Planul Național de Dezvoltare Regională

Curs
8/10 (1 vot)
Domeniu: Economie
Conține 1 fișier: doc
Pagini : 9 în total
Cuvinte : 3560
Mărime: 22.91KB (arhivat)
Publicat de: Roberta Szabo
Puncte necesare: 0
Profesor îndrumător / Prezentat Profesorului: E. Dobrescu

Extras din curs

Planul Naţional de Dezvoltare (PND) este un concept specific politicii europene de coeziune economică şi socială (Cohesion Policy), menit să ofere o concepţie coerentă şi stabilă privind dezvoltarea statelor membre ale Uniunii Europene, transpusă în priorităţi de dezvoltare, programe, proiecte, în concordanţă cu principiul programării fondurilor structurale. În contextul aderării României la UE în anul 2007, PND are rolul major de a alinia politica naţională de dezvoltare la priorităţile comunitare de dezvoltare, prin promovarea măsurilor considerate stimuli de dezvoltare socio-economică durabilă la nivel european.

PND 2007-2013 reprezintă documentul de planificare strategică şi programare financiară multianuală, aprobat de Guvern şi elaborat într-un larg parteneriat, care va orienta dezvoltarea socio-economică a României în conformitate cu Politica de Coeziune a Uniunii Europene. În accepţiunea politicii de coeziune, PND reprezintă un instrument de prioritizare a investiţiilor publice pentru dezvoltare, orientat în principal asupra priorităţilor şi obiectivelor compatibile cu domeniile de intervenţie a Fondurilor Structurale şi de Coeziune. În acest context, se impune sublinierea caracterului specific al PND 2007-2013, care nu substituie o Strategie Naţională de Dezvoltare Economică, ci reprezintă una dintre componentele majore ale acesteia. PND 2007-2013 fundamentează, între altele, priorităţile şi obiectivele strategice de dezvoltare ce vor fi negociate cu Comisia Europeană în vederea finanţării din Fondurile Structurale şi de Coeziune în perioada 2007-2013.

PND reprezintă documentul pe baza căruia a fost elaborat Cadrul Strategic Naţional de Referinţă (CSNR) 2007-2013, reprezentând strategia convenită cu Comisia Europeană pentru utilizarea instrumentelor structurale, precum şi Programele Operaţionale prin care se vor implementa aceste fonduri. În acest sens, redactarea PND s-a desfăşurat în paralel cu cea a Programelor Operaţionale pentru implementarea Fondurilor Structurale şi de Coeziune, asigurându-se astfel coerenţa între aceste documente. Elaborarea PND 2007-2013 s-a realizat conform prevederilor HG nr. 1115/2004 privind elaborarea în parteneriat a Planului Naţional de Dezvoltare, care stabileşte principiile metodologice, cadrul de lucru inter–instituţional şi mecanismele de consultare partenerială. PND 2007-2013 cuprinde următoarele secţiuni principale: I. Analiza situaţiei curente; II. Analiza SWOT; III. Strategia de dezvoltare; IV. Programarea financiară; V. Implementarea; VI. Parteneriatul.

8.1. Analiza situaţiei curente

Capitolul „Analiza situaţiei curente” cuprinde o descriere cuantificată a situaţiei socio-economice actuale privind disparităţile interne şi decalajele faţă de Uniunea Europeană, dar şi potenţialul de dezvoltare. Această descriere include o analiză de ansamblu a situaţiei socio-economice (privire geografică de ansamblu, analiza situaţiei demografice şi a situaţiei macroeconomice, inclusiv perspectivele macroeconomice 2007-2013), precum şi analizele socio-economice sectoriale şi regionale.

La nivel sectorial, analiza socio-economică abordează sectorul productiv din punct de vedere al competitivităţii (industria prelucrătoare, domeniul cercetării-dezvoltării şi al inovării, sectorul IMM şi turismul), infrastructura (atât infrastructura de transport, cât şi cea energetică şi de mediu), agricultura, dezvoltarea rurală şi pescuitul, precum şi domeniul resurselor umane dintr-o amplă perspectivă: descrierea sistemului educaţional şi de formare profesională, descrierea pieţei muncii şi a situaţiei ocupării, situaţia privind incluziunea socială (situaţia actuală a grupurilor dezavantajate pe piaţa muncii, situaţia generală în domeniul asistenţei sociale, evaluarea situaţiei privind egalitatea de şanse dintre femei şi bărbaţi din perspectiva oportunităţilor de pe piaţa muncii, inclusiv a constrângerilor existente), prezentarea situaţiei în domeniul sanitar şi a stării de sănătate a populaţiei.

La nivel regional, analiza socio-economică a PND 2007-2013 prezintă disparităţile regionale în dezvoltarea economică, din perspectiva gradului de ocupare a populaţiei, a dezvoltării antreprenoriale şi accesului la infrastructura de transport, a diferenţelor privind infrastructura socială şi infrastructura în domeniul turismului, precum şi a disparităţilor în dezvoltarea urbană a regiunilor.

Analiza socio-economică a PND 2007-2013 cuprinde de asemenea descrierea situaţiei în domeniul cooperării teritoriale europene (relaţia României cu statele vecine, dar şi participarea regiunilor României în cadrul programelor de cooperare între diferitele regiuni europene) şi o analiză asupra capacităţii administrative a ţării, care abordează sistemul administraţiei publice, sistemul judiciar şi domeniul ordinii publice. Ultimul capitol al Analizei socio-economice abordează situaţia dezvoltării spaţiale, din punctul de vedere al amenajării teritoriului şi al cadrului definitor pentru dezvoltarea teritorială a României.

Analiza SWOT evidenţiază punctele tari, punctele slabe, oportunităţile şi riscurile identificate în capitolul de analiză a situaţiei curente.

În 2008, autorităţile româneşti au stabilit ca ţintă absorbţia de fonduri structurale de aproape 2,5 miliarde euro, din care cca 800 milioane de euro pentru agricultură, iar un miliard de euro pentru proiecte de preaderare şi postaderare.

Preview document

Planul Național de Dezvoltare Regională - Pagina 1
Planul Național de Dezvoltare Regională - Pagina 2
Planul Național de Dezvoltare Regională - Pagina 3
Planul Național de Dezvoltare Regională - Pagina 4
Planul Național de Dezvoltare Regională - Pagina 5
Planul Național de Dezvoltare Regională - Pagina 6
Planul Național de Dezvoltare Regională - Pagina 7
Planul Național de Dezvoltare Regională - Pagina 8
Planul Național de Dezvoltare Regională - Pagina 9

Conținut arhivă zip

  • Planul National de Dezvoltare Regionala.doc

Alții au mai descărcat și

Instrumentele Politicii Regionale și România

INTRODUCERE POLITICA REGIONALA Politica regională urmăreşte să corecteze dezechilibrele regionale astfel încât să se asigure o repartizare mai...

Rolul planului național de dezvoltare în implementarea politicii regionale în România în perspectiva integrării în UE

Rolul Planului National de Dezvoltare in implementarea politicii regionale in Romania in perspectiva integrarii in UE 1. Conceptul de dezvoltare...

Analiza oportunităților de finanțare a unui proiect de investiții din domeniul turismului prin intermediul fondurilor structurale

CAPITOLUL 1 Introducere – Fondurile structurale Fondurile Structurale sunt instrumente financiare, administrate de către Comisia Europeană, al...

Rolul Fondurilor și Programelor Comunitare

Capitolul 1 Rolul Fondurilor şi Programelor Comunitare Începând cu anul 2007, o dată cu intrarea României în Uniunea Europeană, ca cetăţeni ai...

Prezent și perspective în dezvoltarea economică la nivelul uniunii europene

REZUMAT În Analiza anuală a creșterii pentru anul 2015, Comisia Europeană a identificat investițiile, reformele structurale și responsabilitatea...

Tipologia Politicilor Regionale în UE

I. Introducere Politica regională urmăreşte să corecteze dezechilibrele regionale astfel încât să se asigure o repartizare mai echilibrată a...

Politici de dezvoltare regională în UE

2.1. Coeziunea economică şi socială Pe fondul creşterii interdependenţelor dintre state, asigurarea unui grad cât mai înalt de coeziune economică...

Instrumente de Finanțare a Dezvoltării Regionale

6.1.Fondurile structurale 6.1.1. Principiile fondurilor structurale. Există cinci principii generale pe baza cărora operează Fondurile...

Te-ar putea interesa și

Mecanisme de implementare a programului operațional regional

Introducere Prin aceastã lucrare, am urmãrit sã analizez o problemã de mare actualitate si anume cea a instrumentelor de implementare a...

Plan județean pentru gestionarea deșeurilor - Județul Neamț

INTRODUCERE La solicitarea Ministerului Apelor si Protecţiei Mediului, Inspectoratul de Protectie a Mediului (IPM) Piatra Neamt a elaborat Planul...

Analiza economică a regiunii de dezvoltare nord-est

Capitolul I – Descrierea regiunii de dezvoltare Nord- Est 1. Caracteristici demografice Regiunea Nord-Est este cea mai întinsă regiune a...

Fondurile Structurale Europene și Planul Național de Dezvoltare Regională

I. ARGUMENT Uniunea Europeană constituie o parte a strategiilor şi proceselor politice ale statelor membre şi instituţii relevante, care includ...

Fonduri ale Uniunii Europene - definiție și caracteristici

CAPITOLUL I FONDURI ALE UNIUNII EUROPENE-DEFINITIE SI CARACTERISTICI 1.1. Contextul european Pentru a putea avea o privire de ansamblu si a putea...

Economie regională - PND

Prioritatile nationale de dezvoltare 1. Cresterea competitivitatii economice si dezvoltarea economiei bazata pe cunoastere pag. 37 2....

Finanțarea Întreprinderilor Mici și Mijlocii prin Fonduri Europene de pre-aderare

INTRODUCERE Existenta unui mediu concurential normal si preluarea acquis-ului comunitar reprezinta fundamente ale consolidarii optiunii României...

Surse alternative de finanțare - fondurile structurale și de coeziune ale Uniunii Europene

1.Fonduri structurale și de coeziune ale Uniunii Europene Fondurile structurale şi de coeziune sunt instrumente financiare prin care Uniunea...

Ai nevoie de altceva?