Politici Comerciale ale UE

Este politica comună prin excelenţă a UE, cea care a dat impulsul primar integrării economice europene. De la bun început, a fost concepută ca o politică supranaţională. Este unul din primele domenii în care Statele Membre au acceptat să îşi limiteze suveranitatea, delegând competenţe extinse la nivel comunitar.

Sir Leon Brittan, fost comisar pentru relaţii economice externe: politica comercială reprezintă «probabil cea mai bună reclamă pentru punerea în comun a suveranităţii naţionale de când a luat fiinţă Comunitatea Europeană ».

NEVOIA DE O POLITICĂ COMERCIALĂ COMUNĂ A FOST DATĂ DE:

1. exigenţele constituirii pieţei interne unice : lipsa unei politici comerciale comune ar fi favorizat fenomenul de deviere de comerţ (penetrarea importurilor pe piaţa CE prin teritoriul vamal al statului membru cu cele mai mici obstacole la produsul respectiv) pentru a cărui combatere s-ar fi recurs la aplicarea de măsuri restrictive în comerţul intra-comunitar.

2. exercitarea unei influenţe la scară internaţională corespunzătoare dimensiunii economice a grupării : uniformitatea posturii şi acţiunilor adoptate în relaţiile cu partenerii comerciali permit CE să valorifice avantajele care decurg din excepţionala sa dimensiune economică.

Ponderea UE-25 în comerţul mondial cu bunuri (exclusiv fluxurile intracomunitare) este de 18.4%, iar UE-15 are o pondere de 27% în comerţul mondial cu servicii.

3. protejarea procesului de decizie în materie de influenţa grupurilor de interese protecţioniste

Pentru a fi eficientă, acţiunea acestora nu se mai poate limita la nivelul unui singur stat membru, iar încercarea de a influenţa, simultan, autorităţile din mai multe ţări membre, reclamă resurse şi eforturi mai greu mobilizabile de către cei mai mulţi solicitanţi de protecţie.

OBIECTIVELE PCC (potrivit Art.131 – fost 110 – al TCE)

- dezvoltarea armonioasă a comerţului mondial

- suprimarea progresivă a restricţiilor în calea schimburilor internaţionale

În practică, postura politicii comerciale a CE nu a fost în mod constant una liberală, înregistrându-se variaţii mari de atitudine: în timp; de la un sector la altul; de la o categorie de parteneri la alta. Chiar CEJ a relativizat semnificaţia prevederilor Tratatului arătând, într-o decizie din octobrie 1979, că “deşi se poate considera că, atunci când Tratatul a fost elaborat, liberalizarea comerţului era ideea dominantă, Tratatul nu se opune posibilităţii dezvoltării de către Comunitate a unei politici comerciale îndreptate către reglementarea pieţei mondiale pentru anumite produse”.

PRINCIPIILE DE FUNCŢIONARE A PCC:

- tarif vamal comun

- acorduri comune cu ţările terţe

- aplicarea uniformă a instrumentelor de politică comercială de către toate statele membre

De la 1 ianuarie 1970 (după încheierea perioadei de tranziţie prevăzută de Tratatul de la Roma), politica comercială a devenit competenţa exclusivă a Comunităţii:

- deciziile în acest domeniu nu se mai supun aprobării statelor membre individuale;

- politica comercială comună se conduce după "principii uniforme", pe care trebuie să le aplice toate Statele membre.

În situaţiile de competenţă exclusivă:

- negocierile se poartă de către CE şi în numele Statelor Membre (sarcina este delegată Comisiei);

În practică, CE “negociază cu o singură voce” chiar şi în domeniile de competenţă mixtă, existând aranjamente informale în acest sens.

- încheierea de acorduri revine doar CE

- luarea deciziilor cu privire la acceptarea rezultatelor negocierilor se face prin vot cu majoritate calificată

- statele membre nu pot acţiona unilateral în domeniile respective: nu pot adopta acte normative şi nu pot încheia acorduri cu ţări terţe