Politici Monetare

Politica monetară, ca parte a politicii economice alături de politica fiscală, a veniturilor, valutară şi comercială determină variabilele economice. De aceea înţelegerea fenomenelor economice este condiţionată şi de cunoaşterea strategiilor de politică monetară, a canalelor de distribuţie a acesteia şi implicit a managementului monedei şi a ratelor de dobândă. Organismele financiare responsabile cu realizarea politicii monetare sunt băncile centrale, care poartă nume diverse de la o ţară la alta sau sau de la un sistem monetar la altul: Banca Naţională a României, Banca Centrală Europeană (zona Euro), Sistemul Rezervelor Federale (Statele Unite ale Americii), etc.

Atingerea obiectivelor de politica monetară depinde şi influenţează alte rezultate economice. Politica monetară poate avea un obiectiv unic, de exemplu stabilitatea preturilor sau obiective multiple cum ar fi: promovarea unui grad maxim de ocupare a forţei de muncă, preţuri stabile, rate moderate de dobandă pe termen lung. Stabilitatea preţurilor constituie obiectivul fundamental al politicii monetare în România şi în zona euro, dar există preocupare şi pentru alte obiective economice cum ar fi: creşterea economică durabilă, ocuparea deplină a forţei de muncă, echilibrarea balanţei de plăţi, etc. Banca centrală, responsabilă cu realizarea politicii monetare are şi alte obligaţii cum ar fi supravegherea instituţiilor de credit şi a sistemului de plăţi sau menţinerea relaţiilor cu organismele financiar-monetare internaţionale.

Pentru a înţelege locul politicii monetare, precum şi importanţa acesteia în cadrul activităţilor unei bănci centrale vom prezenta în continuare principalele atribuţii ale autorităţii monetare.

Cu toate că responsabilităţile lor pot fi împărţite cu alte organisme guvernamentale, băncile centrale au următoarele funcţii:

1. Stabilitatea şi implementarea politicii monetare şi de credit

2. Emisiunea de monedă

3. Monitorizarea cursurilor valutare

4. Supravegherea instituţiilor bancare

5. Bancă a băncilor

6. Este împrumutător de ultimă instanţă

7. Acţionează ca agent al statului şi ţine în evidenţele sale contul general al Trezoreriei statului

8. Are rol în asigurarea de fonduri pentru stat

9. Asigurarea legăturii cu organizaţii financiar bancare internaţionale

10. Analist al condiţiilor monetare şi economice

1. Politica monetară şi de credit

Banca centrală controlează nivelul masei monetare şi ratele dobânzii în economie ca parte a politicii generale, macro şi microeconomice a guvernului. De-a lungul secolelor gradul optim de independenţă sau autonomie decizională a băncilor centrale a constituit un subiect de controverse. De regulă banca centrală colaborează cu Ministerul de Finanţe pentru rezolvarea principalelor probleme ale politicii monetare şi financiare. Tentativele de subordonare directă faţă de autoritatea guvernului au alternat cu perioade de independenţă considerată excesivă.

Referitor la această problemă, Uniunea Europeană prin tratatul de la Maastricht (1992) a prevăzut un înalt grad de independenţă pentru băncile centrale ale statelor membre (pentru preluarea mai facilă a prerogativelor Băncii Centrale Europene).

Există două puncte de vedere privind independenţa băncilor centrale:

- Unii analişti financiari apreciază că garantarea prin lege a independenţei băncii centrale va avea ca urmare reflectarea în politica monetară a condiţiilor economice dintr-o ţară şi nu a celor politice.

- Cei care se opun independenţei totale a băncilor centrale au argumente în faptul că politica macro- economică are obiective mai largi decât menţinerea ratei scăzute a inflaţiei. Reducerea activităţii economice în scopul realizării unui nivel scăzut al inflaţiei poate duce la creşterea şomajului şi la restrângerea creşterii economice.

În România banca centrală este un organ al statului, membrii Consiliului de Administraţie fiind validaţi de Parlament. În numele Consiliului de Administraţie, guvernatorul Băncii Naţionale prezintă anual darea de seamă cu privire la situaţia monetară şi a creditului.

2. Emisiunea de monedă

Banca centrală deţine monopolul emisiunii de monedă. În principiu moneda se emite în concordanţă cu creşterea economică. Emisiunea monetară peste necesităţile economice reale duce la inflaţie. Împiedicarea guvernelor de a determina un proces inflaţionist prin emisiune monetară nesupravegheată poate fi încă un argument în favoarea asigurării independenţei băncilor centrale.

3. Monitorizarea cursurilor valutare

Banca centrală are rolul de administrator al rezervelor valutare. Ea păstrează rezervele de aur, valută convertibilă şi alte active de rezervă recunoscute pe plan internaţional. Banca centrală utilizează rezervele atunci când intervine pe pieţele valutare pentru a controla evoluţia cursului de schimb al monedei naţionale.

Rezervele de valută sunt folosite pentru a asigura convertibilitatea monedei naţionale pe piaţa valutară.