Politici Economice Europene

Imagine preview
(8/10 din 3 voturi)

Acest curs prezinta Politici Economice Europene.
Mai jos poate fi vizualizat cuprinsul si un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier doc de 93 de pagini .

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras, cuprins si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, il poti descarca.

Fratele cel mare te iubeste, acest download este gratuit. Yupyy!

Domeniu: Economie

Cuprins

CAPITOLUL 1.
FUNDAMENTELE TEORETICE ALE INTEGRĂRII ECONOMICE 2
1.1. Integrarea economică – repere teoretice 2
1.2. Forme /stadii de integrare economică 4
1.3. Integrare pozitivă şi integrare negativă 6
1.4. Viteză variabilă şi geometrie variabilă 7
1.5. Interguvernamentalism vs. Supranaţionalism 7
1.6. Efectele proceselor de integrare regională 8
CAPITOLUL 2.
UNIUNEA EUROPEANĂ 12
2.1. Evoluţia ideii de unitate europeană 12
2.2. Procesul integraţionist în Europa Occidentală 13
2.3 De la politicile economice comune la marea Piaţă Unică Europeană 16
2.4. Perspectivele integrării politice a UE 17
2.5. UE – stat sau organizaţie? 25
CAPITOLUL 3.
POLITICILE COMUNE ALE UE 28
3.1. Politici publice vs. politici comune 28
3.2 Politicile comune ale Uniunii Europene 30
3.3 Mecanisme decizionale 33
3.4. Ciclul politic la nivelul UE 36
3.5. Procesul de decizie la nivelul UE 41
3.6. Reţele decizionale 44
3.7. Punerea în aplicare a politicilor comune 48
CAPITOLUL 4.
POLITICA COMERCIALĂ A UNIUNII EUROPENE 49
4.1. Consideraţii generale 49
4.2. Uniunea vamală şi Tariful Vamal Comun 51
4.3. Relaţiile cu terţii 52
CAPITOLUL 5.
POLITICA AGRICOLĂ COMUNĂ 56
5.1 Construcţia politicii agricole comune (PAC) 56
5.2 Organizarea comună a pieţei (OCP). Secţiunea „Garantare” a FEOGA 61
CAPITOLUL 6.
PIAŢA UNICĂ 64
6.1. Contextul istoric 65
6.2. Programul Pieţei Unice Europene (PUE) 67
6.3. Actul Unic European 70
6.4. Reforma instituţională ulterioară 71
6.5. Elaborarea politicilor în PUE 71
6.6. Piaţa Unică într-o Uniune extinsă 78
CAPITOLUL 7.
UNIUNEA ECONOMICĂ ŞI MONETARĂ 79
7.1. Consideraţii generale 79
7.2. Evoluţii istorice şi motivaţii 80
7.3. Criteriile de convergenţă şi Pactul de Stabilitate şi Creştere 83
7.4. Legislaţie şi instituţii 84
7.5. Procesele de elaborare a politicilor şi conţinutul acestora 86
7.6. Guvernanţa economică în perspectivă comparată 89
7.7. Politica cursului de schimb 91

Extras din document

CAPITOLUL 1.

FUNDAMENTELE TEORETICE ALE INTEGRĂRII ECONOMICE

1.1. Integrarea economică – repere teoretice

Expresia integrare economică poate acoperi o multitudine de aspecte, de la poziţia unei filiale în cadrul unei companii, la cea a unei economii naţionale în cadrul unui spaţiu regional. Dintre multiplele definiţii existente , ne vom opri asupra celei care consideră integrarea drept un proces de eliminare graduală a frontierelor de orice natură între două sau mai multe state independente, menit să permită respectivelor state să funcţioneze ca o unică entitate (Pelkmans, 2003, p. 3), definiţie care se apropie destul de mult de cea oferită de W. Wallace, conform căruia integrarea presupune crearea şi menţinerea unor modele intense şi diversificate de interacţiune între entităţi anterior autonome (W. Wallace, 1990, p. 9).

E. Dobrescu (2001) face chiar o trecere în revistă a câtorva din cele mai rezonante definiţii:

-Proces în cadrul căruia actorii politici din diferite structuri naţionale sunt convinşi să-şi transfere loialitatea, speranţele şi activităţile politice, spre un nou centru, ale cărui instituţii posedă sau pretind jurisdicţie asupra statelor naţionale preexistente (Ernest B. Haas, 1958, 1976);

-Punerea la un loc a mai multor operaţii, efectuate de aceeaşi firmă – integrare verticală – sau de firme diferite încorporate în aceeaşi unitate economică – integrare orizontală (Francois Perroux, 1954);

-Procesul prin care naţiuni, până atunci doritoare şi capabile să-şi conducă independent politica internă şi externă, încearcă să ia împreună anumite decizii sau să delege procesul luării deciziilor unor organe centrale, respectiv procesul prin care actorii politici din mai multe state diferite sunt convinşi să-şi modifice speranţele şi activităţile politice către un nou centru (Lean N. Lindberg, 1963).

J. Nye (1968, p. 855) consideră că există trei tipuri de integrare: economică, politică şi socială.

-Integrarea economică este definită ca reprezentând un înalt nivel al schimburilor economice între entităţile componente;

-Integrarea socială drept proces de unificare la nivelul maselor, grupurilor specifice şi elitelor;

-Integrarea politică ca incluzând o multitudine de fenomene, inclusiv decizii la nivel internaţional, precum şi atitudini similare la nivelul statelor membre.

Majoritatea analiştilor percep însă integrarea drept un fenomen preponderent economic, încercând astfel să răspundă la întrebări privind nivelurile de interdependenţă, condiţiile ce trebuie întrunite, efectele generate etc. Termenul de integrare economică poate fi interpretat atât în sens dinamic, cât şi static.

În sens dinamic integrarea este privită ca un proces prin care frontierele economice dintre statele membre sunt treptat desfiinţate (echivalent cu a afirma că discriminările naţionale sunt astfel eliminate), ducând la apariţia unui spaţiu economic nou.

În sens static – integrarea este definită ca reflectând o situaţie în care componentele naţionale ale unei noi economii nu mai sunt separate prin frontiere economice, dar funcţionează în continuare ca entităţi distincte.

Trebuie făcută observaţia că interpretarea dinamică este cea care revine în majoritatea lucrărilor de gen, fiind şi cea pe care o vom adopta în continuare şi în cadrul acestui curs.

Integrarea economică presupune deci eliminarea barierelor economice dintre două sau mai multe state, bariere care, la rândul lor, pot fi definite ca reprezentând orice tip de obstacole care împiedică sau distorsionează mobilitatea factorilor de producţie. Trebuie reţinut însă că, de cele mai multe ori, barierele economice nu coincid cu cele teritoriale, Pelkmans afirmând că „în vreme ce ţările sunt demarcate de frontiere teritoriale, economiile sunt demarcate de frontiere economice” (Pelkmans, 2002, p. 2). În acelaşi timp, experienţa europeană demonstrează că eforturile de eliminare a barierelor economice şi teritoriale nu elimină automat toate distorsiunile care se manifestă la nivelul pieţei unice, distorsiuni determinate de diferenţe în calitatea infrastructurii, a nivelului de dezvoltare sau de existenţa aglomerărilor industriale şi care continuă să se manifeste şi după eliminarea barierelor economice.

Într-o lume ideală, în care nu există state-naţiune şi nici guverne, integrarea economică ar putea rămâne o simplă integrare a pieţelor, fără să sufere nici o influenţă politică.

Într-o lume reală însă, integrarea economică este influenţată de factorii politici, în cazul procesului de integrare economică europeană, acest lucru fiind chiar extrem de evident. Mai mult, relaţia stabilită între procesul de integrare economică şi cel de integrare politică a fost evidentă încă de la început. Apelul făcut de Ministrul francez al Afacerilor Externe, Robert Schuman, în mai 1950, de a pune două din cele mai importante sectoare ale industriei de război, respectiv cărbunele şi oţelul, sub coordonarea unei singure autorităţi naţionale, era menit în primul rând să ducă la evitarea uniui nou conflict franco-german. Ulterior, Tratatul de la Roma, din 1957, face trimiteri explicite la o posibilă integrare politică, menţionând dorinţa de a crea „an ever closer Union among the people of Europe”. În acest mod, integrarea economică a fost privită şi ca un mijloc de instaurare a păcii, conflictele politice fiind tot mai golite de conţinut pe măsură ce barierele în calea schimburilor comerciale sunt eliminate iar măsurile de liberalizare a schimburilor de persoane, capital şi servicii, precum şi de realizare a unei uniuni economice şi monetare devin tot mai evidente.

Integrarea economică nu a fost privită niciodată ca un scop în sine, şi pe măsură ce relaţiile economice devin tot mai strânse, ideea integrării politice revine tot mai frecvent, cele două forme de integrare potenţându-se reciproc. Oricum, dacă apare ca neîndoielnic faptul că la începuturile procesului de integrare economică au stat motive politice, la fel de evident este şi faptul că, pe măsură ce procesul integrării economice a avansat, în principal prin intermediul integrării pieţelor dar şi prin aplicarea unor politici economice specifice, consecinţele politice nu au întârziat să se manifeste (vezi, de pildă, dezbaterile şi consecinţele adoptării euro). A stabili însă cum şi în ce măsură obiectivele economice au influenţat natura şi cursul procesului de integrare economică se dovedeşte a fi extrem de dificil (Pelkmans, 2003).

1.2. Forme /stadii de integrare economică

Tendinţa de formare a unor blocuri regionale comerciale este determinată de acţiunea mai multor factori, atât de natură endogenă, cât şi exogenă.

• Factorii endogeni sunt rezultatul evoluţiilor care s-au petrecut în interiorul unor ţări sau grupări de ţări deja constituite:

- opţiunile fundamentale de politică economică similare, concepţia comună despre dezvoltare;

- politicile de liberalizare a comerţului întreprinse de multe ţări în dezvoltare, proces care va facilita liberalizarea accentuată în vederea unei viitoare integrări cu statele industrializate;

- dificultăţile economice cu care s-au confruntat ţările ca urmare a crizei energetice, şi care au avut ca efect conştientizarea faptului că există potenţial de creştere insuficient valorificat.

• Ca factori exogeni menţionăm:

- modalitatea de acoperire a riscurilor potenţiale determinate de evenimente care se petrec fie în zona respectivă, fie în alte zone;

- încercări de a compensa, printr-o intensificare a schimburilor intragrup, eventualele pierderi datorate din îngustarea unor pieţe extraregionale, ca urmare tot a unor procese integraţioniste;

- dorinţa de stabilitate politică şi de întărire a sistemelor democratice.

Formele pe care le îmbracă integrarea economică regională sunt determinate de multitudinea de relaţii care se stabilesc între două sau mai multe state care-şi conjugă eforturile spre atingerea unui obiectiv comun. Dimensiunile unui proces integrativ sunt date, în principal, de axa verticală, cea a adâncimii gradului de integrare şi cea orizontală, respectiv numărul de state membre. Grupările integraţioniste existente astăzi, chiar dacă au obiective diferite sau grad de instituţionalizare inegal (elemente ce caracterizează intensitatea procesului de integrare), sunt grupări deschise, ce permit aderarea de noi state, în condiţiile stabilite de fiecare acord în parte. Analiza diverselor forme de integrare are în vedere în principal axa verticală, respectiv intensitatea procesului integrativ. Principalele forme de integrare, în funcţie de intensitatea procesului integrativ sunt: zone de liber schimb, uniunea vamală, piaţa comună, uniunea economică, uniunea monetară şi uniunea politică.

O zonă de liber schimb este rezultatul unui aranjament comercial preferenţial prin care se liberalizează comerţul cu bunuri produse în statele membre. În acelaşi timp fiecare stat partener într – un astfel de aranjament îşi menţine propriul tarif vamal în relaţiile comerciale cu ţările terţe.

O uniune vamală include două sau mai multe state care convin :

-să elimine restricţiile tarifare şi netarifare asupra comerţului dintre ele;

-să adopte un tarif vamal comun în relaţiile cu terţii;

-să împartă veniturile din tariful vamal comun într-un mod predeterminat.

Forme mai avansate de integrare sunt piaţa unică, uniunea monetară şi uniunea economică.

Fisiere in arhiva (1):

  • Politici Economice Europene.doc