Politica Comercială a Uniunii Europene

1. Uniunea Europeană. Introducere. Generalităţi

Apariţia Comunităţilor Europene are la bază declaraţia ministrului francez de externe Robert Schuman, care la data de 9 mai 1950 a prezentat un plan, pus la punct împreună cu Jean Monnet, comisar al planului de modernizare al Franţei de după război. Planul Schuman a devenit realitate la 18 aprilie 1951 prin semnarea la Paris, de către 6 ţări europene (Belgia, Olanda, Luxemburg, RF Germania, Franţa, Italia) a Tratatului instituind Comunitatea Europeană a Cărbunelui şi Oţelului (CECO), care a intrat in vigoare la 23 iulie 1952.

Misiunea Uniunii Europene este de a organiza relaţiile dintre statele membre şi popoarele acestora, într-o maniera coerenta, având drept suport solidaritatea.

1.1. Principalele obiective ale Uniunii Europene sunt:

- promovarea progresului economic şi social (piaţa unică a fost instituită în 1993, iar moneda unică a fost lansată în 1999);

- să afirme identitatea Uniunii Europene pe scena internaţională (prin ajutor umanitar pentru ţările nemembre, o politică externă şi de securitate comună, implicare in rezolvarea crizelor internaţionale, poziţii comune in cadrul organizaţiilor internaţionale);

- sa instituie cetăţenia europeana (care nu inlocuieste cetăţenia naţionala dar o completează, conferind un număr de drepturi civile si politice cetǎtenilor europeni);

- sa dezvolte o zona de libertate, securitate si justiţie (legata de funcţionarea pieţei interne si in particular de libera circulaţie a persoanelor);

- sa existe si sa se consolideze in baza dreptului comunitar (corpul legislaţiei adoptate de către instituţiile europene, împreuna cu tratatele fondatoare).

1.2. Institutiile implicate in conducerea Uniunii Europene

Institutiile implicate in conducerea Uniunii Europene :

- Parlamentul European (ales de către popoarele statelor membre),

- Consiliul (reprezentând guvernele statelor membre),

- Comisia (executivul si organismul cu drept de a iniţia legislaţie),

- Curtea de Justiţie (care asigura compatibilitatea cu dreptul comunitar),

- Curtea de Conturi (responsabila de controlul folosirii fondurilor comunitare).

Aceste instituţii sunt sprijinite de alte organisme:

- Comitetul Economic si Social si Comitetul Regiunilor (organisme consultative care acorda sprijin ca poziţiile diferitelor categorii sociale si regiuni ale Uniunii Europene sa fie luate in considerare), -

- Avocatul Poporului in Uniunea Europeana (care se ocupa de plângerile cetăţenilor cu privire la administraţia la nivel european),-

- Banca Europeana de Investiţii (instituţia financiara a UE) –

- Banca Centrala Europeana (răspunzătoare de politica monetara in zona euro).

1.3. Moneda unică europeană – EURO

Euro – a intrat în vigoare la 1 ianuarie 1999 si a început să fie distribuită, în bancnote si monede, în toate statele membre UE, începând cu 1 ianuarie 2002. Sigla monedei este litera inspirată din litera grecească epsilon si de prima literă a cuvântului Europa, iar cele două linii paralele simbolizează stabilitatea.

Care va fi efectul asupra statelor din Europa de Est? Aceste state isi pastreaza inca monedele nationale. Monedele lor nationale nu au o rata de schimb fixa fata de moneda unica. Putem afirma ca trecerea la moneda unica aduce beneficii nu numai intreprinzatorilor, marilor companii, prestatorilor de servicii, cat si consumatorilor. Ele se refera in principal la:

• Stabilitatea monetara (se elimina riscul ratei de schimb pentru tarile din zona EURO) ;

• Scaderea preturilor datorita cresterii transparentei in domeniul costurilor, dar si al concurentei;

• Transferul fondurilor se va face mai usor si mai ieftin;

• Reducerea inflatiei (politica monetara comuna va impiedica inflatia dintr-o tara membra sa afecteze celalte state membre).

Calitatea de membru al UE va avea asupra României un impact major pe dimensiunile economică, politică şi socială.

Cele mai importante vor fi implicaţiile economice, însă se vor înregistra mutaţii radicale şi în domeniile politic, de securitate, social, cultural etc. Din perspectiva politicului, mecanismele de luare a deciziilor au fost reconfigurate, deoarece a avut loc un transfer de competenţe către instituţiile comunitare. În acelaşi timp, România beneficiază de posibilitatea de a participa, în cadrul Uniunii, la complexele procese decizionale colective, putând astfel să-şi promoveze şi să-şi protejeze, mai bine, propriile interese.

Dobândirea statutului de membru al UE a constituit o prioritate absolută a politicii externe româneşti. Începând cu semnarea, în 1993, a Acordului European de Asociere, toate Guvernele României şi-au fixat fără excepţie ca obiectiv prioritar al programelor lor de guvernare imperativul aderării la Uniunea Europeană, pe baza îndeplinirii cât mai rapide a criteriilor de aderare de la Copenhaga şi Madrid, astfel încât acest obiectiv a devenit realitate la 1 ianuarie 2007.