinanta a dobanzii.Aceasta apreciere decurge din cererea sa oferta din sfera monetara.Oferta de moneda este data de sistemul determinat de autoritatile monetare.Rata dobanzii se stabileste prin intermediul echilibrului dintre oferta se cererea de moneda.Aceasta cerere de moneda pune in evidenta asa zisa preferinta pentru lichiditate care isi are originea in cunoscutele motive tranzactionale,de precautie,de speculatie.

2.Inflatia si nivelul ratei dobanzii

Analistii considera ca schimbarile in nivelul ratei dobanzii sunt consecinta inflatiei actuale sau a inflatiei prognozate.Ratele dobanzii scad cand nivelul inflatiei este mic.Daca rata inflatiei creste,bancile vor avea retineri in acordarea creditelor,deoarece castigurile viitoare din dobanzi vor scadea.Clientii dimpotriva,vor solicita mai multe credite,pentru a plati o dobanda care se devalorizeaza in timp.In aceasta situatie,cererea de fonduri de imprumut creste,iar oferta de fonduri de imprumut scade si deci ratele dobanzii de piata vor creste.

- Relatia lui Irving Fisher

In 1896 Fischer a publicat un articol in care prezenta,relatia dintre rata dobanzii nominale si rata dobanzii reale.Rata dobanzii reale reprezinta castigul investitorului pentru a-si compensa consumul amanat.Aceasta rata este ex-ante-inainte ca rata inflatiei actuale sa fie cunoscuta.Daca rata ex-ante este constanta,atunci schimbarile in nivelul ratei inflatiei vor determina schimbari in nivelul ratei dobanzii nominale.Cu o rata a dobanzii ex-ante constanta,din relatia lui Fischer rezulta ca rata dobanzii nominale se va modifica in aceeasi directie,cu acelasi procent al ratei inflatiei.

- Relatia lui Mundell-Tobin

Relatia lui Fischer a provocat o serie de critici aduse de unii economisti.Criticile cele mai recente au fost cele ale lui Robert Mundell si James Tobin,care sustin ca schimbarile in nivelul ratei inflatiei modifica nuvelul ratei dobanzii reale ex-ante in directia opusa.Daca rata inflatiei creste,rata dobanzii reale descreste si invers.Cresterea ratei inflatiei diminueaza valoarea reala a investitiei.Mundell si Tobin sustin ca rata dobanzii reale ex-ante nu este constanta si deci rata dobanzii nominale se schimba in aceeasi directie cu rata inflatiei,darn u cu acelasi procent,ci mai mic.

- Relatia lui Darly Feldstein

Michel Darly si Martin Feldstein au extins dezbaterile asupra relatiei lui Fischer,luind in calcul si efectul impozitului pe venituri din dobanzi.Ambii autori sustin ca bancile sunt preocupate de ratele reale ale dobanzii dup ace au fost impozitate si nu de rata dobanzii reale.