Cuprins
- CAP. I.
- TEORIA PIEŢELOR FINANCIARE 4
- 1.1. NOŢIUNILE DE CAPITAL REAL ŞI CAPITAL FINANCIAR 4
- 1.2. FUNCŢIA ECONOMICĂ A PIEŢELOR DE CAPITAL 16
- 1.2.1. O privire selectivă asupra istoricului şi tendinţelor actuale ale bursei de valori 16
- 1.2.2. Segmentele pieţei de capital 19
- 1.2.3. Rolul instituţiilor de intermediere financiară şi efectele generate de activitatea acestora 22
- 1.3. PIEŢE EFICIENTE DE CAPITAL - SEMNIFICAŢII ŞI IMPLICAŢII 25
- 1.3.1. Echilibrul pieţei de capital 25
- 1.3.2. Pieţe eficiente de capital 29
- CAP. II.
- RISCUL PE PIEŢELE FINANCIARE 33
- 2.1. Riscul financiar 33
- 2.2. Corelaţia risc-rentabilitate a unei investiţii în valori mobiliare 41
- 2.3. MANAGEMENTUL RISCULUI PE PIEŢELE DE CAPITAL 49
- 2.3.1. Modelul lui Markowitz de selectare a unui portofoliu optim 50
- CAP. III.
- BURSA DE VALORI: FUNCŢII, ORGANIZARE, TEHNICI TRANZACŢIONALE 62
- 3.1. STRUCTURA ORGANIZATORICĂ A BURSEI DE VALORI 62
- 3.2. TRANZACŢII BURSIERE - TIPOLOGIE ŞI MECANISME GENERALE 69
- 3.2.1. Tipologia tranzacţiilor 69
- 3.2.2. Tranzacţii la vedere (spot) 71
- 3.2.3. Tranzacţii în marjă 75
- 3.3. TRANZACŢII LA TERMEN 77
- 3.3.1. Contracte forward şi contracte futures 77
- 3.3.2. Tranzacţii pe piaţa cu reglementare lunară 79 3.3.3. Tranzacţii la termen de tip condiţional cu titluri primare 84
- 3.3.3.a. Operaţiuni cu primă 84
- 3.3.3.b. Stelaje 87
- 3.4. Tranzacţii la termen de tip condiţional cu derivate 90
- 3.4.1. Opţiuni 90
- 3.4.2. Tranzacţii simple cu opţiuni 95
Extras din curs
CAP. I. TEORIA PIEŢELOR FINANCIARE
1.1. NOŢIUNILE DE CAPITAL REAL ŞI CAPITAL FINANCIAR
Ideea generică: capitalul văzut ca o marfă tranzacţionabilă pe pieţe specifice.
Cuvinte cheie:
- capital financiar;
- piaţă financiară (de capital);
- instrumente financiare.
După cum se ştie, din întreaga teorie economică, capitalul reprezintă „sânge¬le” unei economii de schimb. Dinamismul capitalului rezultă din caracterul său ciclic: output final al activităţii productive pe de o parte, dar şi input al aceluiaşi proces productiv, în scopul obţinerii de bunuri şi servicii, pe de altă parte.
Capitalul financiar are două componente majore:
- capitalul tangibil (real): clădiri rezidenţiale şi nerezidenţiale, echipa¬mente, stocuri de inventar;
- capitalul intangibil: capitalul uman, good-will-ul, acţiunile de capital.
Capitalul real (fizic) este în mod obiectiv afectat de uzură (depreciere). În timp, stocul de capital real se modifică sub acţiunea a două fluxuri: uzura şi inves¬tiţiile. În contrapartidă, capitalul intangibil îşi pierde valoarea în măsura în care acţiunea factorilor care-l generează scade în intensitate.
Măsura cea mai frecvent utilizată pentru capitalul financiar este valoarea curentă pe piaţă a activului (tangibil sau intangibil) Aceasta reprezintă valoarea prezentă discontată a fluxurilor de venituri nete viitoare, pe care activul le va aduce deţinătorului său. În principal, din raţiuni de tehnică a înregistrărilor contabile ( a se vedea controversele legate de înregistrarea în contabilitate a good-will-ului care este un element important de capital ), iar în secundar, datorită procesului de armo¬nizare contabilă cu legislaţia europeană consideraţiile care se vor face referitoare la investiţii vor privi capitalul real.
Piaţa de capital este locul unde se tranzacţionează capitalul marfă. Ofertantul de capital este populaţia; chiar atunci când guvernul este cel care oferă capitalul, acesta are ca sursă prelevarea de impozite la veniturile realizate de populaţie.
Stocul de capital oferit se constituie în urma unui proces de economisire şi reprezintă venituri nete. Renunţarea la consumul curent este o constrângere care trebuie să fie remunerată.
Cererea de capital provine din partea firmelor care au luat decizia de a investi şi nu dispun de resurse financiare suficiente. În schimbul capitalului împrumutat, firmele emit înscrisuri de valoare.
Fig. I.1 – Fluxuri şi operaţii pe piaţa de capital.
(Schemă adaptată după Frâncu, op. cit., p. 63)
Investiţiile făcute de firme pentru creşterea activului real, se numesc investiţii directe Investiţiile în instrumente financiare de portofoliu (investiţii indirecte) se fac în scopul comercializării lor pe piaţa secundară de capital. Moti¬vaţia asociată în mod uzual investiţiilor indirecte este cea de câştig bursier prin speculaţia cu instrumentele financiare respective. Speculaţia bursieră are şi funcţii benefice, cum ar fi mărirea lichidităţii pieţei şi convergenţa cursurilor. Speculaţia devine mai atractivă cu ajutorul operaţiunilor în marjă, deoarece intervine efectul de levier.
Preview document
Conținut arhivă zip
- Piete de Capital si Managementul Portofoliilor.doc